Despre un alt fel de bătaie de joc

Cum, un rău nu vine niciodată de unul singur, se pare că prin această situaţie suntem şi noi, basarabenii, nevoiţi să trecem.

Ieri, şi nu numai, am scris despre cum se pricep, şi chiar le reuşeşte de minune politicienilor de la Chişinău să-şi bată joc de această populaţie nenorocită, sărăcită şi dezgustată până la refuz de actuala şi, în aceeaşi măsură, sau poate mai mult, şi de restul guvernărilor care s-au perindat de-a lungul celor 20 de ani de aşa-zisă independenţă.

Şi cum nu era de ajuns această nenorocire, mulţi dintre noi, basarabenii dintre Prut şi Nistru, poate şi unii de dincolo de Nistru, suntem nevoiţi să mai suferim o batjocură, care de data aceasta vine de dincolo de Prut, chiar de la Bucureşti. Cu părere de bine, sau poate că nu, eu deja nu mă mai găsesc printre aceşti din urmă conaţionali, eu având deja parte de astfel de batjocură mai mult de 7 ani cât am fost nevoit să aştept pentru a reintra în dreptul istoric care îmi aparţine pe bună dreptate: cel de a fi român şi în acte, nu numai în suflet.

Scriu aceste rânduri, deoarece sunt revoltat de ceea ce fac demnitarii de la Bucureşti. După ce am scris ceva timp în urmă (a se vedea aici) şi am avut grijă ca acest lucru să ajungă şi în media românească, am trimis şi un mail la o adresă electronică, care chipurile ar fi trebuit să ajungă şi la urechile Preşedintelui României (cel puţin aşa ne asigură acel mail), culmea e că nu s-a întreprins nimic. Chiar mai rău, astăzi se fac deja 24 de zile de când funcţionarii de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie nu au publicat niciun Ordin, nici măcar un nume de persoană care ar fi (re)devenit cetăţean român. Şi toate astea în situaţia în care, sute de mii de oameni aşteaptă de ani întregi acest drept, şi iarăşi, în situaţia în care, acestora le este garantat că vor primi acest drept în maximum 5 luni.

Ştiu că sângele nu se face apă şi că nici cei de peste Prut nu sunt cu mult peste noi în multe privinţe. Dar, totuşi ar trebuie să se ţină cont, că este vorba despre un drept de care am fost privaţi şi din vina lor de acesta de mai bine de 70 de ani. Pe lângă toate astea, aceşti oameni nenorociţi de soartă ar trebui să reprimească automat dreptul de a fi român, fără a scoate din buzunar măcar un bănuţ, chiar trebuind să fie şi despăgubiţi pentru că au fost lipsiţi de acest drept. Ce primesc ei însă? Sute de euro cheltuiţi (numai depunerea dosarului îi costa 65 de euro, dacă nu s-o fi mărit iar taxa) şi ani de zile de aşteptări şi batjocură din partea autorităţilor române.

Şi toate aste în situaţia în care, însuşi Preşedintele actual al României, mai este şi acum în fruntea statului Român, doar datorită nouă, celor care l-am votat în proporţie de peste 90%.

Şi toate astea, în situaţia în care, ambasadorul român la Chişinău zilele acestea a făcut un obicei din a se pupa cu toţi popii de prin Basarabia, cum le place lor să ne numească. Oare asta înţelege el din îndeplinirea funcţiei pe care o are?

Să mai întreb ce fac cei care i-am votat să ne reprezinte în senatul României ca Tudor Panţâru sau cei de pe lângă Preşedintele României (numai amintesc acum numele acelui individ, probabil şi din cauza că a făcut enorm de multe pentru noi)?

Mulţi o să spuneţi că cei mai mulţi dintre basarabeni îşi doresc acest paşaport doar pentru a putea circula în Europa. Să fie şi aşa, dacă asta este situaţia. La urma urmei, de ce noi nu ar trebui să ne dorim acest lucru şi să-l avem, în timp ce peste 23 milioane dintre românii de peste Prut se bucură de acest drept? Am fi noi oare mai puţin vrednici de a fi cetăţeni români? Am face noi mai mult Ţara de râs peste hotare decât o fac ţiganii de peste Prut? Şi nu numai românii de etnie ţigani, dar şi ceilalţi români. Haideţi să fim serioşi, să nu intru în detalii în privinţa acestui subiect.

Sunt un om simplu, poate un nenorocit care se revoltă aiurea fără să fie ascultat de nimeni. Asta o spun celor care citesc acest blog, dar şi celor care-mi mai scriu pe mail şi mă mai întreabă ce să facă căci s-a ajuns prea departe cu această batjocură faţă de ei. Ceea ce pot eu să fac este să mai trimit nişte mail-uri, să mai fac nişte spamuri, cumva să mă fac auzit, şi prin intermediul meu şi mulţi alţi oameni, pentru a ajunge acest mesaj şi la urechile celor care ar putea schimba această situaţie.

Totuşi, în toate există o limită şi din felul cum se comportă autorităţile române, m-au adus la limita, ca din postura de aprig susţinător al românismului şi al României cu toate defectele ei, să ajung aproape să detest aceste lucruri, altădată sfinte pentru mine!