Astăzi am citit un material în care autorul vine să condamne comportamentul de cele mai multe ori jegos, mizerabil al multora dintre concetăţenii noştri. În mare parte sunt de acord cu autorul, totuşi vreau să specific unele lucruri pe care autorul, cel mai probabil a uitat să le aducă în discuţie.
Primul ar fi că, autorul deşi a pornit descrierea comportamentului moldovenilor începând cu perioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial, totuşi, sunt de părere că ar fi trebuit să menţioneze şi de unde vin aceste apucături mizerabile ale unora din buneii noştri, dar şi a multora din prezent, din cei tineri. Această degradare morală şi spirituală a poporului român dintre Prut şi Nistru a început imediat după ce a fost rupt de la sânul României. Tocmai acea foamete din anii 1946-1947 de care aminteşte şi autorul în cauză, plus şcoala sovietică şi lozincile “cine fură mai mult acela are”, sau “cine-şi toarnă mai cu spor vecinul, rudele, prietenii ajunge mare nacialnic”, a adus şi la distrugerea morală, dar şi fizică a acestui popor. Îmi amintesc cum bunicul meu îmi povestea că mereu li se spunea că românii sunt răi, că-s prea severi şi multe altele. Totuşi, el nu uita niciodată că pe timpul românilor (perioada României Mari) cu toţii aveau de lucru şi erau bine plătiţi, chiar şi pe moşiile boierilor, cum îi numeau ei pe cei ce aveau pământ mult. Bunicul meu îşi mai amintea de disciplina draconică care era pe timpul românilor, atât la şcoală, dar şi în socieate în general. Iar dacă se întâmpla ca vreun nenorocit să fure, atunci era purtat cu găinile pe care le-a furat agăţate în jurul gâtului prin tot satul pentru a-l şti toţi oamenii cine este şi pentru a-l face astfel să nu mai fure altădată. Tot pe timpul românilor, jandarmii te pedepseau dacă pe perimetrul porţii şi gardului tău nu era mereu curat. Deşi până la ocupaţia sovietică majoritatea aveau vite, drumurile şi curţile erau curate, iar după, deşi rămăseseră toţi fără animale şi pământuri în urma colectivizării forţate, drumurile erau mereu murdare de rămăşiţe de animale şi nu numai şi asta pentru că Uniunea Sovietică nu era deranjată de mizeria de nici un fel. Chiar promova cu mare sârguinţă mizeria morală, cu moştenirea căreia ne confruntăm şi în prezent şi de care mulţi dintre compatrioţii noştri nu vor să scape, deşi de Uniunea Sovietică am scăpat deja de mai bine de două decenii.
Un alt detaliu extrem de important pe care autorul în cauză a uitat să-l explice mai amănunţit este cel legat de canibalism. Nu ştiu dacă persoana din postarea sa a ajuns să fie canibal cu bună ştiinţă sau nu, dar ştiu cât de important este să avem mare grijă când facem astfel de afirmaţii. De ce? Pentru că prin astfel de afirmaţii riscăm să provocăm durere unora care au trecut prin astfel de situaţii, să le readucem aminte de chinurile prin care au fost nevoiţi să treacă, cei care încă mai sunt în viaţă, totodată ponegrind amintirea unora din cei care nu mai sunt în viaţă. Vă explic şi de ce, dându-vă drept pildă cele auzite de la bunicul meu, care s-a confruntat cu astfel de situaţii. Fiind în plină foame, unii îşi pierduseră întreaga familie, alţii o bună parte din ea, în urma războiului sau din cauza deportărilor, executărilor prin împuşcare, spânzurare sau alte orori la care erau supuşi de ruşi, sau a pierii acestora din cauza foametei organizate de către puterea sovietică. Astfel, fiecare supravieţuia cum putea. O situaţie neplăcută l-a adus într-o zi la unii din vecini pentru a mânca ceva ca să nu piară de foame. La fel ca şi protagonistul din această istorioară, bunicului meu i s-a oferit ciorbă. Ceea ce nu a ştiut el însă, era şi provenienţa acestei ciorbe, din ce era făcută ea. A aflat mult mai târziu, când respectiva familie a fost arestată pentru canibalism. Acea familie avea un copil care era pe moarte, iar respectivii au ales cea mai oribilă metodă de a-l scăpa de chinurile morţii.
În astfel de situaţii s-au aflat zeci şi sute de mii de concetăţeni ai noştri. Unii din ei cu bună ştiinţă, dar în marea lor majoritate nu au ştiut nimic şi au aflat mai târziu, sau cei mai fericiţi din ei nu au aflat niciodată că au fost nevoiţi să treacă prin astfel de momente. Bunicul meu, din păcate nu a fost atât de norocos şi odată aflând ce i-a fost dat să i se întâmple, a trăit cu această durere în suflet, cu această vină, care nici măcar nu era a lui, până a plecat dintre noi. Din aceată cauză şi trebuie să fim mai atenţi când aducem în discuţii astfel de subiecte dureroase, sfâşietoare pentru unii care au avut marele nenorc de a trece prin astfel de momente de groază, şi cel mai important, fără să ştie sau să dorească ei. Sunt sigur, că 99% din ei ar fi evitat astfel de momente groaznice dacă ar fi ştiut despre acestea.
O ultimă situaţie despre care vreau să vorbesc este degradarea actuală prin care trece marea majoritate a societăţii. Şi mă voi axa pe cele menţionate în titlul acestui articol: cei 50 de euro per postare pe care i-ar lua unii bloggeri. Nu ştiu de unde cunoaşte autorul astfel de detalii, sper că doar din auzite, astfel ar fi destul de neplăcut să o facă pe moralistul cu el însuşi, dar pe mine m-a luat pe nepregătite o astfel de noutate (noutate pentru mine, pentru alţii probabil că nu). Trebuie să spun că situaţia este alarmantă, dacă onoarea unora costă 50 de euro. Spun 50 de euro, deoarece, odată ce ai acceptat să scrii la comanda cuiva pentru acei 50 de euro, atâta valorezi! Nimic mai mult, chiar dacă după asta ar veni alţi şi alţi 50 de euro pentru foecare vomă pe care o torni asupra cuiva, la comanda altcuiva. Cei care se pretează la aşa ceva, cu timpul devin şi ei nimic altceva decât borâtura, voma pe care o toarnă la comanda cuiva.
Sunt de circa un an printre străini, unde fac muncă fizică, grea şi de cele mai multe ori neplăcută. Dacă e să calculez în cât timp câştig eu aici 50 de euro, pot spune că, în perioadele relativ bune, când există de lucru, aceşti 50 de euro i-aş câştiga în vreo 8 ore de muncă grea, cam în 2 zile, deoarece nu am posibilitatea de a lucra mai mult de 3-4 ore pe zi. Totodată, am fost întrebat de multe ori dacă sunt plătit pentru faptul că unele portaluri, ziare îmi preiau deseori articolele de pe blog. Am mai spus-o şi o repet: nu, nu sunt plătit, nu primesc nimic pentru asta. Mă mulţumesc cu faptul că lumea citeşte şi apreciază cele scrise de mine. Mă mulţumeşte faptul că prin ceea ce scriu, poate reuşesc să mai deschid ochii unora în privinţa unora sau altor situaţii, persoane, probleme cu care ne confruntăm. Iar ziarele, portalurile de ştiri care-mi preiau articolele nu fac altceva decât să promoveze mesajul meu. Faptul că ei poate au venit în urma a ceea ce scriu eu, deja ţine de alt domeniu. Poate că nu aş fi împotrivă să scriu pentru o anumită publicaţie, cum de fapt am făcut-o pentru scurt timp pentru o publicaţie din România, dar niciodată nu aş accepta să mi se spună ce să scriu, pe cine să critic şi pe cine să laud.
Acestea fiind spuse, vreau să-i întreb pe cei care au rămas fără demnitate după ce au băgat în buzunar cei 50 de euro, sau sume cu multe zerouri în cazul aşa-zişilor maeştri de la Timpuri apuse, de prin bloguri-bârloguri, cât credeţi că vă va costa pentru a o recăpăta? Sau poate cumva credeţi că vreo sumă oarecare, cât de mare nu ar fi aceasta v-ar ajuta să vă recăpătaţi onoarea în faţa oamenilor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu