Jocul cui fac comuniştii sau cum a ajuns Voronin o unealtă la îndemâna oricui

Cum au început toate

Anul 2013 a început cum nu se putea mai zgomotos pentru politica mioritică dintre Prut şi Nistru. Nori negri se arătau la orizontul politic, anunţând furtuni puternice şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Cam aşa a şi fost, doar că această furtună zgomotoasă s-a dovedit a fi una de primăvară-vară, deşi eram în plină iarnă, care deşi se apropie în viteză, tot atât de repede ne şi părăseşte.

Sergiu Mocanu anunţase la 6 ianuarie despe omorul săvârşit în Pădurea Domnească şi ascuns cu mare grijjă de Zubco şi ceilalţi care au participat la acea vânătoare, dar şi de primii oameni în stat, cărora li s-a raportat chiar în acea zi despre acest omor. Câteva săptămâni după aflarea acestui caz tragic, o parte a presei şi bloggerilor, liberi l-au mediatizat, cerând ca cei vinovaţi să fie atraşi la răspundere, cealaltă parte a presei supusă unora, sau altora, inventând subiecte bombă şi diverse tertipuri pentru a distrage atenţia de la dezmăţul din Pădurea Domnească.

Cade un pion, însă jucătorul principal rămâne cu alte piese importante

Ce a urmat, ştim cu toţii. Demisia lui Zubco, votată in corpore de către toţi deputaţii. Acest vot nu a venit din dorinţa de a fi demis Zubco, după ce acesta nu a avut măcar bunul simţ să-şi depună demisia de onoare, dar din speranţa lui Plahotniuc că prin demisia lui Zubco spiritele se vor mai linişti, iar el, cel care a dat ordin ca omorul lui Sorin Paciu să fie ascuns de presă şi de organele abilitate să stabilească vinovăţia fiecăruia dintre participanţi, va scăpa basma curată fără să fie demis de la tribuna parlamentului.

Aici intră în joc comuniştii

De fapt, comuniştii îşi făcuse intrarea în acest joc ceva mai devreme, cu acea Comisie parlamentară pentru elucidarea cazului din Pădurea Domnească, care nu s-a dovedit altceva decât o farsă, menită să mai tragă de timp până societatea ar fi uitat de respectivul caz. După cum am menţionat mai sus, prin demiterea lui Zubco, căzuse doar pionul, iar cel care dăduse ordin să fie muşamalizat omorul din Pădurea Domnească, încă stătea bine mersi în prezidiul parlamentului, deşi presa nesubjugată şi societatea cerea demiterea şi pedepsirea acestuia. Crimele lui Plahotniuc nu se limitează doar la muşamalizarea acestui caz, deja fiind arhicunoscute atacurile raider ale acestuia, preluarea cu forţa a afacerilor profitabile, preluarea ilegală a imobilelor, hotele etc.

Cum era şi firesc, demiterea lui Plahotniuc a venit într-un sfârşit cu votul comun al PLDM şi PCRM. Urma să aibă loc numirea unui nou Procuror General şi retragerea imunităţii lui Vladimir Plahotniuc, tot cu votul comun al PLDM şi PCRM. Situaţia însă a luat o turnură inexplicabilă pentru mulţi dintre noi, trezindu-ne, dacă pot să-i spun aşa, cu surpriza demiterii Guvernului Filat.

Ghimpu şi obsesia sa Filat vs Voronin şi obsesia Lupu

Scena politică autohtonă este completată cu doi politicieni, care la prima vedere par şi încearcă să pară foarte diferiţi. În realitatea, între Ghimpu şi Voronin există o singură diferenţă: denumirea partidelor pe care le conduc şi mimarea liberalismului de către primul şi respectiv a comunismului şi dreptăţii sociale, de către Voronin. În realitate însă, am mai spus-o şi aici, Ghimpu dă dovadă de o gândire şi un comportament sovietic, total nepotrivit pentru Republica Moldova a anului 2013, dar şi cu aspiraţiile politice cu care se laudă de zor politicianul de la Coloniţa. De cealaltă parte, Voronin a dar dovadă de ce vreţi, numai de comunism nu, fiind chiar mai permisiv, mai liberal şi mai calculat decât Ghimpu, cel puţin când vine vorba de comportamentul faţă de presă.

Aceşti doi politicieni, Ghimpu şi Voronin mai au însă un punct comun, care-i face să se comporte ca nişte fraţi siamezi. Despre obsesiile lor bolnave este vorba. Ghimpu a şi recunoscut că are o obsesie faţă de Filat, încă de pe când acesta era membru al PD. Dovezi ale obsesiei acestuia pentru Filat există nenumărate, dar despre acestea voi scrie într-un alt articol. De cealaltă parte este Voronin cu obsesia sa faţă de Marian Lupu, motivele acestei obsesii fiind cunoscute de toţi, nemaifiind nevoie să le amintesc aici.

Aceste obsesii bolnave ale acestor bătrânei senili, locul cărora numai în politică nu este au şi adus la căderea Guvernului şi ne pun în pericol parcursul european şi aşa anevoios al Republicii Moldova. Vă explic şi de ce.

Voronin, înainte de a purcede la retragerea imunităţii lui Plahotniuc, i-a cerut lui Filat mai întâi să-l demită pe Lupu. Filat bineînţeles că nu putea merge la acest pas, deoarece asta însemna distrugerea totală a AIE-ului la care ei ţin nespus de mult. Filat dorea doar pedepsirea lui Plahotniuc cu ajutorul comuniştilor pentru toate infracţiunile săvârşite de acesta, dar şi pentru faptul că Europa şi SUA nu mai puteau toleara în fruntea statului Republica Moldova un infractor (dovedit de justiţia multor state) precum este Vladimir Plahotniuc. Rămas fără imunitate şi scos din prim-planul politicii autohtone, Plahotniuc ar fi pierdut frâiele prin care-şi supune chiar şi proprii colegi de partid, dar şi majoritatea instituţiilor de forţă şi cele decisive din stat. Acest lucru ar fi adus un mare avantaj statului Republica Moldova, dar şi PD-ului, imaginea căruia este ponegrită de Vladimir Plahotniuc.

Folosirea lui Voronin în scopuri personale de către Plahotniuc şi Filat

În tot acest timp, Plahotniuc nu a stat deloc cu mâinile încrucişate, privind impasibil cum se apropie sfârşitul său politic şi nu numai politic. Astfel că, la insistenţa celuilalt obsedat pe nume Mihai Ghimpu şi obsesia sa pentru Vlad Filat, a trecut la fapte, făcându-i pe plac acestuia, dar şi sie însuşi, demiţând Guvernul. Culmea ridicolului, dar şi a curvismului politic, tot cu voturile comuniştilor, care mai devreme votase pentru demiterea lui Vladimir Plahotniuc din funcţia de Prim-vicespiker. Despre cum a fost posibilă aceasta, paşii făcuţi de Plahotniuc, oamenii folisiţi din interiorul PCRM am scris deja întrun amplu articol zilele trecute.

De parcă cele ce s-au întâmplat până acum cu demiterea lui Plahotniuc şi apoi a lui Filat nu au fost culmea curvismului politic, iată că bătrânul Vladimir Voronin se pare că se aliază din nou cu fostul prieten, apoi duşman, apoi din nou prieten, Vlad Filat. De data aceasta pentru a-l demite pe Marian Lupu. Motivele invocate de Voronin sunt dorinţa de a distruge total AiE-ul şi de a declanşa alegeri anticipate.

În realitate însă, lucrurile stau cu totul altfel. Voronin a devenit o unealtă pe alocuri costisitoare ce-i drept, în mâinile celor doi, Filat şi Plahotniuc, care îl folosesc în scopuri personale pentru a se şantaja unul pe altul. Odată cu demiterea lui Filat, mingea se afla în terenul lui Plahotniuc, iar acesta putea să negocieze cu Filat oricum îşi dorea şi să pretindă de la acesta tot ce-şi doreşte, în schimbul repunerii lui Filat în fruntea Guvernului. Asta ar fi adus fie la supunerea totală a lui Filat, fie la refuzul acestuia de a accepta condiţiile impuse de Plahotniuc şi desigur neevitabilele alegeri anticipate, mult râvnite de Voronin. Însă, mişcarea făcută de Voronin cu demiterea lui Lupu, nu a făcut altceva decât să-i mai dea ceva şanse lui Filat în împărţirea sferelor de influenţă, pârghiilor, instituţiilor de stat ce are loc acum la aşa zisele lor negocieri bazate pe principii şi valori. Asta însă nu-i oferă nici pe departe lui Filat posibilitatea de a-l înfrunta direct pe Plahotniuc şi de a negocia cu acesta de la egal la egal.

Un lucru este sigur. Voronin mimează doar că şi-ar dori alegeri anticipate, ţipând şi încercând să atragă atenţia publică asupra sa, cum o face de fapt în aceste zile şi amicul său Mihai Ghimpu. Ce are de câştigat Voronin din asta? Mai întâi arată electoratului său că el încă trăieşte şi vrea să trăiască şi politic încă. Aceste vânzoleli ar putea aduce şi unele mici salturi în scorul electoral al PCRM. Pe de altă parte, prin mişcările pe care le-a făcut în ultimele săptămâni şi-a asigurat atât de la Filat, cât şi de la Plahotniuc unele favoruri, precum ar fi repunerea “în lege” a fiului Oleg, recăpătarea unor afaceri (sau cel puţin aşa crede Voronin) şi unele asigurări că familia Voronin nu va fi deranjată în “afacerile” pe care le deţin încă.

Cu toate avantajele pe care şi le-a asigurat Voronin din jocul său, el a adus un mare dezavantaj partidului. Garda tânără a fost readusă din nou la tăcere, tocmai când aceasta părea să aibă un cuvânt de spus în interiorul partidului, ceea ce a trezit mari nemulţumiri şi nu este exclus faptul ca în timpul apropiat să plece din nou unii tineri din fruntea PCRM.

Însă, cel mai grav pentru politicianul Voronin este că nu a ştiut să plece cu fruntea sus. Din tipul de politician aflat la limita dictatorială, care obişnuia să transforme oamenii în propriile unelte, s-a dovedit de fapt a fi el o unealtă la îndemâna oricui şi o căţeluşă cu coada între vine ce se gudură în faţa stăpânului Plahotniuc.