Ce caută deputaţii comunişti Sîrbu şi Reşetnikov la locul unde urma să fie pusă în aplicare legea?

Se vorbeşte tot mai mult despre respectarea legii, neimplicarea politicului în justiţie şi aplicarea şi executarea legii. Cu părere de rău rămânem şi în acest domeniu doar la stadiul de vorbe.

Dacă nu e aşa, atunci să-mi explice comuniştii Sîrbu şi Reşetnikov, care sunt şi deputaţi, ce caută în incinta firmei lui Gurău, amplasată la subsolul blocului de la adresa bd. Dacia 40/1, în momentul când urma să fie executată o hotărâre judecătorească de evacuare a lui Gurău din această încăpere?

Nu o să intru în detaliile acestui litigiu, doar o să mă rezum la a vă spune că Victor Gurău, conform hotărârii judecătoreşti se află ilegal în această încăpere. De asemenea el datorează CCL-109 datorii la plata serviciilor comunale de peste 1700000 lei, pe care refuză să-i achite.

Vreau să-l întreb pe domnul ministru Tănase ce caută aceşti comunişti în această încăpere şi dacă este dispus să întreprindă careva măsuri? Această situaţie ţine şi de competenţa procuraturii, care ar trebui să se sesizeze şi să stabilească legalitatea aflării celor doi parlamentari în acel loc.

Dacă cei vizaţi să ia măsuri în această situaţia nu vor găsi nici un temei de a demonstra implicarea politicului în justiţie, vreau să-i ajut eu. Aceşti doi comunişti s-au aflat aici pentru a intimida executorul judecătoresc să-şi îndeplinească îndatoririle şi să-l execute silit pe Gurău. Este scenariul tipic moldovenesc: “Ai grijă ce faci şi cu cine te pui, căci eu am crâşă şi tocmai din parlament”.

Rezultatul l-aţi văzut şi singuri, Gurău a rămas şi în continuare să încalce legea activând în continuare şi scuipând pe legislaţia şi instanţele acestui stat, că are omul “crâşă” în parlament şi poate să facă ce vor muşchii lui.

Biden nu a uitat să ne reconfirme nişte adevăruri

Astăzi am trăit un eveniment important cu adevărat importan, un eveniment istoric. Vizita omului numărul doi al SUA în cea mai săracă ţară europeană înseamnă mult, este un eveniment de o importanţă majoră. Biden la Chişinău înseamnă o mai mare atenţie acordată Republicii Moldova şi asigurarea că suntem pe drumul cel bun. Un drum greoi, cu multe suişuri şi coborâşuri, cu multe obstacole şi cu nenumărate himere, care ne pândesc la orice colţ. De noi depinde cum vom proceda în continuare. Mai corect spus, de guvernarea actuală depinde soarta noastră. Noi le-am oferit soarta noastră o dată la 7 aprilie, când le-am oferit guvernarea pe tavă şi de alte două ori la 29 iulie şi 28 noiembrie. Şi trebuie să ştie actuala guvernare că nu vor mai avea o a patra şansă pentru a-şi îndeplini promisiunile, mai ales că în politica moldovenească au apărut şi alte partide care merită atenţie şi care şi-ar face, poate şi mai bine treaba decât actualii guvernanţi.

Oficiali americani, fie preşedinţi de stat, fie vice-preşedinţi au vizitat în mai mult în mai multe rânduri şi alte state precum Ucraina, Georgia sau România. Georgia şi-a continuat drumul european şi dispune şi în prezent de ajutor din partea SUA. România, după vizitele lui Clinton şi Bush a parcurs o pantă ascendentă, aderând la NATO şi UE, iar în prezent este unul din aliaţii principali ai SUA. Ori, SUA a venit în România doar atunci când a considerat că această ţară este pregătită să facă pasul înainte.

Republica Moldova încă mai are un drum lung de parcurs până la aderarea la UE sau NATO şi mai are ceva de parcurs până va atinge nivelul de dezvoltare al României, când a fost vizitată de oficialii americani. Totuşi această vizită este un semn că ni s-a oferit o şansă şi trebuie să profităm de această şansă aşa cum a făcut-o Georgia şi România şi nicidecum aşa cum a făcut-o Ucraina.

Revenind la Biden şi discursul său ţinut astăzi în centrul capitalei trebuie să înţelegem unele lucruri extrem de importante.

Biden a reamintit atât lui Filat, dar şi celorlalţi guvernanţi că ei se află la conducere datorită existenţei zilei de 7 aprilie 2009, făcând o paralelă extrem de binevenită cu Revoluţia Oranj din Ucraina (eşuată total) şi cu revoluţiile din ţările arabe. De fapt, politicienilor noştri li s-a spus clar să fie atenţi să nu-şi bată joc de cei care i-au adus la guvernare şi să eşueze şi “revoluţia” noastră precum cea din Ucraina, pentru a nu se ajunge la situaţii catastrofale de genul celor din ţările arabe.

Un alt mesaj demn de luat în seamă este că Transnistria este parte a Republicii Moldova şi că aşa şi va rămâne, că SUA va depune toate eforturile şi ne va oferi sprijin pentru a nu se întâmpla altfel.

Joseph Biden nu a uitat să amintească nici de corupţia, justiţia defectuoasă şi alte probleme cu care se confruntă Republica Moldova, dând de înţeles că fără stârpirea acestui flagel, Republica Moldova nu va putea niciodată adera la UE.

Vice-preşedintele american a vorbit şi despre sărăcia lucie de care suferă o mare parte a populaţiei, promiţând ajutor Republicii Moldova de peste 250 mln. dolari americani.

Într-adevăr, oficialul american a ţinut să vorbească despre toate problemele Republicii Moldova. Ceea ce m-a mirat un pic (deşi eram sigur că nici nu va aduce în discuţie) a fost că nici nu s-a sinchisit să pomenească despre o problemă foarte mediatizată la o televiziune de buzunar, şi anume la alegerea Lupului nostru ca Preşedinte de stat. În general nici nu a pomenit despre această problemă creată artificial de unii.

În concluzie pot să spun că sunt mai optimist după această vizită din două motive:

1. Republica Moldova este pe drumul cel bun, este un model pentru celelalte state ex-sovietice şi trebuie să ne urmăm calea începută, pentru a nu ne pierde şansa primită; 

2. Mi-a reconfirmat încă odată că nu-l vom avea niciodată ca Preşedinte pe Lupu. Ori, atunci când americanii, din excesul lor de diplomaţie evită să-ţi spună în faţă că nu eşti dorit şi evită să-şi murdărească speech-ul, pomenind-uţi numele, înseamnă că trebuie să te faci mic, să dispari, să faci loc altuia competent.

A fost clar, domnule Lupu, sau mai ascultaţi de câteva ori discursul domnului Biden pentru a înţelege şi dumneavoastră un lucru demult clar?

Despre Mişcări (ile) din politica autohtonă

Zilele astea se produc mişcări importante pe scena politică a Republicii Moldova, mişcări ce au în prim plan Mişcări social-politice.

Multe mişcări a întreprins şi fostul preşedinte al Mişcării Acţiunea Europeană, care, se pare că mai nou este membru al PL. Tot Partidul Liberal (doar că altul decât cel condus de Ghimpu) a fost şi una din primele “bărci” politice în care s-a legănat fostul miliţian sovietic Veaceslav Untilă. Începând de prin 2000 şi până în prezent politicianul Untilă s-a cam perindat în mai multe partide şi mişcări social-politice, pe care a avut grijă să le facă dispărute de pe arena politică. Ultimele victime au fost AMN (chiar dacă încă nu a fost radiată din registrul MJ, nu mai e mult până se va întâmpla şi asta) şi MAE. Se pare că acesta şi-a ales o nouă victimă numită PL al lui Ghimpu de data aceasta. Mai mulţi analişti politici au spus că printre numeroasele gafe politice ale PL-ului, fuzionarea cu MAE-ul pare să fie cea mai prostească mişcare a lor. Nu văd ce poate avea în comun un fost miliţian sovietic cu politica pro-românească promovată de PL.

Cert este că Ghimpu a mai declanşat o bombă cu ceas odată cu această mişcare, într-o perioadă şi aşa nefastă pentru partidul său care este în cădere liberă în urma cârdăşiei sale cu PD-ul şi a altor acţiuni negândite. În aceste împrejurări, frică-mi este că lui Untilă îi va fi foarte uşor să-şi continue prodigioasa sa carieră politică începută la începutul anilor 2000.

O altă mişcare pe scena politică este cea întreprinsă de Mişcare Populară Antimafie, care începând cu mâine, 6 martie va deveni partid politic.

Trebuie să recunoaştem că este p mişcare curajoasă a celor din fruntea acestei mişcări social-politice ţinând cont de faptul că scena noastră politică este suprasaturată şi penetrarea acesteia va necesita un efort enorm.

Un alt obstacol în afirmarea lor ca partid de succes pe scena politică autohtonă, este chiar propriul lor mesaj, care la început era luat în derâdere, dar, care s-a dovedit a fi important şi demn de luat în seamă, probabil şi de cei care se simt vizaţi şi vor întreprinde orice pentru a le zădărnici planurile.

Ceea ce au liderii Mişcării Antimafie s-a adeverit în mare parte, iar în prezent putem spune că avem de suferit în urma faptului că vreo 13 % din electorat nu le-au luat în serios mesajul promovat în campania electorală din toamnă. Mulţi spuneau că este doar o mişcare de moment şi că vor dispărea imediat după ce vor trece alegerile, dar se pare că nu s-a întâmplat asta şi că liderii acestei mişcări au gânduri serioase în lupta începută.

Dacă este aşa sau nu, viitorul apropiat ne va demonstra. Ceea ce trebuie să ştim noi este că marea problemă a Republicii Moldova nu au fost comuniştii, nici agrarienii, nici actuala guvernare, ci oamenii care se află în spatele lor şi care controlează totul în această ţară. Cei care-şi însuşesc prin metode ilegale toate afacerile profitabile din ţară, cei care ne sugrumă economia, cei care ne fură şi ultima bucăţică de pâine de la gură şi ne obligă părinţii să plece la muncă peste hotare, acolo unde nu vor fi furaţi de hoţii în lege.

Atunci când vom scăpa de acest gen de “afacerişti”, de această molimă care ne mănâncă prezentul şi ne ameninţă şi viitorul, poate vom putea vorbi şi de normalitate şi bunăstare pe acest petic de pământ.

Cine îşi ia angajamentul să-l satisfacă pe Lupu?

De la bun început vreau să vă spun că mi-a fost greu să aleg un titlu pentru acest articol. Motivele au fost mai multe. Însă principala mea preocupare a fost să nu-l supăr prin vreun titlu prea tendenţios pe Brega, cel mai mare apărător al tuturor libertăţilor şi etniilor din Republica Moldova, mai puţin apărător al drepturilor etniei majoritare româneşti (moldoveneşti) sau a creştin-ortodocşilor cu apucături normale.

De ce spun asta? Păi cum naiba să susţin altceva, când la acea emisiune a lui, când sună persoane normale şi-şi manifestă dezgustul de ceea ce au făcut rusofonii la adresa singurului monument din Republica Moldova ce este menit să ne amintească de ororile îndurate de buneii noştri în timpul sovietic, el, acest Brega o face cu ou şi cu oţet pe acea doamnă că vezi Doamne, acei rusofoni, împreună cu rudele lor mai în vârstă, care-şi bat joc de mai bine de 200 de ani de noi, au tot dreptul să iasă şi măcar să-şi facă treburile pe acea piatră, căci în viziunea lui aşa e corect şi în dreptul minorităţilor ruse. Iar când sună un schizofrenic pro-rus şi-şi ridică în slăvi armata sovietică şi spune multe şi nevrute la adresa lui Ghimpu şi a pietrei lui, Brega radia de fericire şi era gata să sară în sus şi să aplaude frenetic ca în vremurile bune sovietice.

Foarte neplăcută a fost şi reacţia lui la pupăciunile lui Ghimpu de Dragobete, şi aplauzele frenetice aduse tot de el gay-lor care se salivau reciproc în faţa statuii lui Ştefan cel Mare. Nu că aş fi total de acord cu ceea ce a făcut Ghimpu, dar nu aceasta e problema principală, ci mai degrabă, aici e valabil proverbul “Ţara arde, moare de foame, dar Ghimpu se pupă”, desigur cu unele ajustări la situaţia actuală. Dar să-l lăsăm încolo pe acest apărător al drepturilor lui (s-a mai vorbit de multe ori de ce apără el acestor minorităţi drepturile, nu e nevoie să mai repet şi eu), mai ales că unele zvonuri ce vin de prin curtea Jurnal tv ţin să ne bucure cu faptul că în sfârşit e posibil să scăpăm de el şi de emisiunea lui de batjocură la adresa majoritarilor.

Şi, în sfârşit să revenim la Lupu nostru, că prea ne-am abătut de la subiect. Urmăresc cu mare atenţie evenimentele ce au loc aceste zile pe la noi şi trebuie să recunosc că mă amuz copios pe seama aşa-zişilor politicieni de genul lui Lupu. Motivele ar fi ele mai multe, dar mi-ar lua prea mult să le înşir pe toate aici, de aceea o să mă refer doar la unele mai importante.

După cum am menţionat şi în articolul precedent, Lupu nu vrea nici în ruptul capului să dovedească că este bărbat. Chiar mai rău, în ultimul timp gluma s-a îngroşat, iar maladia de care suferă Lupu pare să se agraveze. Vă mai amintiţi cum, doar cu două luni în urmă, mireasa Lupu cocheta la greu şi cu Filat şi cu Voronin, desigur în limita în care-i permitea ursitul său Plahotniuc. Ei bine, după multe scene de drăgălăşenii reciproce şi înşelăciuni la adresa partenerului său Voronin, Lupu nostru într-un sfârşit s-a hotărât, l-a ales ca partener de viaţă şi alianţă pe Filat.

Toate bune şi frumoase până mai ieri, când gelozia fostei mirese şi a actualei soţii, casnice şi gospodine pe nume Lupu a explodat. Cum se poate, ca după ce cu atâta greu l-a ales pe Filat, acesta din urmă să-l înşele tocmai cu vechea lui iubire, Vladimir Nicolaevici Voronin?

Dar se pare că proaspetei casnice atâtea cochetării şi iubiri ia cam dăunat asupra memoriei şi nu-şi mai aminteşte că, acum câteva luni tare mai trâmbiţa şi se plângea pe la toate televiziunile că în perioada AIE 1 Filat n-a mişcat niciun deget ca Preşedintele ţării să fie ales şi că numai ei, sărmanii pd-işti au dus greul tratativelor cu comuniştii pentru alegerea Preşedintelui. Păi iată şi reacţia lui Filat, se implică omul în alegerea şefului statului şi duce tratative cu comuniştii (numai ei pot şti ce fel de negocieri pot avea, dar cel puţin asta spun că fac) şi iată că gospodina AIE 2 nici de data asta nu e mulţumită. Ce mai vrei, stimabile Lupu, să te invite Filat şi pe tine şi s-o faceţi în trei? Totuşi ar trebui să ai grijă atunci când o s-o faceţi, deoarece, cel puţin ceilalţi doi au declarat-o şi au dat dovadă că sunt bărbaţi, ceea ce nu prea am văzut de la dumneavoastră în ultimul timp.

Şi cum o ţaţă rea de gură nu se opreşte prea uşor, sau uneori deloc, Lupu nostru văzând că nu prea are succes pe la televiziunile şi site-urile normale din ţară, a dat fuguliţa să bocească la televiziunea stăpânului său suprem Plahotniuc, cea care are acoperire naţională şi se spune (asta din datele firmei de măsurare, care aparţine tot lui Plahotniuc) că ar avea peste 40 % audienţă în ţară la orice oră din zi. Doar că Lupu nostru în prostia lui nu şi-a dat seama că la această televiziune se uită toate ţaţele şi bunicile şi buneii şi în general oamenii de la ţară, pe care nu-i interesează că Filat va face alianţă şi cu dracu, principalul ei să primească pensia şi să aibă ce pune pe masă. Şi să nu uităm că electoratul lui Filat este format în mare parte din foşti votanţi PCRM, care chiar s-ar bucura de o alianţă PLDM-PCRM. Aşa că plângăcioasa Lupu a dat-o din nou în bară, dacă a sperat că astfel va întoarce pe cineva împotriva lui Filat.

Lupu s-a mai gândit el aşa, într-o sclipire de neuron să-i bage la mijloc şi pe oamenii de cultură, care cică unde sunt ei şi de ce permit ca PLDM să cocheteze cu comuniştii. Haideţi să-l luminăm pe Lupu nostru şi în această problemă, căci el ori o face pe prostul, ori chiar este. Stimabile, oamenii de cultură au cultură şi neapărat şi raţiune pentru a gândi logic această situaţia şi nu-şi fac probleme din două motive. Unul este că ei sunt raţionali şi conştientizează că o alianţă PLDM-PCRM nu este posibilă, oricât n-aţi debita dvs pe la televiziuni de partid. Al doilea motiv este că dacă am lua lucrurile la absurd şi am susţine că o alianţă PLDM-PCRM ar fi posibilă, această alianţă ar fi de 1000 de ori mai binevenită atât pentru oamenii de cultură, cât şi pentru populaţie, decât o alianţă PD-PCRM făcută în decembrie în pripă, o alianţă în care să decidă totul Voronin. Ori, o alianţă PD-PCRM ar fi exact ceea ce am avut pe parcursul celor 8 ani de guvernare comunistă, aceeaşi oameni, aceleaşi apucături, aceeaşi teroare pentru toţi.

Lupu s-a mai arătat deranjat şi de faptul că unele proiecte de legi au fost votate împreună de către PLDM-PCRM. Şi cum naiba să procedeze, dacă acea lege este în beneficiul populaţiei? Să nu treacă doar pentru că lezează interesele şi afacerile frauduloase ale şefului tău suprem Plahotniuc? Şi dacă tot te deranjează că comuniştii votează proiecte de lege înaintate de membri ai alianţei, de ce nu vă deranjează şi atunci când comuniştii au mai votat şi alte legi împreună cu AIE? De ce, voi PD-ul împreună cu PCRM şi PLDM aţi votat împotriva proiectului de lege a PL privitor la actele de stare civilă? Domnule Lupu, daţi măcar odată în viaţă dovadă de decenţă, şi dovediţi-vă apartenenţă sexuală înscrisă în propriile acte de stare civilă, că cea etnică adevărată ştiu că nu o veţi recunoaşte niciodată. În câteva cuvinte domnule Lupu, daţi dovadă că sunteţi bărbat şi nu altceva.

În final, revenind la titlul articolului fac un apel către politicieni (căci oamenii de rând nu ar fi potriviţi) să încerce careva din ei să-l satisfacă şi pe Preşedintele nostru interimar, deoarece, ştiinţific s-a dovedit că lipsa afectează creierului şi se iese în presă cu tâmpenii care ar putea pune în pericol stabilitatea statului şi aşa destul de firavă.

O alianţă PLDM-PCRM? Haideţi să fim serioşi!

Urmăresc cu atenţie zvârcolelile ce au loc zilele astea pe arena politică autohtonă. Vreau să vă spun că unele lucruri mă amuză, altele mă îngrijorează. Dar, să le luăm pe rând pe fiecare.

Deşi, deja de mai multe zile se speculează în jurul aşa-zisei posibile alianţe PLDM-PCRM, totuşi, nu am vrut să dau atenţie acestor speculaţii până azi, odată cu ieşirea marelui nostru preşedinte (mare la statură, căci moral este micuţ de tot, aproape invizibil), în calitatea sa de….nu ştiu nici eu ce era Lupu atunci când a mai brodit o prostie cu alianţa verde-roşie, preşedinte de partid, de ţară sau de parlament. Cert este că Lupu aşa cum l-am văzut azi, nici în cel de-al 12-lea ceas nu vrea să dea dovadă că este bărbat (cel puţin asta se vrea a părea), să dea dovadă de puţină raţiune şi sinceritate.

Cum poţi ieşi să declari aşa ceva, când singur ai păţit-o pe propria piele cu Voronin, odată, atunci când i s-a făgăduit cea mai înaltă funcţie din stat (oare să-şi dorească Lupu aşa de tare această funcţie din cauza propriei înălţimi?) şi a primit o figură dintre degete, şi odată, prin decembrie 2010 când îşi bătea joc de nervii alegătorilor, cochetând cu PCRM-ul, în speranţa de a obţine mai multe funcţii? Da, cocheta şi nu negocia, căci Lupu o ştie mai bine decât toţi, cu Voronin nu poţi negocia niciodată de pe poziţia de egalitate. Voronin îşi va dori mereu să fie el şefu’, asta chiar dacă l-ar costa guvernarea pentru patru ani.

Revenind la închipuita alianţă verde-roşie a Lupului nostru, orice om cu puţină raţiune îşi poate da seama că Filat nu-şi va călca niciodată pe orgoliul său imens şi va accepta o alianţă cu Voronin, în care el să fie pe planul doi. Filat este pe o pantă ascendentă, iar o alianţă cu PCRM-ul, în care el să stea în umbra lui Voronin, nu-i va prii deloc.

Cu această ocazie ţin să-i dau parţial dreptate lui Mihai Ghimpu, care a spus azi că se încearcă tăria nervilor noştri. De fapt, nu prea l-am înţeles pe Ghimpu la nervii cui s-a referit, dar la felul cum a reacţionat azi cu ziariştii, putem fi sigur că în mare pericol sunt nervii şi integritatea psihică a lui. Îl înţeleg perfect, este în primejdia de a pierde total frâiele din Alianţă, căci, odată cu acest şantaj al lui Filat, atât PL-ul cât şi PD-ul vor trebui să mai cedeze câte ceva pentru a nu fi nevoiţi să iasă de la guvernare.

Revenind la Filat şi orgoliul său, nu trebuie să uităm şi cât de ambiţios este acesta atunci când îşi doreşte să obţină ceva (a se urmări evoluţia spectaculoasă a PLDM-ului pentru a ne da seama mai bine de ambiţia lui Filat). Ori, dacă ne amintim bine, cam pe la începutul lui decembrie, imediat după alegeri, Filat a spus că-şi doreşte funcţia de Preşedinte şi cea de Premier şi încă vreo 9 ministere, cum era şi firesc, dacă e să ne luăm după scorul obţinut de PLDM în alegeri. În urma cochetăriilor şi a şantajului lui Lupu şi Plahotniuc cu aşa zisa alianţă de centru-stânga, Filat a fost nevoit să cedeze atât funcţia de Preşedinte, cât şi din ministere.

Ştiindu-l pe Filat că nu-i place niciodată să piardă, trebuie să ne dăm seama că acum este tocmai momentul oportun să recapete măcar puţin din ceea ce a fost nevoit să cedeze în decembrie. Cum va face asta? E simplu. Prin mişcări de genul celor pe care le-a făcut azi PLDM-ul, asigurând PCRM-ul că-i vor susţine în anumite proiecte de lege, le cere în schimb acestora să voteze Preşedintele. Desigur, nu pe Lupu (ştiind poziţia comuniştilor faţă de acesta), ci un candidat apolitic, sau mai corect spus unul care ar fi neafiliat politic, dar tot al PLDM-ului ar fi. Candidaturi potrivite există şi s-au vehiculat cel puţin două nume.

Astfel, Filat va avea şi funcţia de Preşedinte de stat, care-i va asigura şi lui postul de şef al Guvernului cel puţin pentru următorii patru ani. E mai greu de spus în privinţa ministerelor şi a instituţiilor de forţă care şi le-a dorit, căci o încercare de a şi le adjudeca va însemna distrugerea AIE-2 şi asta nu şi-o doreşte nici el, dar nici alegătorii.

În concluzie trebuie să spunem că vom avea pe mai departe AIE, doar că nu în formula în care şi-o doreşte Lupu sau Plahotniuc (cred că vă amintiţi ce mai trâmbiţau ca apucaţii în alegeri că ei vor fi cei care vor decide în noua alianţă), ci o alianţă lucrativă, în care miniştrii se vor consulta cu Primi-ministrul şi nu vor îndeplini comenzi de partid aşa cum s-a întâmplat cel mai recent în cazul Moldtelecomului.

Despre sentimente de nedescris pentru unii, sau greaţă şi grimase pentru alţii, în incinta Consulatului Român din Chişinău

Cam aşa aş putea descrie cele petrecute ieri, 23 februarie când am avut marea onoare de a deveni cetăţean român cu acte în regulă, în urma depunerii jurământului faţă de România.

Nu am scris ieri despre acest lucru, deoarece am vrut să mă bucur în linişte de o zi specială din viaţa mea, fără să dau atenţie profitorilor care nu-şi dau rând pentru obţinerea paşaportului românesc doar pentru a putea călători liber, nicidecum pentru că ar nutri careva sentimente patriotice, sau măcar pozitive faţă de România.

Poate nu aş fi scris nici azi despre acest lucru, dacă nu s-ar fi întâmplat un lucru cu totul revoltător, astăzi, când am mers din nou la Consulat pentru a-mi face programare pentru depunerea actelor în scopul obţinerii certificatului de naştere românesc. Dar, să vă redau şirul evenimentelor în ordinea în care au avut loc.

După cum am menţionat şi în articolul precedent, eram nespus de bucuros şi totodată nerăbdător de a se face ora 15:00 cât mai curând, atunci când voi avea, pentru prima dată în viaţă, ocazia de a onora în mod oficial imnul de stat al României.

Da, era o mare dorinţă a mea, care până la urmă s-a realizat cu multe greutăţi şi aşteptări, căci nu am beneficiat de nicio facilitare la redobândirea cetăţeniei aşa cum se laudă unii politicieni (de genul masculin şi feminin), care ar fi redobândit-o încă de prin 1992, alţii că ar fi luat-o la fuguţa, vrei nu vrei şi în regim de urgenţă, căci era ameninţat de pericolul comunist sau alţii care nu au fost politicieni, ci scriitori şi alţi “mari naţionalişti”, cu buzunare încăpătoare în care au încăput toate zecile şi sutele de milioane oferite de către România pentru promovarea spiritului românesc între Prut şi Nistru, şi care, într-un mod neînţeles au fost investiţi în propriile afaceri sau în afacerile fiilor sau fiicelor, care astăzi au ajuns să fie foarte prospere.

Dar să revenim la ziua de 23 februarie, în jurul orei 15 undeva prin incinta Consulatului Românesc de la Chişinău, acolo unde în stilul nostru balcanic şi de ce nu românesc (moldovenesc, dacă aşa vă place mai mult), se dădeau mari îmbrânceli şi coate, fiecare dorindu-şi să ajungă în faţă, printre primii. Staţi liniştiţi, nu se grăbeau ei să depună jurământul de credinţă faţă de Ţară. Mai degrabă, în marea lor majoritate îşi doreau să ia mai repede Certificatul de Cetăţenie Românesc şi să se facă nevăzuţi, ca nu care cumva să-l vadă sau recunoască cineva şi să-i zică că este român şi nu moldovean, aşa cum îi place lui. Doar că, după ce au reuşit să treacă de poarta Consulatului, odată ajunşi în curtea acestuia, altă problemă. Nu puteau intra sărmanii nestingheriţi şi nevăzuţi de nimeni să înşface “hârţoaga sheia românească” şi “s-o tundă mai repede din gară”, căci “drashii  sheia di români s-au apucat de alte hârţoaji”. Este vorba de o listă, iar în ordinea strigării persoanelor după nume şi prenume, intram fiecare în sediul Consulatului. Să vezi ce supărări pe ei, că de ce trebuie să le strige numele în gura mare, să ştie toţi că sunt români! Sau ce supăraţi şi deranjaţi se arătau atunci când funcţionarul care ne chema în ordinea de pe acea listă le schimonosea puţin numele de familie (pe care recunosc că şi eu aş putea să le citesc greşit pe unele, deşi locuiesc de o viaţă aici), ori prin scăparea unei litere, ori prin folosirea accentului altfel decât le place lor.

Foarte neplăcut mi-a fost atunci când am fost poftit de către oficial să intru în Consulat, am rugat să mi se permită să trec, iar unul dintre alde Vanea sau Artiomca  noştri n-au catadicsit mult şi a dat drumul prostiei pe gură “cini vrea aşă di tari sî shii român, las sî treacî înainti”. L-am întrebat calm, de ce se află în acel rând şi de ce pretinde la paşaportul românesc, dacă nu-şi doreşte să fie român? Desigur că lui Vaniuşca nostru, sau cum l-o mai fi chemând ia dispărut pe loc graiul, blocândui-se neuronul şi nefiind în stare decât să bâiguie ceva neînţeles. Posibil omul s-a muiat aşa rău, deoarece la doi metri era şi oficialul de la Consulat şi a asistat la această discuţie şi s-a arătat vădit deranjat, deşi a încercat să nu facă sesizabil acest fapt. Eu, în locul acelui oficial i-aş fi interzis să mai intre şi aş fi făcut demers ca acel om să nu mai ia paşaportul românesc în veci.

Odată ajunşi sus şi văzându-se cu certificatele de cetăţenie în mână, unii deja încercau să se facă nevăzuţi, dar spre disperarea lor au fost opriţi şi rugaţi respectuos să rămână pentru depunerea jurământului faţă de România şi să audierea imnul de stat al României.

Să-i fi văzut cum îşi dădeau coate, doar că de data asta pentru a ajunge undeva cât mai în spate pentru a nu-i vedea nimeni atunci când va fi nevoie să depunem jurământul toţi odată (eram în jur de 320 de persoane conform listei) şi să intonăm imnul statului, căruia devenisem de curând cetăţeni. Este un lucru paradoxal la moldovenii, cum se mai grăbesc ei să fie primii, să fie în faţă, atunci când vor să obţină ceva (în cazul acesta certificatul de cetăţenie) şi cum doreau să se facă nevăzuţi ascunzându-se cât mai în spate atunci când trebuiau să-şi îndeplinească prima lor obligaţiune în calitate de cetăţean român, cea de a jura credinţă statului român.

De faptul că atunci când am depus jurământul toţi împreună, de fapt au fost cel mult 50 de persoane care au făcut-o, sau la intonarea imnului când au făcut-o şi mai puţini, cred că nu mai e nevoie să mai amintesc în detaliu.

Am remarcat un moment important, când, după consumarea acestei ceremonii oficiale (dacă pot să o numesc aşa acea forfotă deloc plăcută), când domnul Consul, printre altele a ţinut să specifice celor prezenţi, că din acel moment cu toţii sunt români. “Români şi nu moldoveni, sau cum vă place dvs să vă autointitulaţi”. A fost un moment foarte important şi o specificare foarte binevenită, care pe mulţi i-a lăsat nu prea plăcut impresionaţi, de aceea oficialul a ţinut să repete acea frază de 2-3 ori pentru a se face înţeles de toţi.

Cât despre mine. e greu de explicat ce sentimente profunde am trăit. Nu ştiu dacă aş putea să descriu în cuvinte sentimentele trăite, cum îmi bătea inima atunci când mi-am pus mâna dreaptă pe ea, în momentul când în boxe răsuna imnul României “Deşteaptă-te române”. Poate ar fi ceva asemănător cu momentele când Steaua sau Rapid defilau în cupele europene şi ne făceau mândri că suntem români, când fetele de aur ale gimnasticii româneşti duceau pe podium faima României, iar în timp ce se intona imnul României se urcau trei drapele româneşti care semnificau locurile 1, 2 şi 3, podium adjudecat în întregime de România. Aş mai putea asemăna acele momente trăite cu momentele când Mutu înscria în poarta Italiei la Campionatul European din 2008, ca imediat să fiu readus cu picioarele pe pământ de grimasele făcute de moldovenii veniţi după paşaport românesc la adresa identităţii de român, asemeni momentului când italienii au înscris golul egalizator la doar câteva minute după deschiderea scorului de către Mutu, sau şi mai rău, când Mutu a ratat copilăreşte penalty-ul în faţa lui Bufon, sau când Doroftei a primit o lovitură puternică la ficat de la Arturo Gatti, iar u el, am simţit acea lovitură şi noi, toţi românii.

Dar să revenim la debutul acestui articol, unde am specificat că un eveniment neplăcut care s-a petrecut astăzi m-a făcut să scriu despre toate astea. În timp ce-mi ocupasem locul liniştit la coadă pentru a-mi face programare, am avut marele nenoroc ca înaintea mea să se afle un individ trecut de 50 de ani, care nici în ruptul capului nu vroia să-mi răspundă în română că el este ultimul la rând şi că după el trebuie să ocup şi eu rând. La nici 2 minute, a apărut o duduie, până în 25 de ani, care la fel s-a adresat în rusă întrebând cine e ultimul. I-am răspuns în română, la care a vorbit şi ea în română, desigur, foarte nemulţumită de acest fapt. Individul din faţa mea supărat probabil că nu am vorbit cu ea în română şi probabil mânat şi de alte gânduri a hotărât să o invite pe acea duduie să stea în faţa lui. Toate bune şi frumoase între ei, deşi se cunoşteau de câteva clipe, au trecut la aşa drăgălăşenii şi chicoteli susţinute de o vociferare supărătoare în rusă, încât am fost nevoit să rog nişte doamne să-mi permită să ocup loc în rândul de alături în urma dânselor.

Evident că muţi erau deranjaţi de vociferările celor doi, de parcă ar fi făcut-o intenţionat, încercând parcă să demonstreze cine e şefu’ între Prut şi Nistru de mai bine de 200 de ani. Doar că, în prostia lor, probabil că nu aveau de unde să ştie că teritoriul unde este amplasat o instituţie consulară, ambasadă etc. este proprietate a statului respectiv şi nu a Republicii Moldova, unde ei se cred stăpâni. Poate că le-aş fi trecut cu vederea şi acest fapt, dacă odată ajunşi în faţa ghişeului, duduia aia, probabil aburită de vaporii de alcool şi de cochetăriile acelui moş, sau poate din prostia şi josnicia care-i reprezintă pe mulţi ruşi de pe la noi, şi-a permis să o apostrofeze pe domnişoara care o deservea (după câteva replici în rusă), că cum aşa, ea lucrează aici şi nu cunoaşte limba rusă? Să fi văzut cu câtă indignare s-a manifestat duduia, demnă de un rol în cele mai tari pelicule hollywood-iene. Nu am reuşit să intervin eu şi poate a fost mai bine aşa, căci mi-au luat-o înainte alte persoane prezente, vădit deranjate de tupeul porcesc al duduii blonde.

Am avut ocazia să mă aflu mai mulţi ani printre românii de peste Prut şi cunosc în detaliu “dragostea” lor pentru aceste specimene aduse pe acest pământ de prin fundurile Siberiei pentru a ocupa locul românilor băştinaşi, deportaţi ei la rândul lor prin Siberii de gheaţă. De aceea nu înţeleg, de ce autorităţile române nu sunt mai atenţi cui oferă cetăţenia română? De ce nu instituie un concurs, o probă în care cei ce-şi doresc paşaport român, mai întâi să demonstreze că merită acest drept, să cunoască limba română să demonstreze sentimente pozitive şi devotament faţă de România?

Ştiu, mulţi ar spune că şi aşa durează mult până obţii cetăţenia, dar eu sunt sigur că pe lângă anii de aşteptare pe care suntem nevoiţi să-i îndurăm, încă o zi, o săptămână sau o lună pentru această procedură nu ar însemna nimic, din contră, ar fi un lucru binevenit.

23 februarie este o zi specială pentru mine

Pentru început vreau să vă rog să aveţi răbdare şi să citiţi aceste rânduri până la capăt, căci, judecând după titlu, risc să fiu înţeles greşit.

Da, într-adevăr, 23 februarie urmează a fi una din cele mai importante, speciale din viaţa mea. Aş îndrăzni chiar să o apropii ca importanţă de propria zi de naştere, de zilele de naştere a părinţilor, fratelui, a prietenei, de ziua în care mi-am cunoscut prietena şi viitoarea soţie, de ziua în care mi se vor naşte copiii.

23 februarie este o zi importantă, dar nu din motivul pentru care are importanţă pentru o bună parte a concetăţenilor noştri, care, cu părere de rău încă mai trăiesc în trecut şi sărbătoresc zile ale altor state, sărbătoresc armate care ne-au răpit mii de tineri în războaie, armate care şi până în prezent ne ocupă ilegal teritoriul de stat.

Nu, nu asta sărbătoresc eu astăzi. Azi, 23 februarie sărbătoresc ziua în care voi jura credinţă României. Azi este ziua în care voi deveni cetăţean român cu acte în regulă. De fapt, român sunt din momentul în care m-am născut, român sunt din părinţi, din bunei, români îmi sunt străbunii şi român voi muri. Ceea ce-mi lipsea era şi recunoaşterea oficială a statului român a statutului meu de cetăţean român cu acte în regulă.

Întâmplător sau nu (trebuie să recunosc că este o întâmplare foarte fericită), am fost programat să jur credinţă României tocmai în această zi de 23 februarie, când mulţi alţi basarabeni-români, din păcate, încă mai sărbătoresc împreună cu state cotropitoare, asta punându-i în ipostaza de a purta stimă şi credinţă unei armate şi state ocupante.

Nu am nimic cu aceşti oameni, pentru că nu am dreptul să le dictez nimănui ce să sărbătorească, ce să iubească şi ce religie, simpatii etc. să aibă. Ceea ce mă bucură este faptul că prin depunerea jurământului faţă de România tocmai în această zi, este ca şi cum aş da o palmă ocupanţilor noştri de la est şi aşa-zişilor noştri statalişti mincinoşi.

Mulţumesc statului român că în sfârşit, după mai bine de 7 ani de aşteptare a cetăţeniei, după 27 de ani trăiţi fără dreptul de a fi român, după mai bine de 70 de ani de când părinţii şi buneii mei au fost rupţi de la Ţara Mamă, am fericirea de a redeveni în normalitate.

Mulţumesc României că mi-a oferit propria zi de sărbătoare, astăzi, 23 februarie.