Ieri au avut loc descinderi în
birourile Rectoratului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, fiind
ridicate mai multe acte. Potrivit declarațiilor oamenilor
legii, rectorul universității, dar și alți angajați sunt bănuiți că și-ar fi
asumat ilegal o anumită sumă din bugetul instituției.
Versiunea oficială înaintată de
către reprezentanții organului de investigație, este cauza penală pentru delapidarea averii străine, inițiată de către
poliția din Bălți. Oare chiar acesta este motivul din spatele acțiunilor în
forță?
Pentru toți este știut faptul că,
odată cu adoptarea noului Cod al Educației, prin art. 104, este creat un Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională în fiecare
universitate din țară. Unul dintre membrii acestui consiliu în cadrul Universității
„Alecu Russo” din Bălți urmează a fi înaintat de către Ministerul Finanțelor. Important
este faptul că, persoana desemnată de Ministerul Finanţelor trebuie (imperativ!) să deţină
competenţe specifice privind monitorizarea şi auditarea financiară, și desigur
studii în domeniul finanțelor, dar și o vastă experiență profesională. Dar, ca
prin minune, de către Ministerul Finanțelor este înaintat de două ori aceiași
candidatură, și anume actualul Ministru al Afacerilor Interne, Oleg Balan.
Deține oare această persoană astfel de
cunoștințe și calificări, stipulate ca fiind obligatorii în Codul Educației? Nu
a fost în stare Ministerul Finanțelor să identifice un specialist în domeniu din
rândul angajaților subdiviziunilor sale? Aceleași întrebări au apărut și la
conducerea Universității. Din acest motiv, Rectoratul Universității a înaintat
două demersuri în adresa Ministrului Educației, în care a fost atrasă atenția
asupra acestei necorespunderi. Ministerul Finanțelor la fel a fost informat
despre situația dată, fiind solicitată nominalizarea altei candidaturi. Cu
regret, ministrul Anatol Arapu fiind probabil inconștient de importanța și
atribuțiile Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională, l-a desemnat
repetat pe dl. Balan, motivând faptul că acesta ar avea studii europene, pe când Codul Educației stipulează foarte clar
competenţele specifice ale candidaturii din partea Ministerului Finanțelor,
privind monitorizarea şi auditarea
financiară.
Și încă ceva dubios
apare la mijloc. Au început oare ieri aceste percheziții? Ba nu! Aflăm cu
stupoare din prima sursă că, deja
de trei săptămâni angajații IP Bălți realizează controale și percheziții
repetate în birourile Rectoratului, ceea ce periclitează activitatea
instituției, fiind în toi perioada admiterii în Universitate.
Rectorul Universităţii, Dl. Gheorghe Popa, a menționat că la
mijloc ar fi constituirea comisiei de concurs pentru alegerea noului rector.
Este oare adevărat? Se pare că da, dat fiind faptul că anume în atribuțiile
Consiliului pentru Dezvoltare Strategică
Instituţională, este și organizarea alegerilor candidaților pentru postul de
rector. Ofițerul de urmărire penală al IP Bălţi,
prin declarații oficiale a ținut să precizeze: „Din
probele deja acumulate, sunt suspiciuni că faptele date (delapidările) au fost
comise şi inclusiv de către rectorul universităţii, Gheorghe Popa, cât şi de
prorectorul Balanici Alexandru”.
Astfel,
sunt menționate direct numele persoanelor
care au îndrăznit să pună la îndoială candidatura dlui Oleg Balan, și competențele
acestuia în calitate de membru al Consiliului Pentru Dezvoltare Strategică Instituţională pe
direcția ce ține de monitorizarea şi
auditarea financiară.
Poate mai găsim și un
conflict de interese la mijloc? Poftim: dl Oleg Balan și-a „rezervat” funcția
de Rector al Academiei de Administrare Publică printr-un interimat continuu, în
scaunul căreia speră să revină după încheierea mandatului de monstru. Și cum
atunci un Rector al unei instituții de învățământ Superior va fi membru în Consiliului Pentru Dezvoltare
Strategică Instituţională al altei instituții (Universitatea de Stat „Alecu
Russo” din or. Bălți)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu