Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 17 iulie 2010

Domnule Preşedinte, Domnule Prim-ministru, lumea vă vorbeşte că nu aţi şti nicio limbă străină.Oare chiar aşa să fie?

Multe mi-au fost date să cunosc la viaţa mea, dar să încerce cineva să distorsioneze unele lucruri evidente în asemeni hal cum o fac unii politicieni, nu prea am întâlnit.
Astăzi am ajuns din întâmplare pe blogul Vitaliei Pavlicenco, fiindu-mi atrasă atenţia de faptul că sărmana politiciană se plângea că era s-o ia la bot (limbaj folosit chiar de dumneaei) chiar în ditamai mall-ul din Chişinău. Am zis bine, hai să văd despre ce e vorba. Am înţeles că era vorba de o oarecare vânzătoare care nu a dorit să vorbească în limba română. Până aici i-am dat dreptate, ştiind situaţia în care ne aflăm noi, majoritatea, vorbitori de limbă română.
Mi-a atras atenţia că dânsa s-a plâns că cineva din pază ar fi pomenit de datul la bot, iar dumneaei a dat vina pe faptul că acel "jlob" o fi apostrofat-o datorită faptului că s-a opus să vorbească limba română. Am încercat să-i explic că posibil alta era cauza pentru care a reacţionat persoana respectivă astfel, adresându-mă omeneşte cu următorul mesaj: "In ce priveşte cu datul la bot, e ceva urât şi jalnic din partea unui bărbat să spună aşa ceva la adresa unei femei. Nu vă supăraţi, dar mulţi ar fi tentaţi să o facă la felul cum vă comportaţi, aruncând cu zoi în liberali, de cele mai multe ori pe nedrept.", dându-i de înţeles că poate respectivul nu o are la inimă din considerente politice.
Atât i-a trebuit aprigei politiciene că a şi început "Ce are usa cu papusa? Foarte multa lume este dezamagita de liberal-democratii care se declara “pragmatici”, dar sint, pur si simplu mancurti si profitori, care pun valorile nationale in sertar sau in alta parte dos–ita. Iar paza e un jlob ca multi de pe aici de pe blog. Asta e limita gindirii falsilor liberali? – sa luati la bot pentru critiuca cea care, in plus, se adevereste la tot pasul?"
M-am adresat în continuare destul de omeneşte, încercând să-i aduc dovezi şi să-i demonstrez că nu are dreptate: "Unu la mână. Nu m-am referit doar la liberal-democraţi, vă comportaţi ca o apucată cu toţi cei de la guvernare.
Doi. Nu e cu nimic mai mancurt Filat, Ghimpu şi Chirtoaca, care au declarat că sunt români şi vorbesc limba română. De altfel, Chirtoacă şi Filat stăpânesc limba română cu mult peste dvs.
Trei. Nu aveţi de unde să ştiţi care e treaba cu acel “jlob” şi nu are nevoie omul de blog să vă ştie ce vă poate capul şi cum vă comportaţi. Există şi alte mijloace de informare
."
Apoi a urmat şi învinuirile de genul Vitaliei Pavlicenco, fără nicio acoperire şi pline de neadevăr: "In afara de PL – toti restul sint mancurti mascati sub denumirea de “pragmatici”. Ce folos ca se declara romani, daca au aplicat sa renunte la cetatenia romana, ca sa puna mina pe mandatul de deputat? Ce folos ca se declara ca si ei cunosc romana, daca vorbesc toti cu greseli – si Chirtoaca, si Filat, si Ghimpu. Asta e pentru ca nu sint si doctori in filologie, asa ca mine. Plus ca Filat si Ghimpu nu stiu nici o limba straina – eu stiu patru."
Toate ca toate, doar că doamna noastră doctor în filologie, cunoscătoare de patru limbi nu cunoaşte cum se citeşte MallDova, susţinând că s-ar fi citit Maldova şi o mulţime de alte penibilităţi.
Acum stau şi mă crucesc. Ştiu că am avut opt ani la conducere un Preşedinte incult, agresiv, cu un limbaj care lasă mult de dorit. Cu toate acestea omul cunoştea şi el o limbă străină: rusa. Acum aflu cu stupoare că actualul Preşedinte şi Prim-ministru nu cunosc nicio limbă străină. Asta chiar de la distinsa politiciană Vitalia Pavlicenco!

În urma a toate cele întâmplate nu ştiu ce să fac, să mă bucur, sau nu. De ce? Păi ar trebui să mă bucur căci din cele afirmate de politiciana noastră, reese că atunci când Filat se întreţinea amiabil cu Hilary Clinton, o făcea într-o română cu greşeli, când discuta cu Putin sau Medvedev problema gazului o făcea în română şi probabil că ruşii vorbeau într-o română fără greşeli, dându-i lecţii şi lui Filat. Atunci când Ghimpu i-a găzduit pe toţi şefii statelor CSI, s-a strofolit la ei în limba română. Probabil că Lukaşenco şi-a învăţat şi baiatul limba română să nu-l supere pe Ghimpu. Trăiască limba română şi toată populaţia de pe Pământ, care au învăţat limba română de frica lui Ghimpu!!! Şi ce ne făceam dacă oficialii noştri aveau şi vreo întâlnire oficială intergalactică?
Dar să-i lăsăm noi pe extratereştrii în galaxiile lor şi să revenim în ţărişoara noastră, acolo unde politiciana noastră care se revoltă că ruşii nu-i vorbesc limba şi să o întrebăm, care de fapt e limba ei maternă, sau limba de stat? Căci din cele spuse de ea, ori limba rusă nu este limbă străină, ci este limba maternă a ei, ori Filat şi Ghimpu nu cunosc nici această limbă străină.

P.S. Domnule Preşedinte, Domnule Prim-ministru, vin cu rugămintea la domniile voastre să învăţaţi măcar o limbă străină, să nu vă mai învinuiască politicienii noştri, doctori în filologie de asemenea lucruri!

6 comentarii:

  1. Bine comentat.

    Dar. Nu mai pierde timpul pe astfel de bloguri ))

    RăspundețiȘtergere
  2. Deobicei nu am eu treabă cu astfel de specimene, doar ca de data asta am vrut sa-i demonstrez că nu gândește nici pe departe ca un doctor în filologie, cum se laudă că ar fi. Sper să fi invatat ceva din asta. Dar promit să nu-i mai fac rating de acum incolo.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cinci limbi le vorbesc (si nu fac glume de romana-molodveneasca aici) - limbi "tefere".
    Si nu am nici o legatura cu lingvistica, nici cu filologia.
    Eh, caci cu 5 limbi ma faceam profesor habilitat in rM ))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. e bizara rau de tot cucoana asta, si face niste chestii fantastice pt cineva care pretinde ca-i doctor (si inca in filologie) si ca a facut si ceva jurnalism. Intr-un articol a dat doua exemple de articole care veneau chipurile sa-l desfiinteze pe chirtoaca. La nici unul nu a dat sursa, in unul se vedea din ultima fraza ca-i unimedia, iar celalalt era de pe omg, niste acuze pe care i le aducea klimenko lui chirtoaca, numai ca dna doctor a sters anumite cuvinte care ar fi picat rau pe blogul ei, asa ca bietul klimenko s-a transformat brusc intr-un "consilier" fara nume. Asta oare nu se numeste manipulare? Eu n-am nimic impotriva citarii lui klimenko sau a unui comunist, dar macar spune cine ce spune ca sa pot judeca... Iar limbajul distinsei doamne de cele mai multe ori uimeste, daca nu-i spui cata dreptate are, esti idiot, fanatic, evident spalat pe creier de cel impotriva caruia are ea un dinte in acel moment etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai perfectă dreptate Diana. Eu pe astfel de oameni îi consider rătăciţi şi irecuperabili. Pentru a încălzi patru ani un fotoliu din Parlament, astfel de oameni sunt în stare să-şi vândă părinţii şi copii.
    Pentru ea manipularea este cel mai mic păcat, dacă e să privim lucrurile din aşa perspectivă. O altă manipulare crasă este şi faza cu acele 10% mincinoase trâmbiţate de ea pe la toate tv. de la alegeri, care după numărarea voturilor s-au transformat miraculor 1%, care bineînţles au mers la comi după redistribuire.

    RăspundețiȘtergere