Am mai scris şi anterior că, deşi nu-mi doresc deloc, situaţia dezastruoasă din ţară m-a impus şi pe mine în cele din urmă să-mi iau lumea în cap.
Despre frumuseţile de pe aici, despre felul de a trăi şi multe alte lucruri, voi scrie, probabil în altă postare. Acum vreau să mă axez mai mult pe concetăţenii noştri aflaţi în număr enorm de mare în afara graniţelor statului Republica Moldova.
La primele contacte cu unii din ei, am rămas total dezamăgit de indiferenţa pe care o au faţă de statul în care s-au născut. Cei mai mulţi nu au habar ce se întâmplă pe acasă, iar alţii refuză şi să vorbească despre Moldova.. Pe undeva încerc să-i înţeleg, deoarece “cei de la conducere au nevoie de ei doar la alegeri şi de banii care-i trimit în ţară pentru a supravieţui Republica Moldova ca stat”, frază auzită de la mai mulţi concetăţeni de-ai noştri.
Această indiferenţă se mai înţelege şi datorită faptului că mulţi dintre ei provin din categoriile sociale dezavantajate din multe puncte de vedere, fiind lipsiţi de elementara educaţie şcolară, iar alţii chiar şi de bunele maniere.
Totuşi, poţi întâlni şi oameni cu un interes vădit pentru tot ce se întâmplă acasă, la copii lor. Cu aceştia ai o deosebită plăcere să discuţi multe lucruri. Cu o astfel de persoană am avut o discuţie pe diverse teme, una din ele fiind şi situaţia actuală din ţară. În cele ce urmează voi încerca să redau o parte din discuţia vută cu el.
L-am întrebat ce părere are despre cele întâmplate acasă şi cine se face vinovat de toate aceste la care mi-a răspuns:
Desigur, vinovaţi de cele întâmplate sunt politicienii de vârf, unii care fură ca în codru şi alţii care stau neputincioşi şi nu fac nimic. Totuşi, cel mai mârşavi sunt cei care le ţin parte celor care fură, iar în loc să-i tragă la răspundere se fac că plouă. Este batjocoritor ceea ce face Ghimpu şi partidul său că ia apărarea acestor hoţi. dar cine ştie, poate are şi el ceva din asta.
Sunt voci care acuză că şi Filat ar fi implicat, sau chiar că el ar fi organizat aceste atacuri.
Prostii. Filat se bucură de multă încredere în Europa. Chiar crezi că l-ar mai lua cineva în seamă, l-ar mai primi cineva dacă s-ar face vinovat? Europenii ştiu foarte bine cine şi ce face la noi în ţară, numai noi stăm ca proştii şi ne facem că plouă, iar când se aduc acuze îi mai şi apărăm pe bandiţi.
Atunci, de ce Filat nu face nimic, nu acţionează pentru pedepsirea celor vinovaţi?
Ce să facă? Nu are pe nimeni de partea lui. Şi singurii oameni care mai erau cu el i-a alungat din prostia lui. Nu se mai satură de putere şi în partid vrea doar el să hotărască. Trebuie să mai cedeze, să-şi facă prieteni, aliaţi care l-ar ajuta să fie un adevărat Prim-ministru, să nu mai fie bătaia de jos a lui Lazăr şi ceilalţi bandiţi.
La începutul discuţiei mi s-a părut că îl simpatizaţi pe Filat, dar…
Care simpatizat? L-am susţinut la început, până a ajuns la guvernare şi ne-a arătat cât de prefăcut poate fi. Foarte puţine lucruri a făcut din câte a promis. Sincer nici nu-mi amintesc ce a făcut, atât de multe a mai făcut. El şi-a pierdut încrederea oamenilor de peste hotare. Noi am sperat că vom putea veni cu banii câştigaţi aici şi să-i investim în Moldova, să ne deschidem mici afaceri. Trebuie să fii nebun să bagi banii în ceva la cum acţionează alde Plahotniuc şi compania. Te trezeşti peste noapte fără nimic.
Apropo de investiţii şi investitori străini. Premierul a atenţionat că Republica Moldova riscă, după aceste atacuri, să rămână fără investitori, iar Europa să ne întoarcă total spatele.
Nu cunosc situaţia investitorilor. Nu ştiu ce vor ei să facă. Eu ştiu că cei mai mari investitori suntem noi, oamenii de peste hotare, cu banii noştri supravieţuieşte statul. Filat ca de obicei a uitat iar de noi. Eu personal vroiam să-mi pun o parte din bani în una din băncile din Moldova, să fie pentru copii şi pentru orice eventualitate. Dar cum să fac asta? Să mă trezesc că în urma a astfel de atacuri banca dă faliment şi eu îmi pird banii câştigaţi atât de greu? Şi crede-mă, sunt încă alte sute de mii de oameni care gândesc ca mine. Iată o mare investiţie, pe care Moldova o pierde, iar Filat nici nu pomeneşte de asta. Şi încă ceva. Foarte mulţi oameni nu înţeleg ce se întâmplă. Unora le este frică să mai şi transfere bani prin bănci, cred că nu vor mai ajunge la copii lor. Şi aceşti oameni luaţi toţi la un loc trimit multe milioane de euro acasă, care fiind impozitaţi ajută statul şi băncile. Acum vor trimite prin aceştia cu pachetele, pe care-i va îmbogăţi şi mai tare şi care iau şi mai mult decât un transfer prin bancă.
Discuţia desigur a mai continuat atât la această temă, dar şi referitor la altele. Despre aceasta însă voi reveni altădată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu