Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

marți, 17 ianuarie 2012

Câteva precizări

În urma articolului referitor la propunerea de a introduce la referendum şi întrebarea dacă cetăţenii îşi doresc ca Preşedintele să fie ales de ei sau de cei 51 de deputaţi, au apărut mai multe neclarităţi şi o discuţie destul de constructivă pe marginea acestui subiect.

Într-adevăr, apare problema referendumului eşuat din 5 septembrie 2010, când oamenii au fost întrebaţi:“Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”, de unde apare şi problema că am intra în contradicţie cu prevederile art. 174 din Codul electoral unde se specifică că “Un nou referendum  republican în aceeaşi problemă poate fi  efectuat după  expirarea  a cel puţin 2 ani de la data referendumului republican precedent”.

În realitate, ţin să menţionez că lucrurile stau cu totul altfel, deoarece, la 5 septembrie 2010 oamenii au fost consultaţi într-o altă problemă, şi anume: “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”. De data asta oamenii urmează a fi întrebaţi cum îşi doresc să fie ales Preşedintele, fie de ei, prin vot direct, fie de deputaţi prin procedura stabilită: 61, 57, sau 51 de deputaţi.

Deci:

“Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”

şi/sau

Doriţi ca Preşedintele să fie ales: 1. De cetăţeni prin vot direct, şi 2. De cei 51 de deputaţi (sau o altă formulare mai pe placul lor a acestei chestiuni), nu poate fi vorba nici pe departe că e aceeaşi întrebare şi nici nu se pune problema că s-ar repeta referendumul din 2010 la mai puţin de 2 ani.

Deşi se spune că trăim în democraţie şi poporul este cel care guvernează , prin intermediul reprezentanţilor aleşi, normal ar fi ca cei delegaţi de noi să asculte vocea poporului şi să facă ceea ce li se cere. Alta e situaţia că la noi guvernanţii fac doar cum vor ei, fără să consulte voinţa poporului, sau în cel mai bun caz o fac în felul cum au de gând să o facă în aprilie, adică, vreţi sau nu vreţi, Preşedintele va fi ales cu voturile a 51 de deputaţi. Această situaţie are toate şansele să se întâmple, deoarece se zvoneşte că în cel mai apropiat timp va fi scos pragul obligatoriu de participare a cetăţenilor la vot în cazul referendumului. Astfel, dacă vor vota 10-15 mii de cetăţeni, membri şi simpatizanţi ai partidelor de guvernare la vot, iar ceilalţi vor boicota referendumul, cum au şi anunţat deja, avem toate şansele ca o mică, dar mică de tot, minoritate să hotărască pentru noi toţi.

Totuşi încă mai sper că guvernanţii noştri vor mai reveni asupra problemei înaintate la referendum şi vor introduce şi opţiunea ca cetăţeanul să poată alege Preşedintele prin vot direct. Fie o vor face din proprie iniţiativă, dacă mai dispun de puţin raţionament, fie sub presiunea opiniei publice.

Astfel vom fi siguri că referendumul va fi validat, chiar şi dacă nu se scoate pragul obligatoriu de participare, iar acest exerciţiu de consultare democratică a populaţiei va avea credibilitate, va fi legitim şi reprezentativ.

2 comentarii:

  1. Sorry Valentin, dar asa cum ai vazut in comentariile in articolul anterior, eu nu sunt deacord cu tine. "Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?" si "Doriţi ca Preşedintele să fie ales prin vot direct" e acelas lucru. Nu poti sa formulezi intrebarea cu alte cuvinte referindu-te la acelas lucru si sa spui ca e alt referendum pe alta teme. Si apropo, sondajul tau asa cum e el acuma cu 2 optiuni, una 51 de voturi si alta vot direct, asta nu e referendum.

    Definitia de referendum:
    Cuvântul referendum sau și plebiscit, cuvânt originar din limba latină, substantiv neutru în limba română (un referendum, două referendumuri), este folosit pentru a desemna procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul sau plebiscitul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă.
    Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, Da sau Nu.

    La tine nu este Da sau Nu. Intrebarea poate fi doar Da sau Nu.

    Tine cont, eu nu sunt impotriva la faptul ca tu spui ca ar fi bine sa ii intrebam pe cetateni daca vor vot direct sau 51 de deputati, eu cred ca asta ar fi o optiune fascinanta, dar pur si simplu nu e disponibila.

    Sunt intradevar intr-o democratie, si avem legi democratice sa urmam. In primul rand, referendumul este Da sau Nu, si in al doilea rand perioada de 2 ani de asteptare pentru a te readresa la acelas lucru. Tinand cont, iti dai seama, ca solutia cu 51 de deputati, e unica solutie disponibila. Si eu, sunt foarte deacord cu faptul ca prim ministrul trebuie sa fie numit de parlament si demis de parlament, asta tot va intra in referendum.

    RăspundețiȘtergere
  2. E ok. Fiecare are dreptul la propria opinie şi are dreptul să şi-o susţină.
    Eu rămân pe poziţii în privinţa părerii mele. Să răspundă cu da sau nu la ambele probleme/întrebări. Prin metoda care o propun eu, deja nu se poate pune problema repetării referendumului din 2010, are o altă problematică, nu doar votul direct.
    Că s-au speriat de fantoma unirii, nu e vine lor, ci a celor care au promovat această minciună. O vină mare o au şi PL cu PD care aproape că n-au boicotat acel referendum.
    Referendumul in forma actuală nu va trece. Iar dacă va fi scos pragul electoral pentru a trece, va fi vai şi amar de capul nsotru. Va fi votat de câteva mii de oameni, şi nu va fi nici legitim nici reprezentativ. Ştiu cui convine o asemenea bătaie de joc, din care cauză nu trebuie de permis aşa ceva.

    RăspundețiȘtergere