Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 26 decembrie 2010

CIA a înfiinţat WikiLeaks Task Force?!

Cunoaştem cu toţii cât de ingenioşi pot fi americanii în multe situaţii. Ştim că atunci când îşi doresc ceva, foarte rar se întâmplă să nu le reuşească. Cred că mulţi sunt la curent cum au reuşit să intre SUA în al 2-lea război mondial, atunci când, prin diferite blocade economice şi alte provocări, au păcălit Japonia să atace Pearl Harbor, una din cele mai mari baze militare ale americanilor din acele timpuri. Gurile rele spun că şi atacurile de la 11.09.2001 asupra turnurilor gemene au fost coordonate cu oficialii americani, tocmai pentru a avea motiv SUA să atace Afganistanul.

Mai nou, aflăm că şi WikiLeaks, în jurul căruia s-a făcut mare forfotă în ultimele luni a fost creat tot de către americani şi cu acordul lor. Astfel, potrivit publicaţiei “The Washington Post” WikiLeaks Task Force, sau WTF după acronimul ales cu atâta imaginaţie de către CIA, reprezintă grupul desemnat de serviciile secrete americane pentru analizarea impactului celor peste 250.000 documente strict secrete "scăpate" pe internet de site-ul mai sus menţionat, asupra relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi aproape tot restul lumii.

Reflectând probabil îndeaproape reacţia de moment a oficialilor americani, avută la descoperirea scurgerilor de informaţii înlesnite de WikiLeaks, WTF este şi prescurtarea pentru o altă expresie în jargon, folosită de regulă prin cercurile de tineri pentru a manifesta mirarea şi neîncrederea, într-un mod mai puţin academic.

După dezvăluirile stânjenitoare făcute WikiLeaks, într-un volum care cu siguranţă va da încă multe bătăi de cap guvernului Statelor Unite, WikiLeaks a fost supus la numeroase presiuni şi cenzură, prin îngrădirea accesului utilizatorilor la informaţiile oferite de site şi chiar arestarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.

Totuşi, odată ce au apărut astfel de scurgeri de informaţii secrete, cel mai mare regret al meu este că nu s-a publicat nimic şi despre 07.aprilie 2009. Cu siguranţă americanii cunosc mai multe despre acest eveniment şi au dosare întregi cu informaţii şi ne-am fi bucurat şi noi să aflăm câte ceva despre adevărul despre 07/04, odată ce organele competente ale Republicii Moldova nu vor sau nu sunt în stare să răspundă la aceste întrebări. Şi nici nu vom afla prea curând acest adevăr, odată ce e cunoscut faptul că, după cum decurg “negocierile” PG, SIS, CCCEC şi posibil şi MAI-ul vor rămâne/ajunge sub talpa lui Plahotniuc.

7 comentarii:

  1. am inteles articoul abia dupa ce l-am citit pana la capat - HA HA, mare bazaconii se nasc in mintea Dvs. - cica iata am legat si wikileaks de numele lui Plahotniuc, a ramas sa legam de numele lui si rastignirea lui Iisus, asasinarea lui JFK si marea revolutie din octombrie...

    RăspundețiȘtergere
  2. Grigore, tu eţti cam greuţ de cap băiete. Am spus că unicul regret în privinţa WikiLeaks este că nu a dat si ceva despre 07/04, şi nu din cauza lui Plahotniuc. Cauzele le stiu doar ei. Nu are treaba Plahotniuc cu astea. El doar aici in RM se dă tare. Cum iese după graniţă face pe el. Şi am mai spus că nu vom afla adevărul din partea otganelor abilitate de la noi din cauza ca exista pericolul sa le conduca si mai departe Plahotniuc, care la noi, deocamdata face legile.
    Sper ca a ajuns si la tine, că a doua oară nu m mai complic sa-ţi explic

    RăspundețiȘtergere
  3. dar Vama si Granicerii tot Plahotniuc le vrea sau i-s deja rezervate????

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, ţi-am înţeles perfect ironia. Nu era nevoie. E cunoscut pentru toţi că Filat ar face orice pentru a nu pierde vama. Vama, nu este o structură de forţă prin care ai putea sigura un bun mers al lucrurilor ăn ţară. Vama este doar o sursă imensă de bani, de care Filat nu vrea să se lase. Cel mai trist este că Filat doar pentru a nu pierde Cama, este dispus să cedeze orice lui Plahotniuc, astfel devenind un Primi-ministru marionetă.

    RăspundețiȘtergere
  5. pai daca nu are Palhotniuc treaba cu astea ce-i mai bagi numele in pseudoanalize?

    RăspundețiȘtergere
  6. Merci pentru banner. Scoate parantezele de la HTML.
    Bafta!

    Apropos de wikileaks:

    http://de-motivare.blogspot.com/2010/12/wikileaks.html

    :D

    RăspundețiȘtergere