Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 5 martie 2011

Despre Mişcări (ile) din politica autohtonă

Zilele astea se produc mişcări importante pe scena politică a Republicii Moldova, mişcări ce au în prim plan Mişcări social-politice.

Multe mişcări a întreprins şi fostul preşedinte al Mişcării Acţiunea Europeană, care, se pare că mai nou este membru al PL. Tot Partidul Liberal (doar că altul decât cel condus de Ghimpu) a fost şi una din primele “bărci” politice în care s-a legănat fostul miliţian sovietic Veaceslav Untilă. Începând de prin 2000 şi până în prezent politicianul Untilă s-a cam perindat în mai multe partide şi mişcări social-politice, pe care a avut grijă să le facă dispărute de pe arena politică. Ultimele victime au fost AMN (chiar dacă încă nu a fost radiată din registrul MJ, nu mai e mult până se va întâmpla şi asta) şi MAE. Se pare că acesta şi-a ales o nouă victimă numită PL al lui Ghimpu de data aceasta. Mai mulţi analişti politici au spus că printre numeroasele gafe politice ale PL-ului, fuzionarea cu MAE-ul pare să fie cea mai prostească mişcare a lor. Nu văd ce poate avea în comun un fost miliţian sovietic cu politica pro-românească promovată de PL.

Cert este că Ghimpu a mai declanşat o bombă cu ceas odată cu această mişcare, într-o perioadă şi aşa nefastă pentru partidul său care este în cădere liberă în urma cârdăşiei sale cu PD-ul şi a altor acţiuni negândite. În aceste împrejurări, frică-mi este că lui Untilă îi va fi foarte uşor să-şi continue prodigioasa sa carieră politică începută la începutul anilor 2000.

O altă mişcare pe scena politică este cea întreprinsă de Mişcare Populară Antimafie, care începând cu mâine, 6 martie va deveni partid politic.

Trebuie să recunoaştem că este p mişcare curajoasă a celor din fruntea acestei mişcări social-politice ţinând cont de faptul că scena noastră politică este suprasaturată şi penetrarea acesteia va necesita un efort enorm.

Un alt obstacol în afirmarea lor ca partid de succes pe scena politică autohtonă, este chiar propriul lor mesaj, care la început era luat în derâdere, dar, care s-a dovedit a fi important şi demn de luat în seamă, probabil şi de cei care se simt vizaţi şi vor întreprinde orice pentru a le zădărnici planurile.

Ceea ce au liderii Mişcării Antimafie s-a adeverit în mare parte, iar în prezent putem spune că avem de suferit în urma faptului că vreo 13 % din electorat nu le-au luat în serios mesajul promovat în campania electorală din toamnă. Mulţi spuneau că este doar o mişcare de moment şi că vor dispărea imediat după ce vor trece alegerile, dar se pare că nu s-a întâmplat asta şi că liderii acestei mişcări au gânduri serioase în lupta începută.

Dacă este aşa sau nu, viitorul apropiat ne va demonstra. Ceea ce trebuie să ştim noi este că marea problemă a Republicii Moldova nu au fost comuniştii, nici agrarienii, nici actuala guvernare, ci oamenii care se află în spatele lor şi care controlează totul în această ţară. Cei care-şi însuşesc prin metode ilegale toate afacerile profitabile din ţară, cei care ne sugrumă economia, cei care ne fură şi ultima bucăţică de pâine de la gură şi ne obligă părinţii să plece la muncă peste hotare, acolo unde nu vor fi furaţi de hoţii în lege.

Atunci când vom scăpa de acest gen de “afacerişti”, de această molimă care ne mănâncă prezentul şi ne ameninţă şi viitorul, poate vom putea vorbi şi de normalitate şi bunăstare pe acest petic de pământ.

4 comentarii:

  1. ,,Ghimpu a mai declanşat o bombă cu ceas în urma cârdăşiei sale cu PD-ul şi a altor acţiuni negândite.,,-In Republica Moldova, decind Filat si PLDM au decis sa nu se mai lupte cu Voronin si gasca comunista,au aparut cu duiumul diferiti politicieni,gen Filat si ,,analisti politici,, ca un fel de struti-camile,un tangou dintre democrati - liberali si comunisti! Iaca acest fenomen de ,,dragoste nemarginita,, pentru avere si bani dintre PLDM-sti si comunisti, e o actiune cu adevarat ,,negandita,, si perculoasa,atit pentru PLDM,cit si pentru noi,moldovenii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru "anonim" ,7 martie 2011, 10:38 :

    Partidul comunistilor nu mai este la guvernare din 2009.Ce s-a schimbat prin acest lucru,daca aceeas persoana,dar deja din alta pozitie,conduce in continuare cu mai tot ce misca in R.Moldova?
    Iar faptul ca pe Ghimpu nu-l deranjeaza acest lucru,ba chiar il sustine pe acest om - spune multe...

    RăspundețiȘtergere
  3. mihai@td, exact acelaşi lucru vroiam să-l evidenţiez şi eu. Dacă cineva nu vede că buba puroiasă a alianţei e PD-ul atunci acest cineva are o mare problemă. Plahotniuc e mai periculos decît ne avertizau Mocanu&Co vara trecută. Luaţ în derîdere (inclusiv de către Ghimpu) Mocanu a spus deocamdată numai adevăruri

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar tot ce a spus Mocanu s-a adevarit. Dar care e garantia ca daca ajung la guvernare, se vor schimba lucrurile?
    Oricum, trebue schimbata conducerea actuala, ca asa nu se mai poate!!!

    RăspundețiȘtergere