Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

joi, 7 martie 2013

Ghimpu a ales din nou să mulgă ţapul

Ghimpu ţap

Ultimele zile au fost “pline ochi” cu “evenimente politice”. Piticania mizerabilă de Grozeşti şi-a arătat muşchii din nou şi a demis Guvernul. De ce? Pentru că aşa au vrut muşchii lui, să-i “dea la bot” lui Filat (vorba unuia din slugile docile ale piticaniei), deoarece acesta a avut marea nesimţire şi neruşinare să-i ia funcţie de prim-vicespicher. Piticania şi-a umflat muşchii şi pentru a arăta tuturor că în acest stat el decide totul, pentru a le băga mintea în cap tuturor celor care pe viitor îşi vor permite să-l mai supere vreodată aşa cum a făcut-o Filat. Aceste manevre ale celui care şi-a modificat datele din actele de identitate, adăugând mai mulţi centimetri la statura sa de gnom, au fost posibile şi din cauza că-i are la mână pe majoritatea aşa-zişilor politicieni de la noi. Ultimul la care m-am aşteptat să i se închine, a fost Vladimir Voronin, dându-ne seama acum că toată acreala şi oţărala pe care o exteriorizează acest moş senil, nu este altceva decât o prefăcătorie şi că poate fi oricând îngenuncheat.

Ceilalţi, Dodon, Greceanîi, Mişin, Sârbu, Godea nu au făcut decât să demonstreze încă odată pe cine servesc şi în faţa cui se supun fără crâcnire. Totuşi, aceştia şi-au făcut treaba, au ridicat mâna strângând voturile necesare pentru demiterea Guvernului şi s-au făcut nevăzuţi, şi-au ascuns capetele de struţ în nisip, sperând că aşa cetăţenii nu-i vor vedea şi nu-i vor taxa la alageri, aşteaptând tăcuţi clipa când le va veni din nou rândul să fie folosiţi de Plahotniuc. Printre cei mai docili slugoi ai piticaniei de Grozeşti, este însă pe departe Mihai Ghimpu. Pe acesta Plahotniuc nu l-a obligat să voteze pentru demiterea Guvernului, deoarece găsise deja voturile necesare, dar şi pentru a nu-l compromite total în faţa electoratului, punându-l să voteze alături de comunişti. Totuşi, această păpuşă gonflabilă a lui Plahotniuc, pe nume Mihai Ghimpu îşi are rolul bine stabilit: cel de a debita tot felul de aiureli în faţa presei şi a electoratului care şi-a pus speranţa în el. Marele jurist, căruia nu i se văd nici urechile deja din buzunarul de la spate al lui Plahotniuc nu se dezminte niciodată. Auzindu-l ce prostii debitează pe la televiziuni privind demiterea Preşedintelui, sincer mă întristează şi în acelaşi timp mă face să mă simt ruşinat că acest individ este, sau cel puţin are o diplomă de jurist. Şi mai jenant pentru juriştii adevăraţi, care cunosc câtuşi de puţin buchia legii, este faptul că acest individ, atunci când spune toate aceste prostii nu uită niciodată să amintească că el este jurist şi cele spuse de el ies din gura unui jurist. Sigur, din gura lui Mihai Ghimpu ies acele cuvinte, nu ştiu şi dacă încearcă să gândească înainte de a vorbi.

În cele ce urmează o să încerc să fac trimitere la legislaţie în special pentru indivizi precum Mihai Ghimpu, dar şi alţii pe care-i ia gura înainte fără să gândească ce spun. Astfel, potrivit Constituției, Președintele poate fi demis doar dacă săvârșește fapte prin care încalcă prevederile constituționale. Articolul 89 din Constituție stipulează că Președintele poate fi demis cu votul a două treimi din numărul total de deputați.

Mai mult ca atât, marele nostru jurist Ghimpu nu ştie că Preşedintele Republicii Moldova poate să dizolve Parlamentul în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni [art. 85 alin.(1)]. Astfel, potrivit Constituţiei, preşedintele are posibilitatea de a emite decretul de dizolvare a Parlamentului în următoarele două situaţii:

a) în cazul în care Parlamentul nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură [art. 85 alin.(2)],

b) în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni [art. 85 alin.(1)].

Consultând legislaţia, observăm că realitatea este cu totul alta decât încearcă să ne-o prezinte Ghimpu, iar în cazul în care Parlamentul nu acceptă o eventuală candidatură la şefia Guvernului a lui Vlad Filat (specific candidatura lui Filat, deoarece Ghimpu tocmai din această cauză a pomenit de demiterea Preşedintelui), atunci Preşedintele statului, după a doua încercare, are tot dreptul să dizolve Parlamentul. Dacă se ajunge la o astfel de situaţie, avem toate şansele să scăpăm de gonflabilii Dodon, Godea, Sârbi, MIşin. Şanse enorme să nu adune numărul de voturi necesare pentru accederea în parlament o are şi PL-ul şi asta numai din cauza bădărăniei şi cărdăşeniei directe a lui Ghimpu cu PD, respectiv Plahotniuc situaţie similară cu cea dintre Roşca şi PCRM din anul 2005.

În concluzie, ne putem da lesne seama că ultima prostie, cea cu demiterea Preşedintelui, din simplu motiv că aşa vrea el, marele jurist poate fi pusă pe seama faptului că acest individ nu are habar de minimum de cunoştinţe juridice, ori, fie cunoaşte că vorbeşte doar prostii, dar spune toate acestea din cauza că aşa i se dictează să vorbească. Ca să facem şi o referire la titlul acestui articol, Mihai Ghimpu ştie că degeaba vorbeşte despre demiterea Preşedintelui, la fel cum ştie că degeaba încearcă să mulgă ţapul, rezultatele vor fi aceleaşi, nule, dar o face pentru că aşa i-a cerut stăpânul.

luni, 25 februarie 2013

Aşa au ajuns timpurile, 50 de euro de postare? Dar ce ziceţi de onoare?

Astăzi am citit un material în care autorul vine să condamne comportamentul de cele mai multe ori jegos, mizerabil al multora dintre concetăţenii noştri. În mare parte sunt de acord cu autorul, totuşi vreau să specific unele lucruri pe care autorul, cel mai probabil a uitat să le aducă în discuţie.

Primul ar fi că, autorul deşi a pornit descrierea comportamentului moldovenilor începând cu perioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial, totuşi, sunt de părere că ar fi trebuit să menţioneze şi de unde vin aceste apucături mizerabile ale unora din buneii noştri, dar şi a multora din prezent, din cei tineri. Această degradare morală şi spirituală a poporului român dintre Prut şi Nistru a început imediat după ce a fost rupt de la sânul României. Tocmai acea foamete din anii 1946-1947 de care aminteşte şi autorul în cauză, plus şcoala sovietică şi lozincile “cine fură mai mult acela are”, sau “cine-şi toarnă mai cu spor vecinul, rudele, prietenii ajunge mare nacialnic”, a adus şi la distrugerea morală, dar şi fizică a acestui popor. Îmi amintesc cum bunicul meu îmi povestea că mereu li se spunea că românii sunt răi, că-s prea severi şi multe altele. Totuşi, el nu uita niciodată că pe timpul românilor (perioada României Mari) cu toţii aveau de lucru şi erau bine plătiţi, chiar şi pe moşiile boierilor, cum îi numeau ei pe cei ce aveau pământ mult. Bunicul meu îşi mai amintea de disciplina draconică care era pe timpul românilor, atât la şcoală, dar şi în socieate în general. Iar dacă se întâmpla ca vreun nenorocit să fure, atunci era purtat cu găinile pe care le-a furat agăţate în jurul gâtului prin tot satul pentru a-l şti toţi oamenii cine este şi pentru a-l face astfel să nu mai fure altădată. Tot pe timpul românilor, jandarmii te pedepseau dacă pe perimetrul porţii şi gardului tău nu era mereu curat. Deşi până la ocupaţia sovietică majoritatea aveau vite, drumurile şi curţile erau curate, iar după, deşi rămăseseră toţi fără animale şi pământuri în urma colectivizării forţate, drumurile erau mereu murdare de rămăşiţe de animale şi nu numai şi asta pentru că Uniunea Sovietică nu era deranjată de mizeria de nici un fel. Chiar promova cu mare sârguinţă mizeria morală, cu moştenirea căreia ne confruntăm şi în prezent şi de care mulţi dintre compatrioţii noştri nu vor să scape, deşi de Uniunea Sovietică am scăpat deja de mai bine de două decenii.

Un alt detaliu extrem de important pe care autorul în cauză a uitat să-l explice mai amănunţit este cel legat de canibalism. Nu ştiu dacă persoana din postarea sa a ajuns să fie canibal cu bună ştiinţă sau nu, dar ştiu cât de important este să avem mare grijă când facem astfel de afirmaţii. De ce? Pentru că prin astfel de afirmaţii riscăm să provocăm durere unora care au trecut prin astfel de situaţii, să le readucem aminte de chinurile prin care au fost nevoiţi să treacă, cei care încă mai sunt în viaţă, totodată ponegrind amintirea unora din cei care nu mai sunt în viaţă. Vă explic şi de ce, dându-vă drept pildă cele auzite de la bunicul meu, care s-a confruntat cu astfel de situaţii. Fiind în plină foame, unii îşi pierduseră întreaga familie, alţii o bună parte din ea, în urma războiului sau din cauza deportărilor, executărilor prin împuşcare, spânzurare sau alte orori la care erau supuşi de ruşi, sau a pierii acestora din cauza foametei organizate de către puterea sovietică. Astfel, fiecare supravieţuia cum putea. O situaţie neplăcută l-a adus într-o zi la unii din vecini pentru a mânca ceva ca să nu piară de foame. La fel ca şi protagonistul din această istorioară, bunicului meu i s-a oferit ciorbă. Ceea ce nu a ştiut el însă, era şi provenienţa acestei ciorbe, din ce era făcută ea. A aflat mult mai târziu, când respectiva familie a fost arestată pentru canibalism. Acea familie avea un copil care era pe moarte, iar respectivii au ales cea mai oribilă metodă de a-l scăpa de chinurile morţii.

În astfel de situaţii s-au aflat zeci şi sute de mii de concetăţeni ai noştri. Unii din ei cu bună ştiinţă, dar în marea lor majoritate nu au ştiut nimic şi au aflat mai târziu, sau cei mai fericiţi din ei nu au aflat niciodată că au fost nevoiţi să treacă prin astfel de momente. Bunicul meu, din păcate nu a fost atât de norocos şi odată aflând ce i-a fost dat să i se întâmple, a trăit cu această durere în suflet, cu această vină, care nici măcar nu era a lui, până a plecat dintre noi. Din aceată cauză şi trebuie să fim mai atenţi când aducem în discuţii astfel de subiecte dureroase, sfâşietoare pentru unii care au avut marele nenorc de a trece prin astfel de momente de groază, şi cel mai important, fără să ştie sau să dorească ei. Sunt sigur, că 99% din ei ar fi evitat astfel de momente groaznice dacă ar fi ştiut despre acestea.

O ultimă situaţie despre care vreau să vorbesc este degradarea actuală prin care trece marea majoritate a societăţii. Şi mă voi axa pe cele menţionate în titlul acestui articol: cei 50 de euro per postare pe care i-ar lua unii bloggeri. Nu ştiu de unde cunoaşte autorul astfel de detalii, sper că doar din auzite, astfel ar fi destul de neplăcut să o facă pe moralistul cu el însuşi, dar pe mine m-a luat pe nepregătite o astfel de noutate (noutate pentru mine, pentru alţii probabil că nu). Trebuie să spun că situaţia este alarmantă, dacă onoarea unora costă 50 de euro. Spun 50 de euro, deoarece, odată ce ai acceptat să scrii la comanda cuiva pentru acei 50 de euro, atâta valorezi! Nimic mai mult, chiar dacă după asta ar veni alţi şi alţi 50 de euro pentru foecare vomă pe care o torni asupra cuiva, la comanda altcuiva. Cei care se pretează la aşa ceva, cu timpul devin şi ei nimic altceva decât borâtura, voma pe care o toarnă la comanda cuiva.

Sunt de circa un an printre străini, unde fac muncă fizică, grea şi de cele mai multe ori neplăcută. Dacă e să calculez în cât timp câştig eu aici 50 de euro, pot spune că, în perioadele relativ bune, când există de lucru, aceşti 50 de euro i-aş câştiga în vreo 8 ore de muncă grea, cam în 2 zile, deoarece nu am posibilitatea de a lucra mai mult de 3-4 ore pe zi. Totodată, am fost întrebat de multe ori dacă sunt plătit pentru faptul că unele portaluri, ziare îmi preiau deseori articolele de pe blog. Am mai spus-o şi o repet: nu, nu sunt plătit, nu primesc nimic pentru asta. Mă mulţumesc cu faptul că lumea citeşte şi apreciază cele scrise de mine. Mă mulţumeşte faptul că prin ceea ce scriu, poate reuşesc să mai deschid ochii unora în privinţa unora sau altor situaţii, persoane, probleme cu care ne confruntăm. Iar ziarele, portalurile de ştiri care-mi preiau articolele nu fac altceva decât să promoveze mesajul meu. Faptul că ei poate au venit în urma a ceea ce scriu eu, deja ţine de alt domeniu. Poate că nu aş fi împotrivă să scriu pentru o anumită publicaţie, cum de fapt am făcut-o pentru scurt timp pentru o publicaţie din România, dar niciodată nu aş accepta să mi se spună ce să scriu, pe cine să critic şi pe cine să laud.

Acestea fiind spuse, vreau să-i întreb pe cei care au rămas fără demnitate după ce au băgat în buzunar cei 50 de euro, sau sume cu multe zerouri în cazul aşa-zişilor maeştri de la Timpuri apuse, de prin bloguri-bârloguri, cât credeţi că vă va costa pentru a o recăpăta? Sau poate cumva credeţi că vreo sumă oarecare, cât de mare nu ar fi aceasta v-ar ajuta să vă recăpătaţi onoarea în faţa oamenilor?

vineri, 22 februarie 2013

Mâna Moscovei şi necazurile lui Ghimpu

Astăzi pe plaiurile mioritice s-a întâmplat un lucru fără precedent. Mâna Moscoveia a atacat din nou şi nu pe oricine, Chiar pe Mihăiţă cel Ghimp, care atât de fals fiind în tot ce face şi ce spune, a vrut ca şi maşina în care se plimbă pe banii contribuabililor să fie la fel de falsă, sau măcar numere false să aibă. Pardon, de fapt Mihăiţă nu are nicio vină, Mâna Moscovei i-a întins o cursă din nou. I-a schimbat plăcuţele de la maşină cu unele false, iar Mihăiţă nici nu a observat acest lucru. Tot Mâna Moscovei i-a angajat şi un consătean din Coloniţa drept şofer, care l-a şi dat de gol pe cel mai român dintre toţi românii şi a spus că a schimbat plăcuţele chiar la indicaţia marelui liberal. Cum a ajuns un consătean să-i fie şofer lui Mihăiţă al nostru, care ar putea să-i mai fie şi rudă, angajată din banii noştri? Întrebaţi Moscova, că ea e de vină. Sau poate o să vă spun eu în alt articol cum a ajuns Cebanu la tineret şi acum la Moldsilva, Valeriu Munteanu deputat, Doiniţa Sulac consilier municipal Adrian Boldurescu șeful Direcției transport public și căi de comunicare, dar şi mulţi alţii. Vă pot spune doar cum intrau şi ieşeau la Ghimpu din birou unde negociau sumele pentru aceste funcţii, dar în realitate, cine ştie, poate tot Mâna Moscovei i-a trimis pe cap incompetenţi precum Ion Cebanu.

Tot Mâna Moscovei a luat şi acei netrebnici de poliţişti şi i-a pus taman pe traseul unde trebuia să treacă falsa maşină cu care se plimbă falsul român, a trimis o televiziune precum Jurnal TV care, vorba lui Mihăiţă cel fals ca şi plăcuţele, îl împiedică să spună adevărul.

Însă Mihăiţă al nostru nu e la primul necaz din partea Moscovei. Tot Mâna Moscovei i-a pus pe nişte tineri să cânte “Azi în Timişoara, mâine în toată Ţara” chiar în seara zilei când Dorin Chirtoacă a luat primul mandat de primar în 2007, în faţa sediului PL din str. Bucureşti. Sărmanii tineri se bucurau că, Chişinăul, precum şi Timişoara în 1989 fusese scos din mâna comuniştilor, respectiv a lui Ceauşescu. Însă Mâna Moscovei i-a pus exact acolo să cânte ca să audă şi Mihăiţă cel Fals, pentru a-l scoate din ţâţâni şi pentru a le spune acelor tineri să-şi închidă gurile că aici (Chişinău) nu e România.

Mai apoi tot Mâna Moscovei l-a plasat intenţionat pe Muşuc să concureze cu Mihăiţă al nostru pentru şefia CMC, astfel că acesta a fost nevoit încă odată să arate cât de fals este şi că, atunci când spunea în campania electorală că lui nu-i trebuie funcţii, nu a făcut altceva decât să mintă propriul electorat.

Tot Moscova i-a întins o cursă astfel încât Mihăiţă al nostru a intrat în cârdăşie directă cu Plahotniuc şi Lupu. El, cel mai român dintre toţi românii prieten la cataramă cu oamenii Moscovei din RM. Ehh, că şireată mai este această Mână a Moscovei, atât de şireată că Mihăiţă al nostru a ajuns milionar în euro în 3 ani în urma prieteniei sale cu cei menţionaţi mai sus.

Mâna Moscovei, cu o forţă supranaturală i-a împins şi bolidul cu 150 km/oră prin localităţile României. Da, aşa este, Mihăiţă al nostru poate jura cu mâna pe inimă că el nu a apăsat deloc acceleraţia şi că maşina lui era împinsă de forţa Moscovei. Apoi tot Mâna Moscovei l-a împins pe Mihăieş să dea telefoane făcând trafic de influenţă şi încercând să intimideze poliţiştii români ca să nu-i ia permisul de conducere.

Mâna Moscovei e de vină şi pentru faptul că Mihăieş s-a războit cu presa liberă, a numit şi jignit mai multe jurnaliste, s-a luat la trântă cu microfoanele televiziunilor şi toate astea pentru a le lua apărarea şi a-i păstra în funcţii pe criminalul şi omul Moscovei, Vladimir Plahoniuc şi respectiv Marian Lupu.

Nu ştim cum îi reuşeşte Moscovei să-i facă atâtea necazuti lui Mihăiţă, însă se pare că această Mână a Moscovei îi mângâie căpuşorul lui Ghimpu şi-i dirijează orice mişcare încă de pe vremea când fratele său Gheorghe Ghimpu era deţinut politic, iar Mihăiţă se plimba liber şi nestingherit de nimeni şi aduna informaţii compromiţătoare despre cei ce nu erau pe placul puterii sovietice de atunci.

luni, 4 februarie 2013

Pentru Preşedintele Nicolae Timofti viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a unei femei valorează 607 euro

Deşi sunt plecat printre străini de mai bine de un an de zile, forţat fiind de situaţia dezastruoasă din statul Republica Moldova, totuşi nu pot să uit de unde vin, nu pot să fiu indiferent la cele ce se întâmplă acasă, de situaţia în care se află cei mai puţin norocoşi ca mine, care încă nu au apucat să-şi ia lumea în cap şi să fugă cât mai departe de batjocura la care sunt supuşi de înalţii demnitari de stat. În consecinţă, nu trece nicio zi fără să urmăresc evenimentele care se petrec în RM, fără să citesc ştirile din mediul online, deorece doar la acestea am acces. Probabil că din cauza că nu pot fi indiferent, mai şi scriu uneori pe acest blog. Ceea ce se întâmplă cu precădere în ultimele săptămâni, pur şi simplu nu-mi permite să rămân indiferent, mă scandalizează şi mă face să protestez, să-mi manifest nemulţumirea faţă de batjocura la care suntem supuşi de cei pe care tot noi i-am adus la conducerea statului. Deocamdată, singurul mod pe care îl am la îndemână pentru a protesta, de a-mi manifesta nemulţumirea, este să scriu pe acest blog, în speranţa că mă voi face auzit şi înţeles şi că lumea, concetăţenii noştri se vor trezi într-o zi din nepăsare şi nu vor mai permite să fie călcaţi în picioare de cei cărora le-au oferit propria soartă.

Noul an, 2013 a început cum nu se putea mai negru pentru cetăţenii Republicii Moldova. Chiar în primele zile ale anului am aflat că în fruntea statului avem adevăraţi criminali, unii care apasă pe trăgaci şi omoară oameni, iar alţii care au grijă ca aceste crime să fie bine ascunse de ochii lumii pentru a nu fi ei înşişi pedepsiţi. Atât cei care apasă pe trăgaci, cât şi cei care ascund astfel de crime sunt la fel de criminali, diferenţa fiind că primii poate au făcut-o din greşeală, fără voinţă, iar ceilalţi ascund această crimă intenţionat, eschivându-se astfel de la răspunderea penală.

Urmărind cu atenţie mersul lucrurilor din RM, o să constatăm că la conducerea acestui stat avem toate scursurile posibil existente. De la veşnicul Mire al Naţiunii, care, în loc să aibă grijă de soarta oamenilor pe care-i conduce, el are grijă doar de propria imagine, de propriul buzunar. Iar atunci când crede el că e bine să ascundă oribila crimă din Pădurea Domnească, o face cu bună ştinţă, ca mai apoi, când crede că din această crimă ar putea scoate dividente politice o lasă să iasă la iveală, pentru a ştirbi din imaginea adversarilor politici implicaţi direct în acest omor, dar şi în muşamalizarea acestei crime.

Apoi avem un nebun în toată regula, care în timp ce opinia publică fierbea din cauza oribilei crime şi a tăinuirii acesteia, el îşi prelungea liniştit vacanţa, vorbind cu Burebista, Decebal şi mai ştie el cu cine prin peşterile din munţii României. La întoarcerea din vacanţa sa prelungită, după ce a gonit cu 150 km la oră prin localităţile României, ajuns acasă iese în faţa camerelor de filmat şi spune că pe el îl interesează moartea lui Sorin Paciu doar din considerentul că acest eveniment a reuşit să-i strice vacanţa. Vă imaginaţi, acest nebun cu acte în regulă (actele ce dovedesc apartenenţa sa de spitalele de boli psihiatrice pot fi găsite în arhivele serviciilor secrete, dacă nu a avut grijă chiar el să le elimine atunci când a fost intermiar), care mai este şi înalt demnitar de stat iese în faţa tuturor şi se arată supărat că moartea unui om i-a stricat lui vacanţa.

Mai avem şi unul de vreo doi metri care stă la tribuna parlamentului şi care, în aceste zile de grele încercări pentru stăpânul său, care se face vinovat de omorul şi tăinuirea omorului din Pădurea Domnească, face scut, alături de nebunul descris mai sus şi nu lasă pe nimeni să se ia de păpuşar şi nici mort nu ar permite ca Plahotniuc să fie demis şi supus răspunderii penale. Despre criminalul de la Grozeşti nu voi mai pomeni din nou aici, căci am scris şi s-a scris detule pe seama lui. Problema este că nimeni nu are curajul să ia şi măsurile necesare pentru pedepsirea acestuia.

Şi de parcă toate aceste enormităţi petrecute aceste zile nu erau de ajuns pentru sărmanii oameni care trebuie să privească neputincioşi la dezmăţul de rang înalt care are loc zilele acestea, astăzi aflăm că stimabilul nostru Preşedinte Nicolae Timofti preţuieşte viaţa, sănătatea şi integritatea unui om la nici mai mult nici mai puţin de 607 euro! Da, atât a socotit acest fost mare judecător cu experienţă, sau staj cum le place lor să-i spună. Acest instrument care a fost pus în fruntea statului de către Plahotniuc, Ghimpu şi Filat, a socotit că pentru o femeie faptul că nu va putea niciodată să nască copii nu înseamnă nicio dramă şi că oferindu-i el, milostivul şi bunul judecător prin sentinţa acordată de el 607 euro a rezolvat toate nenorocirile acestei femei. După ce această femeie a fost schilodită pe viaţă de nişte medici incompetenţi care meritau să înfunde puşcăria pentru acest fapt, Timofti nu s-a sinchisit deloc să emită o hotărâre judecătorească care nu a făcut altceva decât să-i adâncească chinurile prin care trecea această femeie. Nici suma de 40.000 de euro pe care i-a oferit-o CEDO şi pe care tot noi trebuie să o plătim din cauza unor medici criminali şi a unui incompetent şi corupt precum Timofti, nu-i poate ameliora tragedia de a nu putea avea copii, dar repet, Preşedintele Nicolae Timofti a considerat că sănătatea şi integritatea corporală a acestei femei costă 607 euro.

Cu această ocazie vreau să-l întreb pe Nicolae Timofti, ce ar fi făcut el dacă se întâmplau aceste lucruri cu soţia sa, iar acum, la bătrâneţi nu ar fi avut cei trei fii ai săi să-i fie alături? Domnule Timofti, închideţi ochii şi imaginaţi-vă viaţa fără cei trei fii ai dumneavoastră. Cum v-aţi fi simţit? Dar dacă un judecător corupt, un om necioplit, lipsit de scrupule, de moralitate şi de suflet cum sunteţi domnia voastră ar fi venit şi v-ar fi oferit 607 euro (sau poate ruble pe acele timpuri) în schimbul bravilor dumneavoastră fii?

Cerem audierea publică a lui Plahotniuc, Ghimpu, Filat, Lupu şi a celorlalţi implicaţi în cazul Paciu

Se pare că de ce ne-a fost cel mai mult frică nu vom putea evita. Cu câteva zile în urmă am făcut un apel către toţi cei de bună credinţă care vor să afle adevărul legat de dezmăţul din Pădurea Domnească soldat cu moartea unui om nevinovat, să nu lase ca acest subiect să se epuizeze, să fie uitat de presă şi opinia publică, iar în final Plahotniuc şi toţi ceilalţi care se fac vinovaţi de moartea şi tăunirea morţii lui Sorin Paciu să scape basma curată, cum din păcate se întâmplă mereu la noi.

Am intuit din timp că Plahotniuc îşi va pune căţeii la treabă, de care dispune într-un număr impunător de mare (Hămăieşi, VasilCăţău, Publike, Timpuri plahotniuciene etc, dar şi organe de stat şi organe de forţă), care vor face tot posibilul să distragă atenţia de la demiterea şefului lor suprem, Plahotniuc-Ulinici. Şi de această dată s-a dovedit că aceştia îşi slujesc cu credinţă stăpânul, astfel că ne-am trezit că lumea mai că a uitat de demiterea criminalului de la Grozeşti şi şi-au întors privirea spre Bamca de Economii, Spitalul Republican, sau alte probleme scoase acum de la naftalină de păpuşar în scop de şantaj şi intimidare la adresa celor care vor să-l demită.

Trebuie să recunoaştem cu toţii că problema Băncii de Economii este una foarte gravă, dar această problemă există încă din 2010. De ce tocmai acum organele de forţă controlate de Plahotniuc s-au apucat de deschis dosare penale? Răspunsul este clar pentru toţi, tocmai pentru a distrage atenţia de la infractorul Plahotniuc, de la audierea acestuia de către Comisia parlamentară de anchetă şi de la demiterea acestuia. Cullmea nesimţirii este că aceşti căţei lingători de organe genitale ale lui Plahotniuc, prin influenţa mediatică de care dispun şi de data aceasta au reuşit să inducă lumea în eroare. Astfel, de la raiderul Plahotniuc care în doi ani a pus în genunchi Banca de Economii, aceşti lătrători au reuşit să paseze vina colapsului în care se află BEM spre cu totul alte persoane. În consecinţă, Plahotniuc a reuşit să distragă atenţia societăţii civile de la demiterea sa, totodată aruncând vina pentru hoţiile de la BEM asupra altora, ajutat fiind de supuşii din meidia şi online, iar cu ajutorul organelor de forţă controlate fabrică dosare penale şi-i şantajează pe cei care doresc să-l demită.

Toate aceste noi mişcări ale lui Ulinici au dat roade. Filat, cum ne şi aşeptam s-a dovedit a fi din nou şantajabil. De la demiterea directă a lui Plahotniuc, a făcut un pas mare înapoi spre modificare legislaţiei pentru a putea fi demişi vice-preşedinţii fără acordul lui Marian Lupu. Se pare că, şantajat fiind de Plahotniuc, atât el cât şi alţii din PLDM, care trebuie să recunoaştem că sunt foarte şantajabili la câte hoţii au făcut, Filat a uitat şi de modificare Regulamentului parlamentului. Plahotniuc ştie de ce.

O ultimă speranţă care ne-a mai rămas ar fi audierile Comisiei parlamentare de anchetă. Cu regret, nici de aici nu avem prea mari reuşite. După o săptămână de audieri nu am aflat nimic nou. Membrii comisiei ţin aproape totul ascuns faţă de opinia publică Ceea ce ar fi trebuit să se desfăşoare cu uşile deschise, din contra se fac departe de ochii presei. Ori, această comisie nu se ocupă de urmărirea penală, nu are scopul de a atrage la răspundere pe cei implicaţi. Scopul acestei comisii este de a face lumină în ceea ce Plahotniuc, Ghimpu, Lupu, dar poate şi Filat vor cu tot dinadinsul să ţină asuns de opinia publică, din care cauză şi trebuie ca aceste audieri să se facă în prezenţa presei.

Aceste audieri trebuie să fie publice din motivul că membrii acestei comisii nu vor, sau au frică, sunt şantajaţi să nu spună tot ceea ce află de la cei audiaţi. Aceşti membri nu sunt decât nişte simpli deputaţi, o bună parte din opoziţie care pot fi şantajaţi în spatele uşilor închise atunci când îi vor audia pe persoane precum Zubco, Pleşca şi ceilalţi. La aceste audieri, dacă chiar se vor prezenta, atât Zubco, dar în special Plahotniuc vor veni pregătiţi cu câteva dosare fabricate în special membrilor comisiei comunişti şi liberal-democraţi pentru a-i face să tacă şi să nu-şi facă treaba aşa cum trebuie. Imaginaţi-vă, ce curaj ar avea Petrenco să-i adreseze întrebări incomode lui Plahotniuc în spatele uşilor închise, departe de ochii presei şi a societăţii civile, când Plahotniuc foarte simplu poate să-i fabrice nişte dosare penale la fel cum a făcut şi în cazul PLDM-iştilor Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi, Mihai Godea dar şi a comuniştilor Ion Ceban, Sergiu Sârbu, Vadim Mişin şi a celorlalţi foşti comunişti pe care a reuşit să şi-i supună fie prin ameninţări, fie prin sume mari de bani.

Nu ştim ce se va întâmpla cu Regulamentul parlamentului, va fi modificat, ori Filat a clacat total şi nu va mai face nicio mişcare de frica lui Plahotniuc, dar ştim cum vor decurge audierile în cazul lui Plahotniuc, Zubco, Pleşca, Ghimpu, Lupu, Filat, în cazul în care acestea se vor desfăşura cu uşile închise. De aceea trebuie să le cerem celor din Comisia parlamentară de anchetă să dea dovadă de curaj şi să cheme la aceste audieri presa. Aşa se vor apăra şi ei de şantajul lui Plahotniuc şi a celorlalţi audiaţi, nu vor fi nevoiţi să treacă prin intimidările acestor bandiţi, totodată aşa vom putea vedea reacţia fiecăruia atunci când este audiat şi ne vom putea da seama când mint şi când nu şi poate vom afla şi noi mai multe despre cele întâmplate la acea vânătoare.

joi, 24 ianuarie 2013

Căpuşile şi lăţeii lui Plahotniuc au scos capul la lumină

Preţ de vreo trei săptămâni, presa din Republica Moldova, oamenii politici, comentatori, analişti, bloggeri s-au împărţit în două tabere. Prima tabără sunt cei cărora nu le este indiferent de soarta acestui stat, cei care încă nu au fost cumpăraţi de Plahotniuc, care au încă demnitate şi onoare, puterea şi curajul de a-l înfrunta pe Plahotniuc-Ulinici şi care-şi doresc neapărat debarcarea acestuia din prezidiul parlamentului şi pedepsirea lui pentru nenumăratele infracţiuni săvârşite .

Ştiu că risc să mă repet la nesfârşit atunci când readuc în atenţia oamenilor simpli care citesc cele scrise aici, dar ştiu că doar spunându-le şi reamintindu-le mereu cine este acest criminal pe numele său Plahotniuc, sau Ulinici sau naiba să-l ia cum l-o mai fi chemând, vom reuşi să-i ajutăm să vadă adevărul despre acest infractor. De data aceasta îl voi parafraza pe I Hadârcă (nu ştiu dacă această persoană are vreo legătură de rudenie cu I. Hadârcă din PL), care a spus într-un articol al său, citez: “Nu am spațiu și nici plăcerea de a enumera toate faptele abjecte ale acestui individ demn de a sta pe banca acuzaților într-un proces imparțial și echitabil, în care judecătorii să nu-i dea sentințe exagerate ci doar pe cele pe care le merită cu prisosință. Căratul de «parașute», plastic vorbind, atacurile de tip raider, condamnarea la închisoare a unor oameni nevinovați, traficul cu de toate, de la carne la metale feroase, implicarea în crima organizată, mulgerea mecanizată a întreprinderilor de stat de genul FRAZELUȚA și Moldtelecom, dar și a magazinului GEMENII, sunt doar un vârf de aisberg a ceea ce înseamnă rechizitoriul acestui individ multiplu. Subjugarea și capturatea statului de drept ar constitui o altă crimă, pentru ca procuratura, CCCEC, CNA. CNI. CCA, Curtea de Apel Chișinău, Curtea Supremă de Justiție și alte judecătorii de nivel inferior au fost paralizate și puse în serviciul ticăloșiei sale.”

Dar acestea sunt doar o parte din infracţiunile comise de cel care acum ne zâmbeşte în batjocură din prezidiul parlamentului, dar mai sunt multe altele, printre care preluarea cu forţa a afacerilor de la alţi oameni de afaceri prin intermediul bandiţilor săi Nichifor, Sajin şi mulţi alţii. Ameninţarea cu răfuiala fizică a celora care refuzau să-i cedeze de bună voie afacerile, răfuiala fizică, violarea soţiilor celora care au încercat să-l sfideze pe Plahotniuc şi să nu i se supună. Poate vă întrebaţi de ce acestui pitic diabolic îi trebuiesc armate întregi care să-l păzească. Tocmai pentru faptul că unii care au avut de suferit din urma lui, le-au fost distruse familiile, violate soţiile care, la rândul lor, din ruşine au fost nevoite să se sinucidă, nu-şi vor găsi liniştea până nu vor răzbuna moartea persoanelor dragi. Din frica de a nu le reuşi răzbunarea acestor victime, Plahotniuc şi-a subjugat instituţiile statului, judecători, procurori, poliţişti etc. şi şi-a creat adevărate armate de oameni bine instruiţi şi antrenaţi care să-l apere.

Cele menţionate mai sus se întâmplau acum câţiva ani, când Plahotniuc era un simplu proxenet şi bandiţel apărat de Voronin. Acuma, când a ajuns printre primii oameni din stat, eliminându-şi chiar şi protectorul de altă dată, pe Voronin, Plahotniuc operează deja cu alte modalităţi de intimidare, şantaj şi răfuieli, modalităţi demne de un adevărat mafiot şi nu de un mărunt traficant de femei cum era odinioară. Astfel, pe lângă subjugarea organelor de forţă din stat, Plahotniuc a înţeles că are nevoie şi de lustruirea propriei imagini pentru a da bine în faţa electoratului. Aşa au apărut căpuşele şi lăţeii, care sug orice le oferă Plahotniuc: bani, posturi înalte, ziare şi televiziuni, partide căpuşă pe care le finanţează tot el. Tocmai aceşti păduchi pubieni şi căpuşe fac parte din tabăra a doua, despre care am scris chiar în primele rânduri ale acestui articol.

Aceste căpuşe şi lăţei nu s-au lăsat prea mult aşteptate şi au scos capetele sugătoare la lumină, să-şi manifeste mare îngrijorare pentru viitorul AIE, pe care, o bună parte din ei până acum o criticau şi o atacau vehement. Sau cel puţin unele componente ale AIE, care nu sunt tocmai pe placul lui Plahotniuc.

Pe departe, căpuşa de bază s-a dovedit a fi Mihai Ghimpu. Cu încă un dram de credibilitate în faţa propriilor alegători, cărora le-a scuipat în suflet prin cârdăşiile pe care le face cu Plahotniuc, ieri Mihai Ghimpu a ieşit într-o conferinţă de presă în care a debitat vreo oră vrute şi nevrute, de la deportări la familia sa Ghimpu, de la ADR la AIE, ca într-un final, toate aceste aberaţii ale acestui liberal vândut şi cumpărat să aibă un scop: cel de a-i lustrui papucii lui Plahotniuc. În imaginaţia bolnavă a acestui om alianţa de guvernare înseamnă Plahotniuc, dacă dispare acesta, dispare şi AIE. Toate aceste tertipuri au scopul de a speria lumea, de a o duce în eroare şi de a nu mai cere insistent demiterea criminalului Plahotniuc. Mihai Ghimpu, în disperarea sa de a-l apăra pe Plahotniuc îşi bate joc chiar de familia sa, de fratele său Gheorghe Ghimpu, care s-a dovedit a fi un adevărat luptător împotriva sovieticilor (pe care Mihai Ghimpu îi numeşte simplu comunişti, tot cu intenţia de a mai speria populaţia cu un cadavru în putrefacţie, care sunt acum comuniştii în frunte cu Voronin). Spun că-şi bate joc, deoarece Mihai Ghimpu are marea neruşinare de a se compara cu fratele său în lupta împotriva totalitarismului sovietic. Ori, în timp ce Gheorghe Ghimpu era deţinut politic, Mihăiţă se plimba nestingherit şi aduna informaţie compromiţătoare împotriva celor care erau împotriva Uniunii Sovietice. Astfel Mihai Ghimpu minte când spune că el personal nu a fost cumpărat de KGB şi mai mult minte când spune că nu se află în buzunarul de la spate a lui Plahotniuc.

O altă căpuşă, ce se vrea şi ea importantă este Vitalia Pavlicenco, care la fel ca şi Mihai Ghimpu, ascunzându-se după idealurile unioniste şi-a tras partid unionist, finanţat în totalitate de Plahotniuc. Aceasta, în schimbul finanţării partidului său, a oferirii de pază de corp şi a mijloacelor de transport de către Plahotniuc, are menirea de a-i crea spăla imaginea acestuia şi de a-i da o alură de mare român şi unionist. În acelaşi timp, Pavlicenco are şi scopul bine stabilit de a murdări, ataca, acuza tot ceea ce este pe neplacul lui Plahotniuc. O ţintă oreferată a Vitaliei Pavlicenco este Vlad Filat. Acesta a devenit ţinta preferată a acesteia datorită greşelii pe care a făcut-o acum vreo 7 ani când a refuzat de a o mai plăti pe Pavlicenco pentru a ieşi la microfonul parlamentului cu proiectele de lege pregătite de chiar el. În rezultat, Pavlicenco s-a reorientat rapid, găsându-şi un alt finanţator, în persoana lui Plahotniuc, care a făcut-o şef de partid, i-a oferit pază de corp şi automobil.

Un alt parazit, care a fost cunpărat la pachet de către Plahotniuc cu alţi paraziţi, fie din PLDM fie din PCRM, doar că în perioade de timp diferite, este Mihai Godea. Acesta a fost acontat de păpuşar pentru a slăbi şi a lua din credibilitatea PLDM-ului, dar şi pentru a-i avea la mână atât pe Ghimpu, cât şi pe Pavlicenco. Godea s-a orientat spre electoratul pro-românesc şi pro-european, tocmai pentru a-i ţine în şah pe ceilalţi doi aşa-zişi mari unionişti. Godea, la fel ca şi cei menţionaţi mai sus îşi manifestă marea îngrijorare pentru existenţa AIE, adevărata lui îngrijoare fiind însă soarta şefului său Plahotniuc şi existenţa PAD-ului său care depinde strict de soarta păpuşarului.

Un alt lăţel, păduche pubian, care s-a dovedit a fi cel mai vehement apărător al lui Plahotniuc, manifestându-se extrem de bolnăvicios, agresiv chiar la adresa tuturor celor care-i denigrează stăpânul, gazda pubiană de unde suge cu zor, este Traian Vasilcău. Acest personaj cu aere de mare Maestru şi despre soarta căruia am mai scris aici şi aici aruncă cu zoi în absolut oricine încearcă să se ia de stăpânul său Plahotniuc. Din vocabularul autointitulatului maestru nu lipsesc apelative precum gay, poponar şi multe altele.

Din categoria acestor căpuşe şi lăţei mai fac parte Constantin Tănase cu “Timpul” lui plahotniucian, diverşi Hămăieşi şi alţi lătrători din fotoliile de pe la televiziunile subordonate lui Plahotniuc sau din faţa calculatoarelor care au ca principal scop murdăriea mediului online prin osanalele lor aduse lui Plahotniuc şi încercarea disperată de a mai salva ceva din imaginea acestuia.

În final vreau să aduc sincere mulţumiri celor care au dat dovadă de curaj şi corectitudine în lupta pentru aflarea adevărului despre dezmăţul din Pădurea Domnească, soldat cu moartea şi tăinuirea morţii unui om. De apreciat este faptul că presa liberă, deşi au trecut deja trei săptămâni de când Sergiu Mocanu a anunţat despre asasinatul de la acea vânătoare, nu au abandonat acest subiect aşa cum se întâmpla deseori cu alte subiecte importante. Cu toţii împreună trebuie să avem grijă ca această gravă situaţie să nu se epuizeze şi să fie uitată, abandobată la fel ca şi multe altele. Să dăm dovadă de curaj şi să fim mai lucizi decât toat aceste căpuşe ale lui Plahotniuc şi să nu-i lăsăm să devieze atenţia societăţii civile spre alte probleme create artificial de ei aşa cum încearcă deocamdată fără succes. Să nu ne lăsăm până nu vom vedea că păpuşarul a fost lăsat fără pârghii de manipulare şi subjugare a tot ce mişcă în acest stat. Doar prin demiterea şi pedepsirea lui Plahotniuc acest stat poate avea viitor şi dacă vreţi, AIE mai poate fi salvată şi demafiotizată, atingându-şi scopul anunţat, cel de apropiere al Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Ghimpule, jurist de doi bani, om mizerabil ce eşti, tu nu asculţi niciodată de vocea poporului?!

Am scris de nenumărate ori că acest specimen pe nume Mihai Ghimpu, care şi-a asumat în mod abuziv tot ce e pro-românesc în acest stat, ori suferă de vreo maladie psihiatrică, ori banii lui Plahotniuc îi dictează întocmai ce trebuie să spună şi cum să-şi apere stăpânul cu orice preţ.

Se pare că nu au fost de ajuns discuţiile sale cu Decebal de prin peşterile din munţii României şi vacanţa sa prelungită, în timp ce la Chişinău fierbea opinia publică şi că moartea unui om, în acest caz al lui Sorin Paciu tare l-a mai deranjat şi nu s-a putut odihni în pace. Vă imaginaţi, un politician să iasă şi să spună în faţa jurnaliştilor că moartea unui om are importanţă pentru el doar pentru faptul că i-a stricat lui vacanţa. Pe lângă toate aceste aberaţii demne de un bolnav internat la psihiatrie (deşi se ştie că şi el a fost client fidel a astfel de instituţii medicale), astăzi acest om cu un caracter mârşav, pe nume Mihai Ghimpu iese din nou şi cu ultimele sale eforturi, ultimele zvâcniri ale neuronului său spune că Plahotniuc trebuie lăsat în pace şi nu trebuie demis, că altfel acest criminal de Grozeşti se va răzbuna rău pe toţi. Da, ştim că acest criminal dispune de grupări înarmate de bandiţi, dotate cu armament şi muniţie mai ceva decât armata naţională şi că în orice moment ar putea da o lovitură de stat, dar asta nu înseamnă că deja trebuie să ne ascundem cu toţii şi de frica lui Plahotniuc, să-l lăsăm să facă din acest stat tot ce vrea el.

Marele jurist Ghimpu cere demisia tuturor celor care au participat la acea vânătoare. Vă imaginaţi, juristul Ghimpu cere pedepsirea unor martori la săvârşirea unei crime, dar îl apără cu mare zel pe infractorul principal Plahotniuc, cel ce a tăinuit şi a ordonat tăinuirea aceastei crime oribile. Domnul Ghimpu, domnul jurist Ghimpu, poate ne explicaţi şi nouă unde este raţiunea dumneavoastră de simplu om în acest caz, nemaivorbind de mare jurist cum vă autointitulaţi. Cum cereţi domnule pedepsirea martorilor la acea crimă din Pădurea Domnească şi în acelaşi timp spuneţi că, criminalul principal nu trebuie pedepsit, ci lăsat în pace?!

Motivele pentru care Ghimpu îl apără pe Plahotniuc sunt diverse, nu voi stărui aici asupra lor, căci marea majoritate a oamenilor cunosc cârdăşiile pe care le fac aceştia împreună. Totuşi, în această situaţie Ghimpu speră la un ciolan mare şi anume funcţia de Procuror General. Procurorul interimar, Andrei Pîntea, care până acum a deţinut funcţia de prim-adjunct al Procurorului General, a revenit prin algoritm PL-ului. Astfel, Ghimpu speră acum la un cât mai lung interimat al lui Pîntea, ca în final acesta să fie ales Procuror General. În cazul unui astfel de scenariu, Ghimpu fie se va alege cu Procuratura Generală, pe care şi-a dorit-o foarte mult, fie speră la repetarea scenariului din 2009 când Plahotniuc i-a dat lui Urechean 2 milioane de euro pentru Zubco, doar că de data aceasta, cunoscută fiind situaţia, Ghimpu speră la mult mai multe milioane în schimbul funcţiei de Procuror General.

Acest comportament mârşav al lui Ghimpu din ultimii 2 ani, dar în special din ultimele săptămâni nu este demn deloc de cei care l-au ales şi care sunt total împotriva cârdăşiei lui cu Plahotniuc şi PD. Ori, votanţii PL-ului sunt în mare măsură oameni intelectuali, profesori, oameni cu aspiraţii pro-europene şi pro-româneşti. Ghimpu prin acest comportament îi discreditează total pe aceşti votanţi sinceri, devotaţi unei cauze nobile, le scuipă în suflet, chiar mai rău decât a făcut-o altă dată Iurie Roşca.