Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 noiembrie 2010

Cauze şi efecte

Cu toţii am aşteptat azi prima rundă de negocieri între liderii Alianţei, foşti patru, rămaşi trei. Speram că în sfârşit se vor lăsa orgoliile, mofturile, condiţionările, şantajele. Se pare însă că sunt încă impedimente în realizarea acestor aşteptări ale oamenilor, ale celor 60 % din cei care s-au prezentat la urne. De ce nu şi a celorlalţi 40 %, despre care am spus ce era de spus în postarea anterioară, care la urma urmei sunt şi ei cetăţeni ai acestei ţări şi nu trebuie deloc neglijaţi, ci ajutaţi pentru a fi aduşi pe calea corectă.

Dar să trecem la politicienii noştri. Sincer, m-am aşteptat la mai puţin orgoliu de la Ghimpu şi de la mai multă raţiune de la Lupu.

De ce mai puţin orgoliu? Păi tocmai asta a fost problema principală a lui Ghimpu până la, şi în timpul aceste campanii electorale. Prima doză de orgoliu prostesc a fost arătată de Ghimpu atunci când s-a încăpăţinat să rămână la şefia partidului. Atunci a fost evidentă frustrarea lui Ghimpu şi frica că ar putea pierde şefia partidului. Altfel ar fi parcurs lucrurile în această perioadă cu un Dorin Chirtoacă sau cu un Anatol Şalaru în fruntea PL-ului.

O altă problemă a lui Ghimpu a fost că uneori şi-a luat prea în serios funcţia de şef interimar al statului. Ori, el prin acest comportament al său nu prea a arătat ca un liberal, ci mai mult a dat dovadă de încercări autoritare. Au fost două momente, după consumarea cărora, Ghimpu a arătat cel puţin jenant. Prima dată s-a întâmplat cu defilarea ruşinoasă a trupelor noastre pe Piaţa Roşie. Din punct de vedere istoric, sunt de acord că nu am avut ce căuta acolo. Doar că Mihai Ghimpu trebuia să se consulte, sau cel puţin să afle şi părerea celorlalţi, să nu se grăbească cu declaraţii categorice. Totuşi, era unul contra doi. La început Filat şovăia în privinţa asta, ca apoi să fie al treilea în luarea deciziei respective. Astfel, Ghimpu în urma acestei situaţii a fost văzut ca un om pripit, pierzând-u-şi mult din importanţă în Alianţă.

A doua situaţie penibilă s-a petrecut la 28 iunie şi imediat după asta. Spun penibilă nu pentru Ghimpu, ci pentru noi toţi. Un adevăr istoric, care Mihai Ghimpu a vrut să-l pună în legalitate, a fost declarat drept un neadevăr, prin hotărârea ruşinoasă a Curţii Constituţionale. În urma acestei situaţii, noi, poporul am avut de pierdut de două ori. 1. Curtea Constituţională prin hotărârea sa a făcut şi mai necredibil în faţa oamenilor adevărul despre ocupaţia şi ororile sovietice. 2. Ruşii atât au şi aşteptat, au şi impus embargou la importul de vin moldovenesc. Foarte dubios a fost şi comportamentul Curţii Constituţionale, care, deşi era firesc cum va acţiona în această situaţie, nu a dat verdictul privind Decretul din 28 iunie, decât după ce ruşii au început a se răţoi. Ce a urmat, cunoaşteţi cu toţii. Plecarea pompoasă a lui Lupu la Moscova şi culegerea roadelor (voturilor) din aşa zisa deblocare a vinurilor moldoveneşti din vamă. Şi de data asta Ghimpu a ieşit într-o lumină proastă. Filoruşii l-au acuzat de denigrarea “adevărului” lor sovietic, iar Lupu, deşi voalat de blocarea exporturilor în Rusia.

O altă greşeală a PL-ului şi a membrilor acestuia, începând cu cei de vârf şi până la cei “mici” a fost atacurile frecvente, unele mai voalate, altele mai directe asupra PLDM-ului. Acuze precum că Filat merge prea des la Moscova, că o ia spre centru şi nu mai este partid de dreapta etc. Şi asta a fost una din cele mai mari prostii de care a dat dovadă PL-ul. În încercarea de a mai rupe ceva voturi de la PLDM, nu făceau altceva decât să aducă simpatizanţi acestora, deoarece pe moldoveni nu-i deranjează faptul că Filat merge la Moscova, odată ce ei îşi pot vinde produsele şi merge uşor la “strokă”. Moldovenii nu văd nimic rău în faptul că Filat merge la Memorial, odată ce Curtea Constituţională a spus că ruşii ne-au eliberat. Foarte regretabilă această situaţie, dar acesta e adevărul. Şi imaginaţi-vă ce se întâmpla dacă Filat ar fi făcut-o şi el pe cel mai mare naţionalist, n-ar fi arătat simpatii pentru Rusia. Vă imaginaţi câte procente ar fi luat PL-ul dacă şi Filat ar fi mizat doar pe electoratul de dreapta? Exista riscul ca acum să avem doar 3 partide parlamentare. Acest fapt le-am spus-o chiar personal, să se bucure că PLDM-ul trece spre stânga şi n-o să rupă de la PL. Nu au înţeles şi s-a văzut şi rezultatul la alegeri.

Mult au tras în urmă partidul şi simpatizanţii şi membrii PL-ului, care în tot acest an de guvernare a AIE au stat pe forumuri şi au tot împroşcat cu noroi în ceilalţi membri ai Alianţei, cu precădere în PLDM. Ori cei care au acces la internet sunt oameni informaţi, cei mau mulţi dintre ei inteligenţi, care nicicum nu au agreat ceea ce se întâmpla printre forumiştii noştri. Şi, deşi campania era în toi, aceşti simpatizanţi erau tot în număr mare pe net, în loc să fie în teritoriu să discute cu oamenii de la ţară, nu să se certe cu cei de pe internet.

O alt greşeală a PL-ului a fost şi strategia acestora din campanie. Agitatorii acestora numai agitaţie nu se numea ceea ce făceau ei. Se prezentau la uşă şi cu o vădită paliditate abia reuşeau să adreseze câteva întrebări referitor la preferinţele politice ale oamenilor şi alte tâmpenii. Întrebând-u-i de ce nu mă conving să votez cu PL şi dacă ei doar pe forumuri strigă în gura mare, mi-au răspuns că ei nu fac agitaţie şi că le deschid uşa mulţi comunişti care se cam înfurie când aud că pomenesc de PL. Ce ţine de strategie, mai sunt şi spoturile electorale, care unele din ele, chiar nu au fost deloc reuşite, cu profesori de educaţie fizică în rolul principal şi copii rezemaţi de gard, care în ciuda tragsimului din acel spot, mai aveau puţin şi pufneau în râs.

Un scenariu neplăcut este şi acesta în care Ghimpu tot îi cântă în strună lui Lupu, atacând PLDM-ul. Votanţilor PL le e scârbă de acest Lupu, iar ceea ce a făcut Ghimpu prin susţinerea continuă şi necondiţionată a PD-ului a îndepărtat nespus de mulţi votanţi. Este dubioasă această situaţie, căci PL-ul nu are nimic în comun cu PD-ul, sunt două partide total diferite. Poate Mihai Ghimpu are ceva în comun cu Lupu de-i tot suflă atât în borş. Dar asta să ne spună el, până nu au aflat alţii despre aceste legături dintre ei şi să le facă publice. Cel mai rău este că Ghimpu este încăpăţinat şi nu termină cu aceste prostii, ceea ce e total în defavoarea PL-ului.

Au mai fost multe greble călcate de cei de la PL, dar nu le voi înşirui pe toate aici. O bună parte le-am spus deja în articolul anterior. Totuşi, aş vrea să mă opresc puţin la o situaţie cel puţin jenantă în care s-a pus Ghimpu, dar şi pe România, atunci când în seara semnării Tratatului de Frontieră Ghimpu nu a avut nimic de replicat, ca în zilele imediat următoare să strige în gura mare că Tratatul de Frontieră nu este constituţional. Fiind întrebat de ce şi-a schimbat părerea peste noapte, Ghimpu a spus că nu a cunoscut care sunt împuternicirile externe ale premierului. Păi domnule Ghimpu, ori sunteţi jurist, ori nu sunteţi? România a fost pusă într-o situaţie jenantă în faţa Europei, creând impresia că a încheiat un tratat ilegal şi încearcă să mintă partenerii europeni. O urmare a acestei situaţii poate fi şi faptul că, de data sta nu am văzut o susţinere directă a PL-ului din partea lui Băsescu, aşa cum se întâmpla în alte dăţi.

Cam acestea sunt cauzele principale care a tras în urmă PL-ul. Efectul îl cunoaştem cu toţii.

Lupu ar trebui să dea dovadă măcar acum de puţină raţiune, căci în timpul campaniei electorale şi înainte a cam dat-o în bară. Să nu pretindă la prea multe în următoarea guvernare ţinând cont de cum s-a comportat în acest an şi ceva de guvernare AIE. Şantaje, blocări de reforme, Procuratură şi CCCEC sub papucul lor, care nu au făcut nimic bun în această perioadă. Lupu să nu uite şi de numărul mic de mandate care i-a revenit, conform încrederii arătate de către populaţie. Ceea ce ţine de încrederea populaţiei, aceasta a scăzut mult în urma introducerii lui Plahotniuc în liste. Lupu şi PD-ul nu merită mai nimic în această guvernare şi pentru faptul că nu a luat nimic din electoratul comuniştilor, scop principal declarat de aceştia.

O altă prostie a PD-ului a fost felul cum se prezentau ei în faţa alegătorilor la dezbaterile televizate. Atâta dispreţ arătau faţă de celelalte componente AIE atunci când cu o aroganţă de neînchipuit se prezentau drept cei mai tari, dumnezeii moldovenilor, cum că ei o să fie cei care vor hotărî în următoarea alianţă, că vor pune condiţii etc. Cetăţenii sunt sătui de astfel de grimase la televizor. Efectul s-a văzut - v-au taxat.

Ce ţine de PLDM, ai putea spune că aceştia au fost aproape perfecţi ţinând cont de scorul aproape dublu înregistrat de această formaţiune.

Totuşi, nici pe departe nu este aşa. Faptul că PLDM a primit cu hurta toţi comuniştii în partid nu a făcut decât să îndepărteze mulţi alegători cu opţiuni de dreapta. În acest timp, din cauza migraţiei masive de comunişti la această formaţiune, PLDM-ul a pierdut mulţi membri extrem de importanţi care ar fi ajutat mult partidul şi ar fi adus multe voturi. De o mare nesimţire au dat dovadă şi atunci când pur şi simplu au ignorat oameni, care au adus grosul voturilor la 5 aprilie şi 29 iulie 2009.

Chiar azi, Filat a recunoscut că suferă de o boală incurabilă pentru el – optimism. Ceea ce nu vrea el să recunoască însă, este faptul că el mai suferă de ceva. Nu are destul curaj pentru un premier. A dat dovadă atunci când a fost vorba de PD, Lupu şi Plahotniuc. Datorită lipsei lui de curaj a ajuns Procuratura, CCCEC-ul şi alte structuri importante de stat sub talpa lui Plahotniuc. Consecinţele le cunoaşteţi cu toţii.

Tot de laşitate a dat dovadă şi în special de bătaie de joc la adresa celor care l-au adus la conducere, atunci când l-a pus la conducerea MAI pe Catan, un om slab, care nu va fi în stare să ia măsuri cu angajaţii lui care au bătut, maltratat şi omorât tineri în aprilie 2009. Foarte urât  a arătat şi spectacolul de prost gust cu aşa-zisa demitere a acelor poliţişti care se fac vinovaţi de ororile din aprilie 2009, ca mai apoi aceştia să fie puşi în fotolii şi mai moi, şi mai confortabile.

O bătaie de joc la adresa oamenilor a fost şi faptul că în fruntea Ministerului Sănătăţii l-a pus pe Hotineanu, un corupt şi incompetent. Acesta nu numai că nu a rezolvat problema în privinţa medicamentelor, ci le-a scumpit şi mai mult, iar pentru aceasta fiind de vină şi fiul acestuia care face parte din mafia medicamentelor. Şi situaţia creată de gripa porcină a gestionat-o destul de nereuşit. Declaraţiile acestuia cum că oamenii ar fi murit şi aşa, chiar dacă ajungea sau nu ambulanţa la timp, cred că le cunoaşteţi cu toţii.

De multă aroganţă şi chiar sfidare a dat dovadă şi Filat în unele situaţii, când, lua decizii  fără să se consulte cu ceilalţi membri ai AIE, ceea ce şi aducea imediat replici dure din partea lui Ghimpu şi neînţelegeri în cadrul AIE. Tocmai aceste disensiuni dintre ei, provocate când de unii, când de alţii a şi adus la scorul nesperat de mare pentru comunişti. Moldovenii sunt un popor paşnic, căruia nu-i plac deloc aceste certuri. Ştiţi care e principalul motiv invocat de oameni când îi întrebi de ce votează comuniştii? Pe lângă sperietoarea comuniştilor cu neplata salariilor şi pensiilor de către democraţi(care deja a căzut în anul acesta de guvernare), unirea cu România şi alte tâmpenii, mai este şi această ceartă dintre partidele liberal-democratice. Şi treaba cu cearta şi neînţelegerile dintre aceştia este un adevăr, nu o tâmpenie a moldoveanului. Au mai fost şi alte exemple prin anii ‘90, când în urma certurilor interminabile dintre democraţi au ajuns la conducere comuniştii.

Revenind la problema cu care am început acest articol, ţin să le amintesc politicienilor noştri să de-a dovadă de raţiune, să lase la o parte mofturile, condiţionările, şantajele. Coborâţi cu picioarele pe pământ şi cei care au luat mai multe mandate şi cei cu puţine, dar care se cred prea importanţi şi aşteaptă să vină alţii să se roage de ei. Nu aţi fost votaţi să arătaţi care din voi e mai tare la figuraţii. Apucaţi-vă de treabă, nu creaţi alte cauze, căci vor exista din nou efecte.

luni, 29 noiembrie 2010

Mi-e scârbă…..

Mi-e scârbă de majoritatea aşa-zişilor 40% de cetăţeni ai Republicii Moldova. Mi-e scârbă de acele localităţi întregi aflate în întuneric (deşi se află în secolul XXI şi dispun de suficientă energie electrică). Îmi este ruşine că sunt cetăţeanul acestei ţări pierdute, îmi este ruşine cu şi pentru această ţară.

Mi-e scârbă de politicienii care aseară jubilau la publicarea exit-poll-urilor mincinoase. Mi-e scârbă de unii politicieni pentru care era o mare problemă cum a acumulat PLDM-ul scorul foarte mare prezentat de sondaje. Aceşti politicieni, care formal luptă cu comuniştii, ei de fapt luptau cu propriii aliaţi, reprezentând o mare agresivitate atunci când se vorbea de punctajul PLDM. Cum vă plac acum doamna Fusu rezultatele? Nu era bine când, conform sondajelor PL avea 20 mandate şi PLDM 39 şi împreună aţi fi format guvernarea şi aproape alegeaţi şi preşedintele? Voi, de ce nu aţi dat orez, ori să fi făcut ceva decent, aşa cum vă consideraţi foarte decenţi pentru a creşte în sondaje şi nu descreşte aşa cum aţi făcut?

Domnule Ghimpu, câte funcţii vreţi acum? Mai credeţi că PLDM-ului în frumosul scenariu cu 40 de mandate nu meritau două funcţii importante în stat? De fapt cu cine luptă PL, cu comuniştii sau cu PLDM?

Mi-e scârbă de membrii unor partide, care atunci când uşor-uşor comuniştii scădeau în urma procesării voturilor, aceştia se dădeau în spectacol spunând că e dubios cum PLDM-ul se ridică constant în comparaţie cu PCRM.

Apreciez atunci când un partid al Alianţei merge la Moscova, se mişcă puternic spre centru pentru a rupe voturi de la comunişti, mi-e scârbă când un alt partid, cel mai “onest” de pe la noi se lansează în tot felul de acuze negândiite, în loc ca ei să fie mulţumiţi că nu se intră în electoratul său.

Moldovenii sau maldavenii? Cred că a doua variantă ţinând cont de cum s-au manifestat aceste 40% de primate atunci când au votat. Totuşi, cred că şi aceşti moldoveni sunt nemulţumiţi de politicienii noştri şi într-o oarecare măsură au dreptate.

Moldovenilor le e scârbă de poliţia pe care o avem, de faptul că au fost bătuţi, maltrataţi, omorâţi fără ca aceşti poliţişti să fie traşi la răspundere.

Moldovenilor le e scârbă de medicina pe care o avem, le e scârbă de Hotineanu, ministru din partea PLDM, care spune că oricum acea persoană rănită în accident ar fi murit, la ce să se grăbească salvarea.

Moldovenii nu mai au puterea să procure medicamente cu 300% mai scumpe decât în ţările vecine.

Moldovenii s-au săturat să mănânce doar în campania electorală, doar atunci să se amintească de sărăcia lor.

Moldovenilor le e scârbă de numărul mare de comunişti primiţi cu hurta în rândurile PLDM.

Domnule Filat, domnule Leancă diaspora s-a dezamăgit, li s-a făcut scârbă de stat la cozi interminabile, ca într-un sfârşit să nu mai reuşească să voteze că nu le-au ajuns buletine de vot.

Moldovenilor le e scârbă de politicieni de doi metri care scot bulbuci pe gură şi ştiu doar să atace mârşav pe alţii pe la toate întâlnirile cu electoratul.

Moldovenilor le e frică de mafioţii ce vor ajunge în parlament pe lista PD-ului.

Moldovenilor le e scârbă de partide ca PD care în acest an s-a ocupat doar cu şantaje la adresa AIE şi au blocat toate reformele care au încercat să le facă celelalte partide ale alianţei.

Moldovenilor le e scârbă că sunt manipulaţi să voteze cu PD-ul de unii artişti care le percep zeci de mii de euro pentru câteva ore cântate la o petrecere.

Moldovenilor le e scârbă atunci când Pavlicenco îşi bate joc de ceea ce înseamnă Unire, iar unora le provoacă antipatie şi migraţie spre comunişti acest mesaj.

Moldovenilor le e scârbă de politicienii care vând posturi de procuror cu milioane de euro.

Moldovenilor le e scârbă de funcţionari de stat care-i ameninţă că le vor da la bot dacă nu vor plăti contribuţia lunară pentru a nu-şi pierde micile afaceri. Moldovenilor le e scârbă că aceşti măscărici nu mişcă un deget când e vorba de mafioţii.

Moldovenilor le e scârbă când un singur om are totul subordonat în acest stat, el putând să facă orice, deşi oficial, până acum nu ocupa nicio funcţie de conducere.

Moldovenilor le e scârbă atunci când primarul se dă în spectacol spunând că majorarea tarifelor la căldură este total ilegală în timpul guvernării comuniste şi devine perfect legală atunci când ajunge AIE la guvernare.

Moldovenii s-au săturat să circule în troleibuze vechi de peste 30 de ani, ca acum să fie înlocuite cu alte hârburi. Moldovenii nu înţeleg cum sunt ei români-moldoveni atunci când plătesc taxele şi bieloruşi atunci când merg în transportul public.

Moldovenii sunt scârbiţi de spectacolul de prost gust ce se face în jurul culorii hârburilor bieloruse.

Moldovenii s-au săturat să se repare străzi doar în campanie.

Moldovenilor le este scârbă atunci când se taie copacii din toamnă, în plină campanie electorală, ca strada să urmeze a fi reparată abia în primăvară.

Domnule Ghimpu, românilor-moldoveni, basarabeni sau cum vreţi să el mai zicem le e scârbă când în urma frustrărilor dumneavoastră România are de pierdut în plan extern din cauza atacurilor la adresa Tratatului de Frontieră, care cică ar fi neconstituţional. Aţi văzut şi rezultatul în scorul PL-ului în urma acestor declaraţii?

Tinerilor le e scârbă de faptul că sunt folosiţi până la epuizare în campanie de către partide, rcheltuind proprii bani pentru campania partidelor, distrugându-şi maşinile, riscând să fie linşaţi de simpatizanţii comuniştilor, ca imediat după ziua alegerilor aceştia să fie uitaţi cu desăvârşire. Tinerilor le e scârbă când în biroul primarului sau a premierului se pierd CV-urile lor sunt făcute pierdute, iar locurile de muncă promise pentru susţinerea partidului în campanie să fie ocupate de rudele şi prietenii premierului, preşedintelui interimar şi al primarului sau de cei care le dă mai mulţi bani.

Suntem sătui de atacurile mârşave dintre PL şi PLDM, din simplul fapt că aceştia nu se satură de funcţii importante în stat.

Daţi-mi o bombă nucleară….

E trecut de ora 5 dimineaţa. Nu am închis un ochi în speranţa că se va produce o minune şi pentru noi….

Ştiţi, până de curând uram nespus de mult teroriştii. Nu-i înţelegeam ce-i face să procedeze aşa….

Daţi-mi o bombă nucleară să scap Terra de aşa o adunătură de bolnavi

duminică, 28 noiembrie 2010

Atunci şi acum……

Recent, am avut imensa plăcere de a intra în posesia unui preţios jurnal cu însemnările, materialele şi articolele publicate în presa periodică a unui distins om, un adevărat apărător al valorilor naţionale, un om cu iubire de ţară, de tot ceea ce înseamnă valorile româneşti.

Istoric de profesie, cu mai bine de 25 de ani de carieră didactică, acest distins domn se bucura de o nemaipomenită înzestrare în ale scrisului. A publicat nenumărate articole în presa din acea vreme (anii ‘80-‘90 ai secolului trecut). Mi-a atras atenţia un articol publicat în preajma alegerilor din 27 februarie 1994, datorită situaţiei similare în care ne aflam şi atunci şi acum. În cele ce urmează voi reda conţinutul acelui articol, pentru a vă convinge şi singuri de situaţia prin care trecea Republica Moldova şi de situaţia pe care o avem în prezent:

“Adresându-mă către toţi colegii de breaslă, către toţi oameni de bună credinţă din republică, vreau să subliniez ideea, că de alegerile şi constituirea noului Parlament depinde viitorul nostru şi al nepoţilor noştri. Sânt din generaţia, care a cunoscut timp de decenii, minciuna şi falsul regimului totalitar comunist, realitate care ne-a măcinat şi pervertit sufletele. Fiind conştienţi de toate acestea, suntem obligaţi să acţionăm cu efervescenţă în actuala campanie electorală, să participăm cu toată răspunderea la scrutinul din 27 februarie anul curent. De noi depinde să avem un for cu adevărat democratic prin fapte, nu numai prin vorbe.Sunt sigur că cei mai oneşti cetăţeni ai acestui pământ au înţeles cu adevărat cine e cel mai adevărat tribun al poporului, cine are nu numai calităţi profesionale, ci mai nutreşte şi o sinceră dragoste de ţară, de neam şi, în ciuda vicisitudinilor, a rămas devotat poporului înşelat şi batjocorit de nenumăraţi pseudo-conducători.

În timpul în care a mai rămas până la scrutin, datoria fiecărui dascăl e să se afle în mijlocul poporului, să explice oamenilor esenţa acestei perioade tumultoase, necesitatea stringentă de a se prezenta la urne. Lipsa de vigilenţă ne va costa foarte mult, pentru că duşmanii Ţării noastre, ticluiesc planuri nu dintre cele mai luminoase în aceste momente cruciale ale istoriei….”

Iurie POPA,

istoric, veteran al muncii pedagogice,

satul Redi-Cereşnovăţ, Soroca

în ziarul “Făclia”, 11.02.1994

Este destul de evident de ce am ales să public acest material al regretatului Iurie POPA.

Atunci, şi acum ţara noastră se afla şi se mai află într-un moment istoric.

Atunci această ţară era măcinată de mafie, fărădelegi, sărăcie. Acum mafia bate la uşă şi vrea să-şi recapete puterea din anii ‘90, şi suntem cea mai săracă ţară din Europa.

Atunci, duşmanii acestei ţări, în persoana Partidului Agrarienilor au venit la putere şi au distrus economic, financiar, social această ţară. Ce a urmat, cunoaştem cu toţii. Dezastru, revenirea comuniştilor, represiunea presei, a oamenilor, un regim comunist aproape  totalitar. Acum, duşmani acestui popor, reprezentaţi de comunişti, Lupu şi Plahotniuc, Şelin şi alţii, ameninţă periculos cu venirea la putere şi subjugarea totală a noastră.

Atunci, oamenii nu au dat dovadă de vigilenţă şi au avut de suferit enorm, atât ei cât şi noi, generaţia tânără. Acum, azi, noi vom fi vigilenţi, raţionali şi prin votul nostru nu vom permite duşmanilor ţării să-şi pună în aplicare planurile diabolice, ne vom oferi un viitor frumos nouă şi urmaşilor noştri, pentru a nu trece şi ei prin calvarul prin care am trecut şi noi, pentru a nu readuce anii ‘90 înapoi….

vineri, 26 noiembrie 2010

Vă mulţumesc că aţi participat la sondaj. Nu uitaţi să mergeţi la urne şi mâine.

De la bun început, vreau să mulţumesc tuturor celor care au participat în număr foarte mare (1309 votanţi) la sondajul pus la dispoziţie pe acest blog.

Vreau să remarc activismul foarte mare al internauţilor noştri, ceea ce ne dă speranţe că duminică vom avea o participare ridicată la vot. Dacă e să ne conducem şi după rezultatele înregistrate la acest sondaj, atunci, putem spune, că luni, 29 noiembrie ne vom trezi într-o ţară cu adevărat europeană, de luni vom scăpa uşor, uşor de sărăcie, iar lupta împotriva mafiei va fi ridicată la rang de prioritate a statului.

Din păcate este doar un sondaj, care este prea puţin probabil să reprezinte şi întocmai opţiunile pe care le vor face oamenii peste mai puţin de 48 de ore.

Totuşi, trebuie să menţionez că acest sondaj întruneşte multe din cerinţele unui sondaj făcut de companiile care se ocupă cu astfel de sondaje. Numărul de intervievaţi este întrunit, chiar îl depăşeşte pe al multora. Ţinând cont de faptul că în prezent, acces la internet au atât cei tineri, cât şi cei de vârsta a doua şi a treia, acest sondaj a întrunit şi criteriul de reprezentativitate pe vârste. Nu putem însă susţine faptul că la acest sondaj au putut participat toate categoriile sociale şi din toate localităţile republicii. De aici, probabil şi rezultatul pozitiv obţinut de partidele liberale şi proeuropene. Însă despre rezultatul obţinut de concurenţi, voi vorbi în cele ce urmează.

Să începem cu PNL – care a acumulat 2% (39 voturi) chinuite, primul pe lista electorală, dar şi cei mai ţipălăi şi pe acest blog, dar şi în întreaga campanie. Ceea ce m-a frapat, este faptul că unii membri sau simpatizanţi ai acestui partid îmi reproşau de ce PNL-ul a avut 3 % în sondaj, apoi a căzut la 2%. Dacă această persoană ar fi finisat cu bine 9 clase, nu ar fi adresat astfel de întrebări, ţinând cont că este un sondaj online, care se modifică în permanenţă, în dependenţă de preferinţele celor care participă la el. Cam aşa arată profilul simpatizanţilor, membrilor PNL – Partidului Nălucilor pLahotniuciene, pe care la sigur dacă-i întrebi când a avut loc Marea Unire şi de către cine a fost votată, în număr foarte mare nu vor şti răspunsul. Foarte dubios mi-a părut şi faptul, că acest concurent electoral a ţinut cu tot dinadinsul să nu cadă sub 3%. Nu ştiu la ce le-o fi fiind de ajutor acest lucru, probabil vroiau să-i ia mesajul vechilor amici de la MAE, care după un sondaj ridicol în care le dădeau 3%, aceştia s-au grăbit să le ceară tuturor să se retragă din cursa electorală în favoarea lor.

PD-ul a acumulat 4% (60 voturi). Un procentaj extrem de îmbucurător pentru noi, populaţia, dar şi vital pentru marioneta Lupu şi stăpânul său Plahotniuc, procent ce le garantează accederea în Parlament şi-l scapă pe Plahotniuc de tragerea la răspunderea penală datorită imunităţii parlamentare. Totuşi, acest partid va acumula la alegeri 10-12 %, procentaj care le va da prea mult spaţiu de manevre în următoarea guvernare.

Procentajul PL-ului, 43% (571 de voturi) demonstrează încă odată cât de activi sunt simpatizanţii acestui partid pe net, şi…din păcate doar pe net, decalajul dintre numărul de voturi online şi cel real, dovedind această situaţie. În realitate, situaţia este cu mult mai sumbră pentru PL, dar şi pentru noi, căci doar PL şi PLDM ar putea garanta o guvernare decentă. Se întrezăreşte la orizont şi PpNŢ, dar despre acest partid voi vorbi în cele ce urmează. Astfel, vorba lui Ghimpu, PL, cu multă indulgenţă, poate va ieşi în urma acestui scrutin cu 20 % din voturi.

În privinţa partidelor şi concurenţilor electorali, care nu trezesc niciun interes pentru electorat, şi care şi în cadrul acestui sondaj au acumulat 0% (2-3 şi până la zece voturi), îmi voi permite nici să nu le mai menţionez, astfel scutindu-mă şi pe mine de rânduri aşternute în zadar şi de plictiseală pe cititori. Primul dintre acestea este şi MU.

PPCD-ul – să lăsăm acest cadavru politici să-şi termine procesul de putrefacţie, că dacă îi scoatem capacul, încercând să aducem vorba despre ei, nu facem altceva decât să ne trezim cu un miros insuportabil de la aceştia. În curând acest proces natural de putrefacţie se va sfârşi şi nu vom mai auzi de acest partid.

MAE au acumulat în acest sondaj 1% (20 de voturi). Cu multă indulgenţă putem spune că acesta este şi scorul lor real în rândul populaţiei noastre. Vor suferi un mare şoc la închiderea urnelor de vot de duminică, după care vor avea ei nevoie de cadouri şi alte ajutoare pentru a-şi reveni în urma acestei dezamăgiri.

După cum am spus, voi trece peste partidele neimportante şi mai ales ridicole, ca şi acela de la numărul 7 din buletinul de vot şi voi trece direct la numărul 8, PpNŢ şi Mocanu cu Mişcarea Antimafie. Să o luăm cu începutul. Până la venirea lui Mocanu în acest partid, PpNŢ-ul nu întrunea nici numărul necesar de membri pentru a exista ca partid. Era un fel de partid de familie. Tatăl, mama, copii şi câteva rude alcătuiau întreg partidul. După venirea lui Mocanu în PpNŢ, acest partid putem spune că a devenit unul cât de cât important, iar campania dusă de acesta şi mesajul propagat împotriva mafiei, i-au adus în prim-planul politicii moldoveneşti. Dacă e să ne luăm după rezultatul acumulat aici 6% (80 de voturi), putem spune că acesta accede lejer în Parlament. Totuşi, realitatea este altfel (deşi ştiu că acest partid nu are aşa mulţi membri tineri, care l-ar vota în număr mare pe net, totuşi au acumulat un scor foarte bun) şi există riscul ca ei nici să nu treacă pragul electoral. Însă, ţinând cont de frica cu care au abordat problema PD-ului şi în special al lui Plahotniuc, atât Ghimpu cât şi Filat, putem spune cu certitudine că este nevoie de Mocanu în Parlament, pentru a merge altfel lucrurile şi pentru a avea sprijin în legislativ, cât şi la guvernare PLDM-ul şi PL-ul.

AMN – ehh, Serafică, Serafică, cel cu o foarte mare frică – frică că nu va trece pragul electoral. Şi acest lucru este foarte probabil ţinând cont de căderea continuă a AMN-ului în ultimii doi ani. Totuşi este nevoie şi de AMN în Parlament. Dar asta depinde doar de alegători, dacă vor vrea să-i ofere ajutor medical muribundului AMN (voturi) pentru al resuscita sau îl vor lăsa să piară definitiv.

Am zis că voi trece peste partidele neimportante, dar merită de spus câteva cuvinte despre Pasat şi PUM-ul său. S-a făcut mult tam-tam în jurul acestui partid, doar, doar vor reuşi să adune cele 4 % necesare. Totuşi, în ciuda aberaţiilor scoase pe gură de Pasat, cetăţenii noştri nu mai sunt atât de proşti, s-au fript odată cu comuniştii, care promiteau cam aceleaşi lucruri ca şi Pasat şi au rămas doar cu promisiunile. Scorul real obţinut de PUM în alegeri nu va depăşi nicidecum 1%.

PCRM 5 % (78 voturi). Dacă s-ar îndeplini acest scenariu şi comuniştii n-ar acumula mai mult de 5% putem spune că ne-am izbăvit, că poporul nostru s-a însănătoşit în sfârşit şi a votat raţional. Însă, realitatea este cu totul alta. Comuniştii, pe lângă aceste 5 % din cadrul acestui sondaj vor mai acumula încă aproximativ 25 %, deoarece moldovenii încă nu s-au vindecat, ei încă nu-şi folosesc raţiunea atunci când pun ştampila în buletinul de vot. La agravarea bolii moldoveneşti au mai ajutat şi comuniştii prin minciunile cu bomba de la Prut, cu răpirea, tot de către ei, a lui Reşetnikov şi aruncarea vinei asupra partidelor liberale şi prin alte multe minciuni şi manipulări.

PLDM – 27 % (365 de voturi). Rezultatul din acest sondaj al PLDM-ului este cel mai apropiat de adevăr. Tot adevăr, este şi faptul că de acest partid se leagă şi toate speranţele noastre şi în special de liderul acestei formaţiuni, Vlad Filat. De el va depinde, dacă va avea destul curaj să nu cedeze şantajului din partea PD-ului, atunci ţara asta va merge mai departe. Dacă PD-ului îi revine din nou structurile de forţă din stat, cum s-a întâmplat şi după 29 iulie, suntem pierduţi. Nu vom scăpa niciodată de corupţie, de mafie, de luarea cu forţa a afacerilor, nu vom afla niciodată adevărul despre 7 aprilie şi alte lucruri importante. Pentru a prinde la curaj, Filat are nevoie de aliaţi. Ghimpu este un aliat bun de guvernare, dar nu şi un aliat când e vorba de PD. Ghimpu a arătat prea multă bunăvoinţă faţă de PD, ceea ce ridică multe semne de întrebare. De aceea este nevoie de încă un partid sau două. Să sperăm că vor fi PpNŢ şi AMN.

Gabriel Stati nu ar dăuna prea mult în următorul legislativ. Dar, nici mare treabă nu ar face. Pentru el, fotoliul de deputat este un moft al unui copil răsfăţat, o jucărie pe care încă nu a primit-o de la părinţii lui bogaţi şi pe care şi-o doreşte foarte mult. Şi-o doreşte, nu atât de mult pe post de jucărie, ci pentru a avea protecţie. S-a ars odată, după 7 aprilie 2009, când comuniştii l-au băgat la zdup din simplu motiv că aşa au vrut ei, aşa că Stati vrea să evite repetarea a astfel de evenimente neplăcute pe viitor.

PSD-ul este un cadavru demult putrezit. Doar că paranoicul Şelin s-a hotărât să caute prin osemintele acestuia, poate o găsi o genă, o mostră de ADN care l-ar ajută să-l cloneze. De cele mai multe ori o clonă seamănă leit cu originalul, doar că Şelin nu doreşte a readuce originalul la veaţă, adică vechiul PSD. El încearcă să modeleze din defunctul PSD o creatură extrem de periculoasă pentru noi toţi. Iar dacă acest lucru îi reuşeşte, noul PSD, ajuns în Parlament şi în mariaj cu PCRM-ul înseamnă sfârşitul Republicii Moldova ca stat democrat, în care toţi ne bucurăm de drepturi şi privilegii. Moldova la guvernare cu aceşti doi monştri ar fi o Cubă a Europei.

De aceea, dragi concetăţeni, vă sfătuiesc să nu oferim jucării râvnite de copii bogătaşilor, să nu ne mai batem joc de noi şi de strămoşii noştri votând din nou pe cei care ne-au umilit sute de ani la rând, să nu ne lăsăm prostiţi de UE-2 din imaginaţia bolnavă a unora, să fim şi în continuare români-moldoveni, să nu devenim cubanezii Europei, să nu oferim şansa mafiei să acapareze cu totul această ţară. Să votăm corect, să nu ne mai fie ruşine că trăim în ultima ţară comunistă din Europa!

marți, 23 noiembrie 2010

Multe şi nebănuite sunt căile (afacerile, ocupaţiile, metodele de a acţiona) Domnului (ale lui Plahotniuc)

Multe mi-au fost date să le văd, să le trăiesc, să le aud. Dar, cam de vreo două mii de ani încoace nu am cunoscut în istoria omenirii să mai aibă un Mesia, un Dumnezeu, în afară de Cel adevărat, care a fost crucificat pentru propriile noastre păcate.

Mare mi-a fost uimirea, ca azi, când am deschis calculatorul şi am citit comentariile la precedentul articol, să realizez că a apărut un al Mesia al omenirii, un Mesia mioritic, pe nume Vladimir Plahotniuc. Cel ce a scris acel mesaj sub titulatura de Anonim, chiar îl sacralizează pe acest pământean. Mi-a reproşat că-l profanez prin ceea ce scriu pe acest blog pe Mesia al său. Vă imaginaţi, Plahotniuc este un sfânt, ceva sacru, iar noi toţi păcătoşii, muritorii de rând îl profanăm atunci când aducem vorba despre el.

Un lucru nu pot să-l înţeleg, ce are acest om, ce laboratoare secrete de spălare a creierelor deţine, ce savanţi are angajaţi, căci există oameni care au tendinţa să-şi schimbe religia, să inventeze o nouă religie, credinţa în Plahotniuc, religia plahotniciană.

Nu ştiu cine e acel Anonim care a scris acel comentariu, o fi vreun simplu fan al lui Plahotniuc, că o fi vreo persoană importantă, nu pot să spun. Cert este faptul, că indiferent cine ar fi aceşti anonimi adepţi ai religiei plahotniciene, există şi oameni, recunoscuţi drept mari gazetari, vedete tv, politicieni, care tind să adere sau deja şi ei la această nouă sectă.

Cred că nu trebuie să mai spun multe de Tănase şi restul de la fiţuica Timpul care s-a vândut trup şi suflet acestui Dumnezeu al lor, de Publika, care în orice moment pot să scoată afară din emisie directă pe orişicine care spune ceva nepotrivit la adresa lui Plahotniuc etc. etc.

Mai nou, sau nu chiar de actualitate,, observăm că acest om cu zâmbet machiavelic şi-a pus de câteva marionete pupîncuriste şi în interiorul Jurnal Trust Media, care de fapt este singurul, din mass-media, care mai are curajul să spună adevărul despre Plahotniuc.

Una din aceste marionete este marele nostru gazetar Nicolae Negru. Acest individ se arată tot mai iritat de toţi cei care-i denigrează idolul, Dumnezeul. Este în stare de orice pentru ca materiale cu adevărul despre Plahotniuc să nu apară în mass-media. Cică este dezgustat, scârbit, ruşinat şi alte multe cuvinte pe care le cunoaşte gazetarul nostru.

Păi bine, stimabile Nicolae Negru, cum naiba de nu vă deranjează deloc atunci când acest Plahotniuc fură tot ce mai este prin această ţară, când distruge site-uri pentru simplul fapt că aşa-i place lui să facă, atunci când Marian Ilici este deranjat de propria prostie, care apare în mass-media vedeţi aici, când în bătaie de joc faţă de oamenii din această ţară, Plahotniuc declară că nu deţine nicio afacere vezi aici, atunci când Plahotniuc, în bătaie de joc la adresa unor copii orfani, îi aduce în propria televiziune unde-i manipulează cu nişte cifre învăţate din timp, pe care din propria prostie le uită pe cele care trebuiesc numite, iar când îşi dă seama că a dato în bară, o face pe marele filantrop şi suplimentează cu banii furaţi tot de la noi, când cenzurează aşa cum vor muşchii lui TVR1, atunci când acesta transmite interviuri cu Traian Băsescu de o mare importanţă pentru republica Moldova vezi aici şi multe alte lucruri demne de dispreţ din partea acestui om.

De ce în asemenea cazuri nu se revoltă Nicolae Negru? O fi trecând şi el prin laboratoarele lui Plahotniuc? Sau banii pe care-i are acest adin belşug şi pe care-i împarte cu dărnicie marionetelor profesionale sunt de vină?

Ieşiţi cu toţii la vot, votaţi corect ca să nu mai existe tentative de spălare a creierelor voastre, că să nu fiţi vânduţi-cumpăraţi precum marionetelor profesionali în slujba şefului cel mare, ca să nu vă schimbaţi opţiunile religioase.

luni, 22 noiembrie 2010

Plahotniuc se poate să scriu, să mă exprim? Mai am dreptul la libera exprimare?

Cam aşa dragi cititori şi concetăţeni vom fi nevoiţi să procedăm cu toţii după 28 noiembrie în caz că acest PD, în frunte cu Plahotniuc şi domnişoara narcisistă care-şi face singură poze în faţa oglinzii, vor acumula, prin absurd, mai mult de 8-10%.

În caz că oamenii încă nu conştientizează pericolul pe care-l reprezintă Plahotniuc împreună cu comuniştii pentru noi toţi şi le oferă şansa acestor molime să preia puterea, atunci nu ne va fi doar frică să ne exprimăm, ci ne va fi frică să vorbim la telefon, să ne deschidem o afacere…ne va fi frică să ieşim din casă.

Dacă acest individ îşi permite acum, când încă nu a luat sub stăpânire chiar totul ce mişcă în această ţară, ce va face atunci când PD-ul, va acumula numărul de voturi necesare, aşa cum îşi doresc aceşti criminali, pentru a putea hotărî doar ei în această ţară?

Dacă pentru o poză făcută din prostia narcisistă a lui Marian Lupu în faţa oglinzii şi postată pe ştirezilei.md, Plahotniuc imediat a şi distrus acest site de ştiri, imaginaţi-vă ce se va întâmpla cu oameni precum Mocanu, care vor încerca să scoată la iveală infracţiunile comise de aceşti mafioţi. Eu la ce să mă aştept? Eu, un cetăţean de rând, un om neînsemnat, dar care nu pot tolera ceea ce se întâmplă în ţara asta? Pe mine, ce mă aşteaptă?

Ieşiţi duminică la vot, votaţi pentru binele vostru, votaţi pentru viitorul vostru şi al copiilor voştri, votaţi pentru libertatea voastră, votaţi ca să nu vă închidă gura!