Săptămâna politică pare să fi
debutat în forţă la Chişinău. Ziua de luni a început cu două mişcări surpriză
pe scena politică autohtonă.
Chiar de draga dimineaţă, lumea a
fost dată peste cap de o "migraţie" masivă, de tocmai 14 deputaţi de
la PCRM, către ... nicăieri. De fapt, tot scenariul a fost pus în aplicare de
Plahotniuc toată noaptea de duminică spre luni, acţionând ca un veritabil hoţ
şi tâlhar, doar noaptea.
Al doilea eveniment surpriză a
fost desemnarea lui Ion Sturza la funcţia de premier de către preşedintele
Nicolae Timofti. Nu desemnarea în sine este elementul surpriză al începutului
de săptămână, deoarece se discuta de ceva timp despre un astfel de scenariu.
Surpriza constă în curajul şi tăria de caracter de care a dat dovadă Timofti,
trecând peste şantajul şi ameninţările cu închisoarea a lui Plahotniuc la
adresa membrilor familiei sale. Este de apreciat acest gest, cu care Timofti
şi-ar putea şterge multe din păcatele făcute în toţi aceşti aproape 4 ani de
mandat, când a făcut jocurile lui Plahotniuc, fără să ia măcar odată atitudine.
Şi dacă la prima vedere, ambele
evenimente politice par a fi surprinzătoare, în realitate doar desemnarea lui
Ion Sturza este o mişcare veritabilă, reală. Plecarea celor 14 comunişti de la
Voronin, nu este altceva decât un alt scenariu pus la punct de
"strategul" numărul 1 de pe Bâc în astfel de scenarii. Scopul acestei
regizări de prost gust este de a-i determina pe Ghimpu şi Leancă să voteze un
premier şi un guvern al lui Plahotniuc. Altul decât unul condus de Ion Sturza.
Plahotniuc oricum are control
total asupra lui Voronin şi al PCRM-ului, putea obţine oricând sprijin în
parlament pentru investirea unui guvern. O mică problemă, mai mult de faţadă,
este împotrivirea lui Ghimpu şi a lui Leancă de a crea un nou guvern cu
sprijinul PCRM-ului.
O dovadă concludentă a acestei
regizări de prost gust, pusă la cale de Plahotniuc, este aşa-zisa plecare a lui
Artur Reşetnicov, nepotul lui Voronin din PCRM. Ori, este bine cunoscut
ataşamentul lui Reşetnicov, ca nepot, faţă de Voronin, astfel că în mod normal
el este cel care nu ar părăsi niciodată PCRM-ul.
O altă dovadă este
"rămânerea" lui Reidman şi Domenti în PCRM, despre care toată lumea
ştie că sunt oamenii de bază a lui Plahotniuc din acest partid, şi care au
decis multe mişcări şi acţiuni ale lui Voronin din ultimii 3-4 ani.
Desigur, nu s-a lăsat mult
aşteptată nici reacţia lui Ghimpu cu privire la exodul organizat din PCRM şi
s-a grăbit să spună că el nu va face alianţă niciodată cu comuniştii, oriunde
nu s-ar duce ei.
În realitate, Ghimpu va face
exact ceea ce-i va spune Plahotniuc, cum de fapt a procedat şi până acum.
Şi ca argument o să vă aduc doar
câteva declaraţii a lui Ghimpu, pe care niciodată nu şi l-ea respectat, din
contra, a făcut exact invers. Mihai Ghimpu este cel care, înainte de a ajunge
deputat, pleda pentru reunirea cu România, ca mai apoi să dea interviuri la
posturi tv ruseşti şi să spună că unirea cu România se află sicriu. Chiar mai
mult, a şi scos dezideratul unirii din programul Partidului Liberal.
Faptul că a spus că nu face
alianţă cu comuniştii oriunde n-ar merge aceştia, este ori o minciună
sfidătoare la adresa oamenilor, ori o prostie spusă de Ghimpu ca multe altele.
Ori, Marian Lupu, Sergiu Sârbu, Valeiu Lazăr şi mulţi alţii ce sunt? Nu tot
comunişti evadaţi din PCRM cum sunt şi cei 14 plecaţi azi? Însuşi Plahotniuc,
cu care Ghimpu preferă să facă alianţe peste alianţe şi i se supune în
totalitate este inventat şi crescut de comunistul Voronin!
Tot Mihai Ghimpu era cel care cu
exact un an în urmă cerea procuror european şi alte condiţii de bun simţ,
spunând că doar aşa va face alianţă cu PD şi PLDM, ca la doar câteva luni mai
târziu să zică că nu mai vrea procuror european, că e bun şi un moldovean cu
cetăţenie europeană.
Nu în ultimul rând, să ne amintim
că, cu doar câteva săptămâni în urmă, pro-românul şi pro-europeanul Ghimpu,
prin intermediul oamenilor săi din CCA i-a oferit licenţă televiziunii lui
Dodon, care va retransmite NTV-ul rusesc, un post tv propagandistic al lui
Putin.
Şi de data aceasta Ghimpu va uita
de declaraţiile făcute azi şi va vota alături de cei 14 ex-comunişti, de grupul
Leancă şi PD, un premier al lui Plahotniuc, astfel ducând la bun sfârşit planul
diabolic pus la cale de acesta în noaptea de duminică spre luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu