Cu ceva timp în urmă, prin părţile Nisporeniului, un personaj, ce urma mai târziu să devină un „prosper om de afaceri”, îşi începea munca silnică de agonisire a averii. Şi-i mergea bine acestui nisporenean. Îi mergea bine într-o perioadă în care majoritatea oamenilor, mai că nu avea ce pune seara în farfuriile copiilor săi. Iar averea sa creştea cu fiece transport de struguri trecut peste Prut în România. Banii au început să devină mari, când omul nostru s-a reorientat spre alte tipuri de transporturi, cum ar fi cele cu camioane de ţigări, toate trecute prin contrabandă peste Prut. Toate acestea se întâmplau, acum mai bine de un deceniu.
Dar, după cum bine cunoaştem firea moldoveanului, iar despre care vă vorbesc aici este un adevărat moldovean cu acte, sau mai bine zis cu mai multe acte şi identităţi, omul nostru a hotărât că nu e de nasul lui să se mai complice cu mărunţişuri precum contrabanda cu ţigări. Asta şi din cauza că între timp apăruse un concurent feroce, care se arăta foarte dornic să-i fure afacerea. Acest concurent, avea să ajungă peste mai mulţi ani foarte pragmatic, pe alocuri chiar asumându-şi funcţia de Prim al fâşiei de pământ dintre Prut şi Nistru! Dar nu reprezintă acesta pe moment nici un interes, oricât de pragmatic ar fi, iar pa alocuri chiar asumat.
Vorbeam despre omul nostru, care schimbase transportul de ţigări pe….transportul de femei. Doar că de data aceasta omul nostru nu se mai oprea doar în România, căci fraţii noştri de peste Prut le au pe ale lor, cu care nu ştiu ce să mai facă. Nu o să mă axez acum pe toate destinaţiile balcanice şi nu numai pe unde îşi plasa omul nostru transportul de carne vie. Asta ţine domeniul altora, care deocamdată cât sunt în aşternut cu nisporeneanul nostru nu ne vor destăinui aceste destinaţii, dar şi alte lucruri.
Şi aşa i-a înflorit afacerea omului nostru afacerea, iar banii au curs gârlă. Pentru el nu conta că aceşti bani sunt acoperiţi de suferinţe, lacrimi de părinţi rămaşi fără copilele lor, sau chiar sânge. Pentru el conta că banii curgeau gârlă, el devenea cunoscut, influent în cercul lui de oameni josnici. Aşa omul nostru a distribuit „marfă” pentru oameni importanţi pe care mai târziu îi putea şantaja datorită slăbiciunilor lor pentru basarabencele noastre frumoase.
Doar că pe la noi este o vorbă „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Aşa i s-a întâmplat şi omului nostru. Cum se spune, i s-a înfundat. Dar staţi liniştiţi, nu a fost prins sau condamnat pentru trafic de carne vie, dacă se întâmpla aşa, nu mai aveam acum neplăcerea de a-i înghiţi zâmbetul de hienă de la tribuna parlamentului. Alta era cauza, alta era pacostea care dăduse peste omul nostru. După cum este cunoscut prin lumea traficanţilor de femei, proxeneţi sau peşti cum le mai spun alţii, aceştia trebuie să „probeze marfa” ei mai întâi, pentru a fi sigur că nu vor rămâne dezamăgiţi clienţii. Astfel, tot săltând din floare în floare, din buruiană în buruiană, căci nu numai de flori a avut parte cel cu rânjetul de hienă, s-a întâmplat că s-a trezit într-o zi cu o comoară de paraziţi, care mai de care mai diferiţi. Li se mai spune lăţei în popor, sau păduchi laţi. Dându-şi seama că nu va putea scăpa aşa uşor de ei, Shrek de Nisporeni s-a hotărât să-i plaseze care şi pe unde. Pe unii lăţei i-a pus pe supt în organele de vârf ale statului, pe alţii paznici ai averii sale in fruntea unor organe de forţă. Ăn cele din urmă le găsise tuturor ocupaţii, cu excepţia unuia singur. Este vorba de un LĂŢEL CU BARBĂ, foarte pretenţios, care nici în ruptul capului nu vroia să-i părăsească zona pubiană.
După mai multe discuţii şi rugăminţi, lăţelul bărbos a acceptat că lasă zona pubiană a stăpânului său, numai şi numai în schimbul altei pădurici. La auzul acestei dorinţe a lăţelului, omului nostru i-au sclipit ochii de bucurie. BINGO. Îşi adusese aminte de vechiul său concurent, care la acel moment îşi creştea o frumuseţe de pădurice în jurul unui Stejar falnic şi de o verdeaţă nemaipomenită. Atunci şi-a spus omul nostru că locul cel mai potrivit pentru păduchele său lat, bărbos şi pretenţios, era chiar verdeaţa pubiană a marelui său rival. Zis şi făcut. Odată ajuns în verdeaţa pubiană a rivalului său, principala misiune a lăţelul bărbos era să sugă, să sugă şi iar să sugă, vorba lui nea Mihai Ghimpu. Nu vă gândiţi la prostii, la altceva mă referisem. Să sugă informaţii utile chiar din mijlocul verdeţii rivalului său, informaţie care mai târziu l-ar fi ajutat să-i defrişeze serios acestuia păduricea verde, cu timpul devenită cam roşiatică.
Însă, despre peripeţiile lăţelului bărbos din verdeaţa pubiană, dar şi alte peripeţii, vă voi povesti în partea a doua. Aşa că ţineţi aproape!
P.S. Păduchii pubieni (lăţei / păduchi laţi) se găsesc în părţile acoperite de păr ale corpului, în special în jurul organelor genitale. Ouăle lor pot fi observate la rădăcina părului. Se răspândesc pe cale sexuală, dar şi prin folosirea în comun a hainelor cu o persoană infectată
Dar, după cum bine cunoaştem firea moldoveanului, iar despre care vă vorbesc aici este un adevărat moldovean cu acte, sau mai bine zis cu mai multe acte şi identităţi, omul nostru a hotărât că nu e de nasul lui să se mai complice cu mărunţişuri precum contrabanda cu ţigări. Asta şi din cauza că între timp apăruse un concurent feroce, care se arăta foarte dornic să-i fure afacerea. Acest concurent, avea să ajungă peste mai mulţi ani foarte pragmatic, pe alocuri chiar asumându-şi funcţia de Prim al fâşiei de pământ dintre Prut şi Nistru! Dar nu reprezintă acesta pe moment nici un interes, oricât de pragmatic ar fi, iar pa alocuri chiar asumat.
Vorbeam despre omul nostru, care schimbase transportul de ţigări pe….transportul de femei. Doar că de data aceasta omul nostru nu se mai oprea doar în România, căci fraţii noştri de peste Prut le au pe ale lor, cu care nu ştiu ce să mai facă. Nu o să mă axez acum pe toate destinaţiile balcanice şi nu numai pe unde îşi plasa omul nostru transportul de carne vie. Asta ţine domeniul altora, care deocamdată cât sunt în aşternut cu nisporeneanul nostru nu ne vor destăinui aceste destinaţii, dar şi alte lucruri.
Şi aşa i-a înflorit afacerea omului nostru afacerea, iar banii au curs gârlă. Pentru el nu conta că aceşti bani sunt acoperiţi de suferinţe, lacrimi de părinţi rămaşi fără copilele lor, sau chiar sânge. Pentru el conta că banii curgeau gârlă, el devenea cunoscut, influent în cercul lui de oameni josnici. Aşa omul nostru a distribuit „marfă” pentru oameni importanţi pe care mai târziu îi putea şantaja datorită slăbiciunilor lor pentru basarabencele noastre frumoase.
Doar că pe la noi este o vorbă „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Aşa i s-a întâmplat şi omului nostru. Cum se spune, i s-a înfundat. Dar staţi liniştiţi, nu a fost prins sau condamnat pentru trafic de carne vie, dacă se întâmpla aşa, nu mai aveam acum neplăcerea de a-i înghiţi zâmbetul de hienă de la tribuna parlamentului. Alta era cauza, alta era pacostea care dăduse peste omul nostru. După cum este cunoscut prin lumea traficanţilor de femei, proxeneţi sau peşti cum le mai spun alţii, aceştia trebuie să „probeze marfa” ei mai întâi, pentru a fi sigur că nu vor rămâne dezamăgiţi clienţii. Astfel, tot săltând din floare în floare, din buruiană în buruiană, căci nu numai de flori a avut parte cel cu rânjetul de hienă, s-a întâmplat că s-a trezit într-o zi cu o comoară de paraziţi, care mai de care mai diferiţi. Li se mai spune lăţei în popor, sau păduchi laţi. Dându-şi seama că nu va putea scăpa aşa uşor de ei, Shrek de Nisporeni s-a hotărât să-i plaseze care şi pe unde. Pe unii lăţei i-a pus pe supt în organele de vârf ale statului, pe alţii paznici ai averii sale in fruntea unor organe de forţă. Ăn cele din urmă le găsise tuturor ocupaţii, cu excepţia unuia singur. Este vorba de un LĂŢEL CU BARBĂ, foarte pretenţios, care nici în ruptul capului nu vroia să-i părăsească zona pubiană.
După mai multe discuţii şi rugăminţi, lăţelul bărbos a acceptat că lasă zona pubiană a stăpânului său, numai şi numai în schimbul altei pădurici. La auzul acestei dorinţe a lăţelului, omului nostru i-au sclipit ochii de bucurie. BINGO. Îşi adusese aminte de vechiul său concurent, care la acel moment îşi creştea o frumuseţe de pădurice în jurul unui Stejar falnic şi de o verdeaţă nemaipomenită. Atunci şi-a spus omul nostru că locul cel mai potrivit pentru păduchele său lat, bărbos şi pretenţios, era chiar verdeaţa pubiană a marelui său rival. Zis şi făcut. Odată ajuns în verdeaţa pubiană a rivalului său, principala misiune a lăţelul bărbos era să sugă, să sugă şi iar să sugă, vorba lui nea Mihai Ghimpu. Nu vă gândiţi la prostii, la altceva mă referisem. Să sugă informaţii utile chiar din mijlocul verdeţii rivalului său, informaţie care mai târziu l-ar fi ajutat să-i defrişeze serios acestuia păduricea verde, cu timpul devenită cam roşiatică.
Însă, despre peripeţiile lăţelului bărbos din verdeaţa pubiană, dar şi alte peripeţii, vă voi povesti în partea a doua. Aşa că ţineţi aproape!
P.S. Păduchii pubieni (lăţei / păduchi laţi) se găsesc în părţile acoperite de păr ale corpului, în special în jurul organelor genitale. Ouăle lor pot fi observate la rădăcina părului. Se răspândesc pe cale sexuală, dar şi prin folosirea în comun a hainelor cu o persoană infectată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu