Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

luni, 9 august 2010

Pochii noştri şi business-ul lor bilingv

Vreau să vă spun de la bun început că nu sunt un vizitator frecvent al bisericilor de pe la noi, care de la un timp au apărut ca ciupercile după ploaie. Nu că nu aş fi credincios sau de alt cult religios. Sunt un creştin ca şi mulţi alţii, cu o doză echilibrată de credinţă. Nu frecventez bisericile din două motive:

1. Pentru mine popa nu este un intermediar între mine şi Dumnezeu. Dacă am necesitatea de a mă ruga la Dumnezeu o pot face şi acasă, într-o ambianţă plăcută şi intimă, fără a mă da în spectacol vizitând bisericile.

2. Refuz să cotizez şi eu la business-ul şi aşa prosper al escrocilor în sutană care se numesc preoţi. De ce le spun escroci? Păi cum altfel să-i numeşti, dacă fără taxele exagerate impuse de ei, nici nu ai ce căuta la biserică pentru efectuarea oricărui ritual. Dumnezeu nu-mi cere şi nici nu-mi va cere niciodată bani pentru a mă ajuta. Şi nici în Biblie nu veţi întâlni nicăieri faptul că trebuie să-l plăteşti pe popă pentru faptul că ar fi intermediarul dintre tine şi Dumnezeu.

Poate că nu aş fi fost la biserică nici acum, dacă nişte persoane dragi mie nu şi-ar fi unit zilele astea destinele, şi conform obiceiurilor, este nevoie şi de cununia religioasă.

Ajunşi la biserică la ora stabilită, am fost nevoiţi să aşteptăm cel puţin 30 de minute până să înceapă cununia religioasă.

Am rămas foarte neplăcut surprins şi chiar revoltat atunci când am văzut că pe lângă cuplul nostru şi-au mai făcut apariţia încă alte cinci perechi cu alaiul lor. Desigur că m-am revoltat, dar am fost rugat de una din rude să nu insist pe această problemă, să nu supăr omul cu business-ul (a se înţelege preotul care oficia cununiile). Totuşi de ce la noi dacă plăteşti pentru a te bucura în linişte de un ritual ortodox şi ţi se aduce pe cap alte zeci de persoane, care la fel nu au nicio vină, şi care, multe dintre ele nu mai aveau mult până la leşin datorită căldurii insuportabile şi a aerului aproape irespirabil, creat şi din cauza caniculei, dar şi din cauza numărului mare de oameni. Ori nu i-am plătit omului cu afacerea suficienţi bani? Noi doar am respectat taxa care ni s-a impus “creştineşte” la intrare. Este ca şi cum ai închiria o cameră la hotel împreună cu familia, o plăteşti, iar cei de la hotel îţi aduc alte zeci de persoane în camera ta, se înghesuie cu tine în pat şi-ţi ocupă propriul loc de la masa, la fel plătită.

Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, omul nostru cu business-ul a vrut să ne demonstreze că Dumnezeu, cârmuitorul şi stăpânul întregii lumi, nu cunoaşte limba română în unele cazuri, şi s-a apucat ca un apucat să facă un haos din ceea ce se dorea a fi şase cununii, încâlcind limba română cu cea rusă, câştig de cauză având desigur cea rusă, deşi din cele şase cupluri, doar unu şi jumate erau ruşi. De ce spun unu şi jumate? Pentru că într-un cuplu, el era vorbitor de limba română şi ea vorbitoare de limba rusă. M-am crucit, când am văzut cum unuia îi cânta în română şi altuia în rusă. Această bâlbâială bilingvă a fost cel mai greu de înţeles pentru mine.

Din această mică aventură a mea, m-am convins încă odată că pochii noştri sunt în stare să facă orice pentru bani. S-a încercat să mi se impună că Dumnezeu în unele cazuri nu cunoaşte limba română, încercare soldată cu eşec. Aceste lucruri mă fac şi mai mult să mă îndepărtez de biserică şi să am şi mai puţin respect faţă de oamenii în sutană.

PS: Asta însă nu mă va face să renunţ de la vizitarea mănăstirilor frumoase, ori de câte ori voi avea ocazia şi unde totuşi se mai păstrează şi un pic de credinţa, nu torul se rezumă la business.

PPS: Cu această ocazie ţin să mulţumesc încă odată tinerilor căsătoriţi pentru frumoasa şi plăcuta petrecere şi ambianţă de care am avut ocazia să mă bucur pe tot parcursul petrecerii şi nu numai!

18 comentarii:

  1. Valentin, "...TU eşti templul lui D-zeu..." aşa scrie în biblie.

    Cât despre preoţime, nu încurca bişneţarii cu preoţii!
    Biserica ortodoxă rusă din RM este o compnie rusească de afaceri ai patriarhiei ruse din Kremlin

    Ei nu pot să-ţi înlocuiască dragostea ta pe care o cârmueşte D-zeu în inima ta. Cum pot să se roage preotul fals la dragotea ta? Să-i ordone?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sînt 100 la 100 de acord cu autorul ba şi mai mult,pot confirma co pochii noştri sunt şi nişte escroci.

    RăspundețiȘtergere
  3. Valentin, eu sunt un preot ortodox. Mă supun și eu, ca și majoritatea preoților ortodocși din Republica Moldova aceleiași Mitropolii a Chișinăului și a Întregii Moldove! Cu ce frate te-am supărat personal, ca să spui că eu, și toți preoții din Moldova sunt bisnesmani? Ce am încercat să-ți vând eu și nu ți-a plăcut? Oare intrând într-o țară și văzând un cerșetor zici că acolo este țara cerșetorilor? Sunt sigur că nu! Și dacă ai avut a discuta cu un basarabean și nu ți-a plăcut tonul, spui cumva că toți basarabenii sunt niște proști? Iarăși, sunt sigur că nu! De ce dar murdărești toată Biserica, doar pentru că nu-ți place de un preot sau de altul? Câtă corectitudine este în afirmațiile Dvs?
    În privința cununiei: Se face foarte simplu - pur și simplu anunțați preotul că doriți să fiți singuri la cununie! Doar atât! În privința taxelor, dacă sunteți creștin, presupun că stimați (dacă nu Biserica), cel puțin cuvântul Sfintei Scripturi! Acolo scrie foarte și foarte clar: ”Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: "Să nu legi gura boului care treieră". Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: "Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade". Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre?” Nu în felul oamenilor sunt spuse toate acestea, dar sunt sigur că îți este mai plăcut săl știi pe preot drept păstor de suflete și nu afacerist cu magazine, etc.
    În privința Bisericii, frate am să-ți spun simplu: Aceasta este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului, după cum iarăși scrie Sfânta Scriptură! Nestimând Biserica, nu-l stimezi pe Dumnezeu! E simplu!
    Frate, nu uita că ce ve-i semăna, ve-i și culege neapărat! Semeni vânt, vânt culegi, semeni dragoste, pe ea o ai!
    Hristos în mijlocul nostru! Sincer, îți doresc toate cele bune de la Dumnezeu!
    Preot Iulian Rață

    RăspundețiȘtergere
  4. Am avut ocazia să am de aface cu o mulţime de preoţi asa ca nu aveti pentru ce vă indigna. Ceea ce am scris este specific pentru 99% dintre preoţi. Faptul că cunoaşteţi maa bne ca mine Biblia nu înseamnă că aveţi dreptul să o interpretaţi asa cum vă duce capul. Eu nu văd nicăieri din citatele prezente mai unde ar scrie sau măcar ar face aluzie că trebuie să percepeţi taxe la orice pas. Alta e situaţia dacă asta înţelegeţi voi preoţii.
    Pentru mine este sfântă casa mea, părinţii mei, fraţii mei şi neapărat şi Dummnezeu şi în niciun caz bisericile unde mi se impun taxe.
    Mie Dumnezeu cumva n-o să-mi audă rugile şi fără să ofer bani? Atunci de ce trebuie să plătesc pentru cununii, botezuri etc.? Ajung aceşti bani la Dumnezeu şi fără ei n-o să-mi acceepte cununia, botezul? Nu, banii ăştia ajung la dumnezeul vostru de la Moscova, care şi în prezent scurge bani din Mitropolia Moldovei şi, probabil, din cauza cărora avem şi taxele exagerate în bisericile ce ţin de Mitropolia Moldovei.
    Si încă ceva ce am intâlnit la unii din călugării, preoţii de la unele mănăstiri: ei ne sfătuiau pe noi să renunţăm la orice ţine de tehnologii (internet, tel. mobil, maşini etc.), ceea ce desigur o cred exagerat şi nu voi fi niciodată deacord cu asta. Totuşi cum explicaţi decalajul atât e mare dintrre acei preoţi, călugări care nici nu vor să audă de asta şi dvs care vă folositi de toate astea? Să fie clar, nu vă acuz pentru acest fapt, căci orice om normal nu se poate descruca in prezent fara tehnologiile de ultimă generaţie. Vă cer doar părerea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că vă și dați seama că nu sunteți în nici un drept să-mi cereți, puteți să mă rugați! Mai departe tonul articolului, tonul răspunsului, arată foarte clar că nu aveți pace în suflet, desigur îmi pare rău pentru acest fapt! În privința Sfintei Scripturi: Unde vedeți Dvs. că am interpretat incorect textul Sfintei Scripturi, și dacă totuși vi se pare că așa este, aduceți-mi vă rog mult explicarea veridică! Omului îi este specific să greșească! Noi preoții nu suntem excepție! Însă în ceea ce ține de interpretarea Sfintei Scripturi, o facem nu de la noi, ci din învățăturile Sfinților Părinți! Așadar, dacă am greșit, corectați-mă, dacă nu, mai lăsați frate învinuirile, că nu aduc roade bune, mai ales dacă sunt nejustificate! În ceea ce ține taxele plătite față de Moscova, te rog să o lași baltă! Nu Mitropolia stabilește taxele, ci consiliul parohial al fiecărei Biserici în parte, așa că, dacă aveți pretenții la mărimea taxelor, trebuie să le adresați nu atât preoților, deși și lor, cât mai ales Consiliului Bisericii! Așadar, nu are nici o treabă taxa de la cununie cu Mitropolia! iarăși judecată fără argumentare! Știi cum s-ar primi, hai să vorbim dar nu avem despre ce și hai să vorbim despre orice! Iar în ceea ce privește Patriarhia, noi preoții nu plătim nici o taxă față de ea! Fiecare Biserică plătește un impozit față de Mitropolie, o dată în 3 luni! Biserica din Lucașeuca, unde slujesc, spre exemplu plătește față de Mitropolie o contribuție de 100 lei! Chiar credeți că din 100 mea mai ajunge ceva și la Moscova? Deci iarăși o învinuire neargumentată!
    În privința călugărilor și a internetului - aceștia au dreptate! Într-adevăr, călugărilor nu le trebuiesc calculatoare prin mănăstiri! Ei s-au lepădat de lume, deci lor acestea nu le trebuiesc! Pe când noi, trebuie să predicăm, cu timp și fără de timp și indiferent de cale! Doar un lucru sper, că cuvântul meu va cădea pe pământ bun și va aduce roade în sufletul tău frate!
    Cu iertare și în căutarea mântuirii noastre a tuturor, Preot Iulian Rață!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna,

    De acord cu Valentyn.

    Impartasesc aceleasi sentimente daca e cazul sa ajung intr-o biserica, in Chisinau, sau oriunde in alta parte in Moldova. Nici nu mai tin minte cind am fost ultima data caci nu ma simt in casa Domnului ci in casa popilor, care fastuos urca in masini de lux si pleaca spre casele lor mici de doua etaje si mai mult dupa munca grea. Nu ca sint invidios, dar, ma iertati, citi batrini vau tot dat cite un leu de ati ajuns la acest punct de echilibru? (ma refer la o parte din acei dascali cu Biblia invatata masinal la cursurile de dascalie).

    Ma rog, pacatele fiecaruia se numara sus, dar mi-e o jale mare de batrinii care mai ca in brinci ajung la biserica satului pentru a asculta tilcuirile sfinte si tot trebuie sa-si ia pensia din basmalute pentru slujba, caci acolo asa e deja, lumea e stimata cind da bani, si cu cit mai mult cu atit mai bun va fi plonjorul in rai ...

    E BUSINESS CURAT, FARA IMPOZITE, FARA RAPORTARE, FARA STATISTICA, NIMIC PUBLIC - UN SISTEM PERFECT ...

    Interesant ca dupa anii '90 cea mai mare parte din dascali erau proveniti din mafioti si detinuti din penetenciare care scapati de anii '86-'89 repede au prins mirosul vietii eterne pe pamint in straie sfinte si cu miinile pupate de toate lumea ... cit e a invata a citi si a cinta? Pentru bani omul invata in 3 luni o limba noua, de ce nu si asta.

    In cele din urma, sa stiti ca pierdeti consumatorii, tineretul, o parte debusolat desigur, dar nu mai crede in biserici, vine vremea sa-l gasim pe Domnul in noi insine, ca cel mai vechi sistem de impozitare inca e viu si face milionari chiar si in Moldova.

    Nu va suparati, e opinia mea si sint ferm in ce cred, credinta e sfinta, nu si religia ...

    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  7. Andrei, țin să te întreb și pe dumneata! Oare putem să spunem că o pădure nu are uscăciuni? Dar în același timp, sunt sigur, că în orice pădure există și copaci verzi, pentru că dacă nu, atunci aceasta se taie și se aruncă în foc! Deci, luând în considerație faptul că câteva ramuri din Biserică sunt uscate, nu trebuie să credem că întreg copacul nu aduce roade! Și știi ce zic Andrei, dacă ai mai veni pe la Biserică, ai înțelege că lucrurile nu stau chiar cum credeți. Ați vedea că lucrurile stau și altfel! Ați vedea și preoți, care se roagă, ați vedea și tineret, care îl iubește pe Dumnezeu și nu doar pe sine însuși, ați vedea suflete care ard după mântuire! În sfârșit, ați descoperi pacea și liniștea în suflet! E frumos frate să crezi în Dumnezeu, e frumos să te întâlnești cu Dumnezeu în Biserică! Și în acele momente, nu te mai doare capul de mașina preotului, pentru că ești tu și Dumnezeu! În privința mașinii, Dumnezeu ne va întreba nu ce mașină am avut, ci câte fapte bune am făcut cu ea! Crede-mă! Și, nu toți preoții au mașini luxoase! Mulți nu le au deloc. Case la fel. Eu, nu mă laud și nu mă plâng, stau la gazdă, și oricum sunt mulțumit și dau Slavă pentru toate, bune și rele! Poate că e cazul să nu ne plângem de Biserică și să nu numărăm banii cuiva, ci mai bine să numărăm propriile păcate și neputințe, ce zici? Și dacă tot te plângi de taxe, Andrei, singur ai recunoscut că nu ai dat nici un ban Bisericii! Deci, dacă nu ai dat nimic, ce drept ai să judeci pe cineva de ce face cu banii cuiva? Sectanții dau 30% din venitul lunar Adunării și nu se plâng. Dumneata, nu ai dat nimic, dar te plângi. Așadar, unde e dreptatea frate?
    Iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva! Caut și eu mântuirea mea și a fraților noștri... Preot Iulian Rață

    RăspundețiȘtergere
  8. Am uitat de limbă frate să spun! Limba nu e pentru Dumnezeu, ci pentru oameni! Sunt sigur ați înțeles perfect lucrul acesta! Pur și simplu, ați încercat să luați în derâdere ceva... Păcat!

    RăspundețiȘtergere
  9. Atunci in ce mod interpretati Biblia de luati bani de la sărmani? Inca odata, aratati-mi in vreo scriere sfânta unde sa se spuna ce trebuie sai umpli buzunarul popii? Dar sa fie clar scris asta, nu sa interpretati voi la latitudinea voastra. Si, îi dau dreptate lui Andrei, pierdeti tinerii datorita atitudinii voastre, iar battrânii sunt pe sfârşite, la fel ca si bussnesul vostru.
    Spuneti ca singura biserica isi stabileste taxele? Inca o dovada de hapsânism, escrocherie si furtisag din parte preotilor.
    Doar 100 lei Mitropoliei dati? Si câte zeci de mii de biserici sunt la noi in tara? Faceti un simplu calcul. Si sunt sigur ca de la biserici mai mari si taxele in buzunarul lui Vladica sunt mai mari.
    De ce luati taxe la orice? Din câte stiu eu, aveti un salariu (poate gresesc, dar asta stiam), plus ca oamenii oricând e nevoie de ajutat ajuta bisericile cu bani, la constructie, la reparateie. Atunci la ce bun aceste taxe exagerate?
    Tonul meu nu vă priveste pe dvs. Sunt doar indignat de cele ce se intâmplă si nu vreau ca lucrurile sa continue asa.
    Nu sunt numai eu cel nemultumit. Sunt sute de mii, doar ca putini au curajul sa o spună.
    Va inteleg indignarea. Prin atitudinea luata de mine cât si de latii va e frica sa nu cada bussinesul vostru. Fiti onesti, nu saraciti lumea si nimeni nu va avea nimic cu voi si vor veni in numar mare la biserici.

    RăspundețiȘtergere
  10. Valentine, chiar duci lipsă de informare, sincer! În Republică sunt cu puțin mai mult de 1000 de Biserici, nu cum scrii dumitale, zeci de mii! Biserica nu poate fi pe sfârșite! Biserica Ortodoxă are aproape 2000 de ani, și după înțelepciunea Sfintei Scripturi: ”Nici porțile iadului nu o vor birui pe Ea”! Iar articolașul Dvs., pe Hristos nu-l sperie, fii sigur! Trebuie să știți că mai sunt și 5 episcopii, care la fel nu plătesc nimic față de Mitropolie și cu atât mai mult față de Patriarhie, deci iarăși dezinformați lumea!Acestea se conduc de sine stătător. În privința banilor de la bătrâni, ai uitat presupun de cei 2 bănuți ai văduvei, care au fost cei mai apreciați de Hristos și care sunt nespus de apreciați și de mine păcătosul! Și, bunicuței nu-i scoate nimeni din buzunar! Dumneaei, vine singură și îl aduce, cu dragoste, spre deosebire de Dvs. Tonul, tonul Dvs. dă dovadă de nervozitate, ceea ce înseamnă că înțelegeți că nu aveți dreptate, dar încercați cu orice preț să stați pe poziție! Nu mă cunoașteți, nu cunoașteți părerea creștinilor din parohie despre activitatea mea, nu știți dacă am sau ba taxe, dacă sunt prea mari sau prea mici... de fapt pentru Dvs. nici nu contează lucrul acesta! Dvs. va-ți ridicat împotriva numelui meu de preot, împotriva Bisericii, iar că sunt preoți mai buni sau mai rău, deja nu contează! E rău! În privința sărăcitului, frate, spune sincer, în viața ta câți bani ai dat Bisericii? Dar câți ai băut, dar câți i-ai cheltuit pur și simplu, pe nimicuri? Nu e treaba mea! Dar nici a dumitale nu e ce face Biserica cu banii! Pentru că dacă omul dorește, el contribuie cu ceva la Biserică, dacă nu, nu! Așadar, nu te obligă nimeni să te cununi sau să botezi! O faci pentru că ai nevoie de aceste Taine! În privința tineretului, și a toate celelalte, mai dați fraților pe la Biserici, nu judecați din exterior! În fine! Nu te supăra! Sfânta Scriptură scrie să nu aruncăm mărgăritarele, pentru a nu fi călcate în picioare! Comentariile făcute de mine mai sus, au fost făcute pentru a te ajuta frate să vezi lucrurile și din alt punct de vedere, să zicem așa, din interior! Dacă ai fi avut puțină inteligență și dorință de a afla mai multe lucruri, ai fi putut ”profita” de mine, pentru a afla mai multă informație - compromat :) asupra noastră, a ”pochilor”! Îmi pare rău că nu ai dat dovadă de ea! Ai sărit repejor să-ți aperi punctul de vedere, uitând de HRISTOS! Uitând că personal nu ești în afara păcatului și la fel greșești. Păcat frate, păcat! Așa că, nu sunteți în drept să-mi cereți altele mie!
    Nu mai deranjez! Îți doresc succes și să dea Domnul să te luminezi și să încerci să semeni în jurul tău lumină, pentru că până când e prea întuneric! În privința faptului de ami cere sau ba versete, nu mi-ai răspuns la întrebarea mea, ce ține de versete!
    Cer iertare de la toți! Preot Iulian Rață

    RăspundețiȘtergere
  11. Inca odata dai dovada ca interpretezi Biblia cum te duce capul. Si daca au fost apreciati acei banuti de Hristos? Asta inseamna ca voi tre sa luati bani de la oameni? Biblia e pentru oameni, nu pentru profitori si escroci.
    Daca te simti ofensat, scoate-te din rândul celor enumerati de mine. Am dat un procent de preoti cumsecade. Sa fii si tu printre ei, daca am gresit. Doar ai grija, Dumnezeu le vede pe toate si daca te dovedesti a fi asa cum sunt ceilalti 99% si inca mai si minti, degeaba te numesti preot.
    Câti bani am dat eu sau nu, nu e treaba ta. Oricum, nu voi putea niciodata sa-i depasesc la numar pe cei care-i iai de la oameni.
    Cât tine de inteligenta mea, ai face bine sa te abtii. In afara de citate pe care le interpretezi cum te duce capul, nu ai dat dovada de nimic. Mai mult, ai crezut ca tin vrobele tale pline de duh. Mai putine vorbe si mai multe fapte bune. Ai ajutat vreodata vreun batrân, casa de copii, familie de nevoiasi? Daca ai fi facuto, bravo, continua cu astea. Dar fapta ta nu ajuta cu nimic hotia altor 90% din preoti.
    Biserica va dainui, dar nu si hotia preotilor, ia aminte asta. Ori va schimbati, ori veti pierde si putinii oameni care mai merg la biserica.
    Cât tine de numarul bisricilor, cel neimformat esti tu, apar cu sutele pe an, numai in Chisinau dai peste biserici la orice pas.
    Daca sectantii dau 30% din venit, e treaba lor. Eu nu sunt sectant si nu raspund de ceea ce fac ei. Ei cel putin au asigurata din partea bisericii casa si alte bunuri, care pe tot parcursul vietii au când sa o rascumpere.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu e dragoste frate, nu e dragoste și gata! Păcat că nici cultură nu-i! Îmi pare foarte rău! Să lăsăm cititorii să judece dacă corect sau ba am citat versetele! Desigur și Dumnezeu! Sincer îmi pare rău de cunoștință și de duhul de care ești stăpânit! Eu nu am venit în pagina ta cu ură, ci cu dragoste! Mi-ai răspuns cu o ură deosebită! Mă repet, rugându-te să ai mare grijă ce semeni în jurul Dumitale! Cercetează-ți inima!
    Zice Sfânta Scriptură: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.

    RăspundețiȘtergere
  13. E dreptul dumitale părinte să crezi ce vrei. Eu am spus-i şi-o mai repet: imi pot arata dragostea fată de Dumnezeu si altundeva decât la biserică.
    Si nu incerca cu chestii de duh, mai e un "mare preot" la mănăstirea Hâncu, care tot cu chestii de duh prostea lumea, iar pentru că se ruga o seară pt binele lui percepe taxa de 500 lei si mai mult. De fapt se dovedea ca oamenii sufereau de anemie si alte boli, care se vindecau la spital, fără exorcizări primitive, care, de fapt doar ii imbolnavea si mai mult.
    Si nu vă urasc nici pe dumitale, nici pe alti preoti, eu doar mi-am prezentat indignarea pentru cele ce se fac prin biserici. In rest, Dumnezeu cu voi. Eu doar refuz să cotizez la bussinesul incorect pe care-l duc majoritatea preoţilor.
    Iţi inteleg si indignarea când te referi la lipsa de cultura. Voi prin existenta culturii intelegeti supunerea totala a oamenilor in fata preotilor, pupaciuni de mâini, ascultare oarbă atunci când le spuneti sa voteze cu comunistii prin biserici si acum mai nou pe Pasat. Pur si simplu nu realizati ca sunt si oameni care poata sa poarte o discutie ca de la om la om si sa va spuna ca nu aveti dreptate in toate.
    Pe timpuri, mai exact până în anii '90 erau oame ni indobitociti de sovietici si oameni cu credinta in Dumnezeu.
    Acum au ramas batrânii îndobitociti de sovietici si au aparut oamenii indobitociti de preoti, care daca le spune ca ăla e bun si ăla nu, asa este pentru ei, desi lucrurile sunt exact invers.
    In rest sănătate si câţi mai multi oameni la biserica. Poate trec si eu cândva pe la Lucaseuca să vad ce taxe aveti si pe acolo la biserică.

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna,

    Stimate, Iulian, nu vreau sa credeti ca e un atac la persoana d-voastra, dar ce spuneti referitor la omniprezenta religiei in timp chiar nu are sens, si iata de ce ...

    Chiar credeti ca religiile de azi sint vesnice? E dreptul d-voastra sa credeti si asta e sfint, sa crezi in ceva. Ei bine, istoria zice altfel, ea de fapt e o oglinda a viitorului. Pe aceasta lume nu exista vreo poarta pe care s-o numim a iadului, asa ca ce e teluric (bisericile, clericii) nu au nimic de a face cu ceea ce poate e acolo, de cealalta parte. 2000 de ani in urma popoarele supuse de romani si-au cautat un lacas, o izbavire si au gasit-o, normal, era nevoie. Peste 2000 de ani poate vine un alt asupritor sau groaza, si oamenii iar gasesc un alt lacas.

    Revizuiti istoria, o religie traieste atita timp cit omul nu poate explica anumite lucruri si fenomene, le acopera prin careva zei si tot felul de rutualuri, asa cum crestinismul a aparut, au aparut multe altele si au disparut, deja 2000 de ani prostesc oamenii cu supunere si daca nu o fac e pacat ... Religiile sint curente, ocupatii daca vreti asa, o unealta de supunere a omului de tot timpul, asa-i ca acei ce gindeau mai altfel erau arsi pe rug odata? Si cine o facea? Ei gindeau mai liber, fara prejudicii pre-istorice si limite. Eu ma pronunt pentru asta, ma pronunt pentru dezvoltarea omului si nu a cultelor pe care se fac bani grei in lume. Si totul pentru ce? Pentru acaparare de noi teritorii, cum altfel sa-ti dezvolti afacerea.

    In prezent, e o lupta de interese la mijloc si nu e ceea ce era zamislit acum 2000 de ani. Puteti sa ma contraziceti, dar uitati-va singur la situatie, cum s-au extins toate religiile? Prin cotropire si impunere fortata, pe alocuri chiar nimicire a unui intreg genotip sau popor, popoarele Maia, Incasii. Biserica si prin forta actioneaza daca la mijloc sta ceva in cale, nu zic de Moldova, ci nivel mondial, desi si la nivel local, d-mn Pasat bine ca sprijina Biserica, v-ati gindit de ce o face? Pentru ca e o afacere buna in campania electorala, ca ciuperca cu busteanul, simbioza perfecta.

    De ce spuneti ca nu am dat bani, ca in viata mea am fost si eu botezat, si nu gratis, am fost la inmormintari, si la fel, am fost la cununii, am fost si la biserica de multe ori pina nu m-a prins dezgustul, si sa stiti ca cel mai bun prieten al meu e chiar un preot, cu care discut din plin aceasta tema. Adevarul e ca nimeni nu se apuca sa curate aceasta padure de uscaciuni, si precum se stie bine, cu cit e mai uscata padurea, cu atit mai putine animale sint in ea, si cu atit mai bine se aprinde si arde lasind loc gol pentru o alta padure …

    Eu va doresc sanatate si pace in suflet, nu vad sensul de a merge la Biserica sa ma vad cu un clerc bisericesc decit sa ma rog chiar de la mine din pat.

    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  15. Impartasesc pozitia lui Valentin si a lui Andrei.
    Dumnezeu e in sufletul meu, nu in icoana din biserica, si nu in haina preotului.

    cat despre ce spunea preotul Iulian {Așadar, nu te obligă nimeni să te cununi sau să botezi! O faci pentru că ai nevoie de aceste Taine!} - "traditia" de a avea nanasi, de a face cununie, de a boteza, de a avea cumetri s.a. toate se trag.. prin traditie, ca asa a spus mama si tata, ca asa e omeneste si e corect nu inseamnca ca agreez si accept aceste aberatii. dar, din respect pentru parinti, inghit un nod si tac. Eu oricum nu merg la biserica!!!!
    Taxe? sigur sunt taxe, si mult prea mari. fara o mie de lei, nici nu te porni la biserica.. sa cununi sau sa botezi. Dar nu asta m-a oprit din mersul la biserica. Am realizat ce fel de sistem e asta.. religia. Intelectul nu mi-a mai permis s-o fac. Nu se mai putea deja atata indobitocire

    Mi-e sila de procedurile efectuate prin biserici, miruiala si sarutatul mainilor si a icoanelor, umblatul prin jurul altarului sau a bisericii.. e de rasul canilor..

    Dumnezeu e in sufletul fiecaruia! iar Religia e o stiinta de manipulare in masa! asa a fost si asa a ramas, desi nu stiu daca se mai prinde aceasta stiinta la fel de bine in generatiile curente. Pentru ca e democratie vezi // si toti au acces liber la informatie. ehh

    al meu copil o sa se roage la Dumnezeu acasa, in camera lui. Iar Aghiazma, fara de care "unii" pur si simplu "nu pot", si cred ca o pot lua doar de la biserica, se inseala. Secretul "apei sfinte" este deja cunoscut si de cei neconsacrati. O fac acasa, bine mersi.

    PS: Nu am nimic impotriva oricare-i persoane bisericesti - treaba lor cu ce se ocupa, dar cand ajungi sa auzi in biserica ca tre sa te supui, sa asculti de vocile bisericesti, sa fii smerit, sa stai cu capul plecat - ptiu pe asa invataminte!!

    PS2: Cer scuze daca cineva s-a simtit umilit sau injurat prin ceea ce am scris. A fost un strigat din adancul meu, fara intentia de a supara pe cineva.

    Viata mea - Stapan pe EA!
    .

    RăspundețiȘtergere
  16. Exista un text in Biblie care spune clar: Am fost tinar si am imbatrinit dar nu am vazut pe slujitorul lui Dumnezeu cersindu-si piinea. Eu cred ca cuvintele astea arata clar ca ceea ce fac preotii este in totalitate contrar modului in care gindeau primii crestini.
    Daca voi va puneti increderea in Dumnezeu de ce atunci cersiti bani fie pe strada fie prin taxe???
    De ce nu e la voi cum am vazut la martorii lui Iehova o cutie de donatii intr-un colt al salii unde oricine doreste se poate apropia fara sa il vada nimeni si sa puna? daca va puneti increderea in dumnezeu faceti asa si voi si se va vedea daca aveti binecuvintate!
    In plus in ce priveste ca Dumnezeu este in biserica fara suparare dar ma indoiesc mult de asta.. Nu stiu multe din biblie, chiar daca ultimul timp am inceput a citi mai multe, insa incerc sa ma gindesc la faptul ca daca Dumnezeu este o persoana care are sentimente atunci el nu poate accepta o credinta care nu e asemanatoare cu cea care a fost in secolul 1. Nu cred ca ar putea trece cu privirea implicarea bisericii in razboaie, sustinerea comunistilor in alegeri, pedofilia si homosexualitatea, toleranta fata de lipsa de principii morale ale enoriasilor, taxe si cite si mai cite..In ceea ce am citit in biblie mi s-a memorizat 2 lucruri cu privire la acest subiect: 1. cind poporul evreu incepeau sa incalce cele 10 legi ei erau in scurt timp abandonati de Dumnezeu pina ce nu faceau in totalitate schimbari. Nu cred ca El permite ca cineva sa isi bata joc de principiile sale. Si nu il puteai amagi pe Dumnezeu ca doar o parte din evrei sa faca schimbari. Pina la urma ia abandonat complet permitind sa fie distrus templul. Si imi amintesc si cum isus fugarea preotii din templu ca aia luau taxe si faceau vinzari.
    Acum ce concluzie pot face eu? Prima nu cred ca religiile traditionale mai sunt acceptate de Dumnezeu ( vezi inchizitia si alte). Imi amintesc ca se spune ca dupa roadele lor ii veti cunoaste.. apoi cum pot sa consider ca biserica are roade bune daca chiar si hai sa zicem 80 la suta doar sunt hoti? Pai e normal sa mai greseasca unul care se declara slujitor dar hai acolo 10 procente gresesc insa majoritatea sa fie asa cum in Biblie ( ca paranteza asa si nu am inteles de ce biserica timp de secole ardea la rug pe toti cei care incercau sa detina o Biblie? :))
    Important: Cu ce drept ati construit gard de piatra care arata ca un garaj din cotilets in jurul bisericii de la Orheiul Vechi astfel lipsind Moldova de inregistrare la UNESCO a acestui sit pretios???? Voi cu totul v-ati luat nasul la purtare??? Zidul merge peste ceea ce a mai ramas din cea mai veche asezare dacica de acolo? Rusine!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Iar in ce priveste religia si tot ce tine de ea pot spune ce cred eu din ceea ce am analizat pna acum din mai multe surse:
    1. Totusi exista Dumnezeu, o persoana reala cu ginduri si sentimente care are o organizatie puternica. Straniu unii cred usor in extraterestri dar nu cred ca anume aceasta organizatie si sunt acei extraterestri care au corpuri de o structura unica ce nu este formata din carne ceea ce si le permite sa se deplaseze cu viteze incredibile. Noi ii numim ingeri pentru ca asa noua ni s-au prezentat. Cind aud ca unii nu cred doar din faptul ca se spune ca Dumnezeu nu are inceput si nici sfirsit atunci eu le cer sa imi explice unde este inceputul universului si unde sfirsitul? sunt notiuni care la moment nu le putem intelege.
    2. Aceasta organizatie a creat prima structura din carne mai intii alte creaturi si apoi si oameni ca fiind ceva unic in univers. Si aceasta demonstreaza si stiinta ca faptul de a mai fi asa o planeta in univers ca pamintul e ceva greu de crezut. Chestia cu cele 7 zile de creare eu am inteles cum e cind am analizat termenii ebraici: o zi de fapt defineste o perioada lunga de timp poate chiar si milioane de ani.
    3. la fel cum la o masina se da o carte de instructiuni omului i s-a dat o carte perfecta pentru oameni imperfecti. Faptul ca Biblia a supravietuit la toate atacurile religiilor, ca a ramas neschimbata si cea mai populara pentru mne e un miracol. Am vazut in ea niste chestii care m-au lasat cu gura deschisa: de exemplu inca cu mii de ani in urma se arata ca pamintul e cerc ( asa si scrie, atunci Copernic a murit degeaba:)) si alte chestii care te uimeste ( de exemplu ca pamintul e suspendat in neant, circuitul apei in antura, mcrobii si alte, de cronoligii nici nu mai vorbim caci multimea de personaje cu date exacte iti permite sa calculezi chiar si in ce an a fost creat ADam.
    4. Pe linga chestiuni de instructiuni pentru om de viata,in cartea asta este detaliat toata istoria omenirii cum va fi in viitor. Nostradamus otdihaiet pe linga asta:)) Cu sute de ani in ruma era aratat anul exact cind era sa vina Isus pe pamint, te uimeste cit de exact au fost prezise toate imperiile mondiale si caderea lor inclusiv imperiul sovietic, ascensiunea lui Hitler, crearea ONU si alte
    5. Faptul ca unii pretind ca sunt slujitorii lui Dumnezeu nu are nimic comun cu realitatea. Multi sau folosit de autoritatea Bibliei pentru a cistiga bani si putere dar asta nu inseamna ca ei mai primesc si acceptul acestei Organizatii Ceresti in care sunt miliarde de creaturi.

    6. Nimeni si nimic nu poate impiedica la ceea ce doreste sa faca aceasta Organizatie, vrem noi sau nu vrem dar deja totul e decis. Acum ori continuam sa fim orgoliosi ori incercam sa ne adaptam la cerintele lor si nu noi sa il impunem pe Dumnezeu sa se adapteze la cerintele noastre, asa ceva nu poate fi..Insa ca sa devii o persoana ce colaboreaza cu Dumnezeu si aceasta organizatie trebuie intradevar sa corespunzi unor standarte inalte atit morale cit si spirituale, aspect care nu este atit de greu cind doresti.

    RăspundețiȘtergere
  18. Grigore, tu de care editie a bibliei ai vorbit? pot sa te contrazic in multe din ideile enuntate mai sus.
    Preziceri, s-au facut multe.. da foarte multe.. despre sfarsitul lumii de-a lungul miilor de ani, si toate au fost gresite. Biblia ceea care o detii tu acasa, este editata si reeditata de la aparatia originalului, de zeci si poate sute de ori, si nimeni nu mai stie.. ce a ramas original si autentic in ea.

    Cat despre Evanghelii. Stii exact numarul lor? te asigur ca nu, pentru ca biserica a permis si adoptat doar o mica parte din cele ce au existat, doar evangheliile care le conveneau lor, si au respins restul

    Am citit personal si o bucatica din evanghelia lui Iuda - interesanta cartulie...mda

    oricum, Religia este un instrument de Zombare si manipulare, iar instrumentele dupa cum se stie se perfectioneaza si se imbunatatesc de-a lungul timpului..

    Recomand sa priviti un Filmulets, macar partea I unde se vorbeste foarte clar, ce e aceasta RELIGIA (tin sa va atrag atentie ca nu se vorbeste despre CREDINTA, si de stiinta numita Religia) pe adresa http://video.google.com/videoplay?docid=9072119975796993477&hl=en# cu subtitrare in limba romana

    RăspundețiȘtergere