“Nuntă în Basarabia” sau adevărul dureros

Îmi plac mult filmele, în special cele bune, filmele care sunt menite să transmită anumite mesaje, din care am putea trage anumite învăţăminte.

Cam aşa aş caracteriza şi filmul “Nuntă în Basarabia”, un film extraordinar de bun, un film care excelează nu atât prin calitate scenografică, efecte deosebite (cu care ne-am cam obişnuit în ultimii ani), cât prin dinamismul său pe întreaga sa durată, prin unicitatea fiecărei secvenţe, care, fiecare în parte are hazul, dar totodată şi dramatismul său. Întreaga poveste a filmului este susţinută de un text foarte bine gândit, plin de umor, dar în acelaşi timp şi cu multe aluzii, subtilităţi, unele usturătoare, dar adevărate.

Acest film vine să arate încă odată că, deşi suntem acelaşi popor, totuşi suntem în acelaşi timp şi destul de diferiţi. Una din aceste diferenţe constă şi în faptul că noi românii-basarabeni nu ne mai încăpem în piele atunci când e vorba de organizarea unei petreceri. Deşi suntem cei mai săraci din Europa, suntem şi cei mai petrecăreţi şi tocători de bani aiurea. În acelaşi timp suntem şi cei mai primitori, ospitalieri şi buni cu toţi cei care ne trec pragul. Prin nunta organizată a doua oară, de data asta în Basarabia, regizorul vrea să ne demonstreze că de ospitalitatea şi bunătatea noastră de cele mai multe ori se profită, motiv pentru care şi tinerii însurăţei Vica şi Vlad hotărăsc să facă nunta în Basarabia, cunoscută fiind darea de mână a basarabenilor la nunţi.

Mai sus am pomenit de subtilităţile ascunse de acest film, la care aş vrea să revin mai în amănunt în cele ce urmează. Nuntă în Basarabia, de fapt este nunta dintre Republica Moldova de azi (Basarabia) şi restul poporului român. Cu toţii ne-am obişnuit să auzim despre România Ţara Mamă, doar că de data asta, regizorul Nap Toader a vrut să pună pe picior de egalitate aceste două state româneşti. Totul pare să meargă bine în mariajul dintre însurăţei, până în momentul în care intră în scenă Naşul, care dă dovadă de reale valenţe ruseşti, care se poate spune că reprezintă cu brio Rusia în acest film. Mireasa (Republica Moldova), reîntoarsă din Bucureşti după o perioadă mai lungă (perioada aflării miresei în Basarabia o putem compara, în unele privinţe, cu perioada ocupaţiei sovietice şi restul perioadei de 20 de ani de independenţă) dă dovadă de slăbiciuni faţă de Naş (Rusia) datorită situaţiei financiare bune a acestuia (Republica Moldova fiind dependentă de resursele energetice şi piaţa de desfacere a Rusiei). La un moment dat, Nașul observând că nu va reuşi să aibă doar mireasa fără de mire, încearcă să-i ademenească pe ambii miri prin salarii generoase la Moscova, prin asta regizorul prezentând interesele cu bătaie lungă a Rusiei, care a vrut dintotdeauna să aibă sub influenţa sa şi România, nu numai Basarabia.

Filmul vine să ne mai demonstreze încă odată realitatea dură de la noi. Atunci când cineva se revoltă împotriva batjocorii care are loc la adresa majorităţii populaţiei, atunci când peste tot se vorbeşte limba rusă, intervine bâta Rusiei, care ne “stinge lumina”, situaţie prin care se înţeleg multe adevăruri triste pentru noi.

Aroganţa de care dă dovadă Rusia în relaţiile cu noi le putem observa şi atunci când, deşi e nunta tinerilor însurăţei, totuşi Naşul (Rusia) hotărăşte cine participă şi cine nu la nuntă, chiar dacă cei interzişi sunt rude foarte apropiate miresei. Aici intervine mirele (România), care în sfârşit are un cuvânt de spus în relaţia sa cu Republica Moldova, chiar dacă asta riscă să supere Rusia.

Un alt moment demn de luat în seamă în acest film este în finalul, când Naşul (Rusia) – un om puternic şi experimentat îşi dispută mireasa (Republica Moldova) cu mirele (România) – un tânăr firav şi neexperimentat.Replicile: Naşul - “O iubeşti?”, mirele – “Dar tu, o iubeşti?!” ascund multe adevăruri politice şi istorice, vin să demonstreze cum este iubită mireasa de către fiecare. Unul o iubeşte cu bani şi arma, altul o iubeşte cu sufletul şi demonstrează asta prin curaj. Atunci când mirele refuză banii de la Naş în schimbul cedării miresei acestuia, ne demonstrează că România şi-a învăţat lecţiile din propriile greşeli din trecut şi că nu ar mai fi tentată să mai greşească din nou, în urma niciunui şantaj sau a vreunei oferte din partea Rusiei.

Faptul că Naşul s-a lăsat păgubaş în cele din urmă, renunţând la interesele sale pentru mireasă ne dă speranţe că prin curaj şi fapte concrete am putea şi noi convinge Rusia să renunţe într-un târziu la interesele sale imperialiste asupra Basarabiei. Asta numai după ce s-a convins de dragostea adevărată dintre miri şi în special datorită rodului dragostei lor, care era purtat de mireasă şi care le lega destinele pe veci unul de altul.

Acest copil – rodul dragostei dintre mire (România) şi mireasă (Republica Moldova) se vrea a fi de fapt modul de rezolvare a problemelor dintre aceste două state româneşti şi puntea (metoda) de reunificare a lor, fapt ce ar trebui să le dea de înţeles guvernanţilor de pe ambele maluri ale Prutului că şanse de reunificare sunt, lor le rămâne doar să aleagă puntea corectă.

PS: La întrebarea Naşului către mire, când a fost trădată Basarabia pentru prima dată de către România, am avut răspuns imediat. Totuşi, răspunsul meu nu a cuprins cuvântul trădat, ci cedat: 28.06.1940.