Pentru început vreau să vă rog să aveţi răbdare şi să citiţi aceste rânduri până la capăt, căci, judecând după titlu, risc să fiu înţeles greşit.
Da, într-adevăr, 23 februarie urmează a fi una din cele mai importante, speciale din viaţa mea. Aş îndrăzni chiar să o apropii ca importanţă de propria zi de naştere, de zilele de naştere a părinţilor, fratelui, a prietenei, de ziua în care mi-am cunoscut prietena şi viitoarea soţie, de ziua în care mi se vor naşte copiii.
23 februarie este o zi importantă, dar nu din motivul pentru care are importanţă pentru o bună parte a concetăţenilor noştri, care, cu părere de rău încă mai trăiesc în trecut şi sărbătoresc zile ale altor state, sărbătoresc armate care ne-au răpit mii de tineri în războaie, armate care şi până în prezent ne ocupă ilegal teritoriul de stat.
Nu, nu asta sărbătoresc eu astăzi. Azi, 23 februarie sărbătoresc ziua în care voi jura credinţă României. Azi este ziua în care voi deveni cetăţean român cu acte în regulă. De fapt, român sunt din momentul în care m-am născut, român sunt din părinţi, din bunei, români îmi sunt străbunii şi român voi muri. Ceea ce-mi lipsea era şi recunoaşterea oficială a statului român a statutului meu de cetăţean român cu acte în regulă.
Întâmplător sau nu (trebuie să recunosc că este o întâmplare foarte fericită), am fost programat să jur credinţă României tocmai în această zi de 23 februarie, când mulţi alţi basarabeni-români, din păcate, încă mai sărbătoresc împreună cu state cotropitoare, asta punându-i în ipostaza de a purta stimă şi credinţă unei armate şi state ocupante.
Nu am nimic cu aceşti oameni, pentru că nu am dreptul să le dictez nimănui ce să sărbătorească, ce să iubească şi ce religie, simpatii etc. să aibă. Ceea ce mă bucură este faptul că prin depunerea jurământului faţă de România tocmai în această zi, este ca şi cum aş da o palmă ocupanţilor noştri de la est şi aşa-zişilor noştri statalişti mincinoşi.
Mulţumesc statului român că în sfârşit, după mai bine de 7 ani de aşteptare a cetăţeniei, după 27 de ani trăiţi fără dreptul de a fi român, după mai bine de 70 de ani de când părinţii şi buneii mei au fost rupţi de la Ţara Mamă, am fericirea de a redeveni în normalitate.
Mulţumesc României că mi-a oferit propria zi de sărbătoare, astăzi, 23 februarie.
Felicitari sincere! Cum zucea o cunostinta de a mea cand a primit pasaportul "bre, acum CHIAR sunt roman! Chiar esti roman, dle Valentin!Eu raman doar cu invidia si imaginatia cam cum ar fi sa ai actele in regula. Frica mi-e ca o sa mor asa, te miri cine, chiar daca mi-e sila ca trebuie sa demonstrezi ceea ce ti-e dat de la Domnul. Felicitari cu ocazia celei de a doua zi de nastere!
RăspundețiȘtergereFelicitari! Sa fii un bun cetatean roman!
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru felicitări. O să încerc să nu dezamăgesc ca cetăţean român.
RăspundețiȘtergereTotuşi, de ce trebuie să rămâi doar cu invidia şi imaginaţia, când e posibil chiar să le ai? Aşa temeri aveam şi eu, totuşi nu a fost aşa şi mi-am văzut visul împlinit.