O gravă greşeală făcută cu exact 40 de ani în urmă pune în pericol acum viitorul României

Despre Nicolae Ceauşescu cu toţii cunoaştem câte ceva. Unii mai multe lucruri, alţii mai puţine. Unii l-au cunoscut pe viu, sau au fost contemporani cu el, alţii l-au cunoscut din spusele primilor sau din cărţile de istorie. Unii s-au bucurat atunci când a fost executat la ordinul lui Ion Iliescu (unul din oamenii de încredere ai lui Ceauşescu) şi le pare rău acum, altora le-a părut rău şi atunci pentru asasinarea lui şi le mai pare rău şi acum. Unii au făcut averi şi au devenit mari "oameni politici" profitând de pe urma Revoluţiei din decembrie 1989, care mai degrabă a semănat cu o lovitură de stat, în timp ce peste 20 de milioane de români au rămas să o ducă la fel de rău, sau chiar şi mai rău şi după căderea lui Ceauşescu. Alţii mai nostalgici, chiar încă mai cred că Ceauşescu nu a fost asasinat în acea zi de 25 decembrie 1989, în chiar ziua de Crăciun, şi ar aştepta undeva ascuns prin Cuba momentul potrivit pentru a putea reveni în România.

Eu, ca român născut şi crescut dincoace de Prut, în Basarabia nu am avut ocazia de a trăi pe propria-mi piele dictatura şi teroarea din timpul lui Ceauşescu, aşa cum le place unora din fraţii noştri din dreapta Prutului să spună. Probabil ei nu cunosc ce e aia dicatură, teroare,  oroare, deportări, iepurare ietnică, genocid pe care le-au suportat basarabenii sub ocupaaţia dicatorială rusească. La sigur nu cunosc, căci dacă cunoşteau nu se mai plângeau de Ceauşescu.

Desigur, nu le poţi reproşa nimănui felul cum îl percep pe Ceauşescu. A fost un dictator şi va rămâne în istorie ca un dictator. Totuşi, ce se încearcă a se ascunde de istorie, este ataşamentul şi patriotismul său faţă de România, sentimente pe care nu ştiu care din predecesorii săi politici din România le au, sau le-au avut vreodată. Şi ca să-i parafrazez pe mulţi români, o să spun şi eu, că ceea ce s-a construit, făcut, dezvoltat în România pe timpul celor 22 de ani de conducere ai lui Ceauşescu, nu s-a făcut nici a zecea parte în cei 23 de ani de existenţă a României de după asasinarea sa.

În ceea ce mă rpiveşte pe mine, ca român din Basarabia, pot să spun că părerea mea despre Nicolae Ceauşescu era relativ bună. Din cele scrise de mine mai sus, poate că unii o să zică că părerea mea este chiar foarte bună despre el. Totuşi o să în cerc să-i contrazic. Da, era relativ bună până la aflarea greşelii fatale pe care a făcut-o el şi care acum ameninţă viitorul României.

Această greşeală ţine de politica sa de interzicere a avorturilor, din cauza căreia, mama lui Victor Ponta nu a avut dreptul şi nici posibilitatea să-l avorteze aşa cum a spus chiar ea însăşi că şi-a dorit foarte mult să o facă!


Această gravă greşeală ne-a adus pe cap un premier precum este acest avorton pe nume Victor Ponta. Un individ ce-i are drept mentori pe persoane precum Ion Ilescu sau Adrian Năstase şi alături de care, prin uzurparea puterii în stat încearcă să pună stăpânire totală pe toată România. O adunătură de indivizi avizi de putere în frunte cu Ponta, care pun în pericol statul de drept în România, creând o imagine extrem de gravă României în întreaga lume. Un incapabil de a-şi scrie propria teză de doctorat, pe care a copiat-o în proporţie de 85% vrea să conducă un stat precum România. O întrebare mai am pentru acest decreţel (aşa sunt numiţi cei care au fost născuţi forţat în urma Decretului de interzicere a avorturilor din 1967-1972), pe când aţi stabilit cu Ilescu următoarele mineriade în România?

P.S. O fi o simplă coincidenţă sau nu, dar celebrul Decret nr. 770 prin care au fost interzise avorturile în România a durat 5 ani, exact până în anul în care s-a născut Victor Ponta. Oare a ştiut Ceauşescu că astfel îşi asigură continuitatea ideilor sale la conducerea României chiar şi după mai bine de 20 de ani de la moartea sa? 

Peripeţiile unui lăţel cu barbă (II)

O dată poposit în neţărmurita vegetaţie verde din jurul solitarului Stejar, lăţelul cu misiuni speciale a şi trecut la treabă, doar că foarte atent să nu fie observat sau simţit de cineva, să nu bată prea tare la ochi. Să tot fi supt el aşa în linişte din verdeaţa pubiană a adversarului stăpânului său vreun an, poate doi, nu putem spune cu exactitate, căci a fost atât de nevăzut la început , încât nu vă pot spune cu exactitate.

Doar că ce naşte din iarbă rea (vedeţi prima parte) şi suge lapte stricat din alte zone decât cele recomandate, riscă să devină cel puţin la fel de rău, hapsân şi nesătul. Aşa s-a făcut că într-o zi din dorinţa sa cumplită de a avea mai mult, în loc să sugă în linişte, a muşcat cu brutalitate, astfel dându-şi de gol locaţia şi existenţa sa parazitară.

Vădit iritat de înţepătură, stăpânul falnicului Stejar verde, ce devenise cam gălbui-roşiatic între timp, îşi întoarse privirea spre partea de jos a propriului corp şi mare îi fu mirarea să vadă că l-a înzestrat careva cu paraziţi. Acum îi părea rău că a dat prea multă atenţie doar podoabei sale capilare, pe care a înzestrat-o cu niscaiva fire de păr prin străinătăţi şi că nu s-a îngrijit şi de alte părţi acoperite cu păr.

Dar era prea târziu, faptul era comis, aşa că nu-i rămânea decât să afle motivul şi scopul aflării acelui parazit  pe corpul său de proaspăt prim-ministru. Mare i-a fost mirarea când a aflat la ce râvnea lăţelul cu pricina: Ministerul Culturii. Vă imaginaţi, un parazit, un păduche lat în fruntea culturii moldoveneşti. Nu putem pretinde că s-ar ridica cultura multor moldoveni mai presus decât cultura unui păduche, dar nici un astfel de exemplar nu-şi putea permite proprietarul Stejarului peste cultura mioritică. Nu putea să-l pună şi din cauza că fotoliul râvnit de lăţelul nostru, era deja rezervat unui alt lăţel al şefului său. Astfel, enervat fiind peste măsură că a fost refuzat, lăţelul nostru a hotărât să părăsească zona pubiană verde, pentru a-şi găsi un alt loc de parazitare.

Primul loc de parazitare la care s-a gândit, a fost cel al stăpânului său, „prosperul om de afaceri”, despre care vă vorbisem în prima parte. Doar că între timp, acesta devenise prea ocupat că să-i mai dea atenţie acestuia,a cum avea pe cap probleme de diriguire a statului prin stoarcerea şi jefuirea acestuia de întreprinderi, bănci şi alte companii.

Astfel, parazitul nostru se văzuse nevoit să încerce mai multe locuri de parazitare, până ce stăpânul său îşi va aminti şi de el. Încercase el şi pe la nea Mişu Ghimpu, cel care i-a dat ideea cu suptu’, pe la televiziuni, ziare, băgându-se mai mereu în seamă, poate cineva îi va oferi şi lui un loc bun de parazitare, până ce stăpânul său îşi va întoarce privirea spre el. S-a gudurat lăţelul nostru şi pe la Jurnal TV, pe care acum vomele lui publice îl numeşte URNAl TV.

Totuşi, parazitul nostru nu a încetat să spere, aşa că până la urmă stăpânul său şi-a reamintit şi de el hotărând să-i mai dea o şansă. Doar că de data aceasta, „omul de afaceri”, devenise acum om de stat, neputând să rişte să-i mai permită unui păduche lat şi pe deasupra şi bărbos să-i mai populeze corpul. Dacă acestuia îi venea vreo idee să scoată capul din zona ruşinoasă în plină şedinţă parlamentară şi vedea un parlament întreg că cel de la tribună are paraziţi.

Astfel, „prosperul om de afaceri şi deja şi om de stat” îi venise o idee genială. De ce să nu-şi pună el păduchele în rând cu lumea, să-i ofere o pagină de internet, numită blog, unde acesta ar putea să-şi verse inepţiile în văzul tuturor, astfel având ocazia să-şi mai ponegrească adversarii politici, dar şi având un bun paznic lătrător care l-ar apăra atunci când cineva şi-ar permite să vorbească ceva urât despre el.

Doar că păduchele nostru iarăşi nemulţumit. El fiind obişnuit şi viaţa lui depinzând de locuri cât mai ascunse, intime, păroase, împădurite, întunecate, găunoase, nu putea să renunţe atât de uşor la locul său preferat de parazitare. În aceste condiţii, stăpânul său a fost nevoit să-l lase să-şi numească locul de parazitare aşa cum îi place lui, să şi-l amenajeze cât mai prielnic pentru condiţiile sale de viaţă, iar noaptea îi va permite să sugă de acolo de unde-i place lui mai mult, pentru a-i veni mai uşor inspiraţia. Zis şi făcut. Locul de parazitare a fost alcătuit dintr-un amalgam de cuvinte, blog, bârlog, doar să fie cât mai apropiat zonei prielnice de convieţuire a paraziţilor.

Mai departe păduchele pubian s-a simţit cum nu se putea mai bine în noua sa locaţie. Noaptea târziu, când se întoarce stăpânul acasă, îi permite să-şi ocupe locul său preferat pentru a suge cât mai multă inspiraţie atunci când îşi expune şi majoritatea vomelor sale pe blog, bârlog. De aceste manifestări bolnave ale păduchelui nu au scăpat nici fosta sa gazdă parazitară, omul cu Stejarul, în capul căruia a tot turnat zoi, încât, probabil că acesta îi pare rău şi acum că nu i-a satisfăcut poftele şi nu i-a dat fotoliu culturii. Nu se poate pune problema că omul cu implant capilar nu şi-ar merita zoile trântită chiar în podoaba sa capilară, doar că de astfel de zoi s-ar învrednici mulţi alţii de prin fotoliile de vârf ale statului şi în special stăpânul păduchelui pubian.

Doar că păduchele nostru, botezat mai nou MAESTRE (dacă nu folosiţi acest apelativ atunci când îi lăsaţi o scrisorică de laudă pe blog, aveţi toate şansele ca aceasta să nu treacă de moderare), a primit liber la aruncat cu zoi în toţi cei care îşi permit de a se atinge de stăpânul său. Probabil, fiind prea ocupat cu suptu’ inspiraţiei de la propriul stăpân, acesta nu vede cine este cu adevărat cel de la care se alăptează şi care, se pare că deocamdată nu vrea să-l înţarce. Indiferent cine încearcă să se ia de stăpânul său. Să prezinte probe, adevăruri despre infracţiunile acestuia, păduchele este mereu la datorie şi-i ia apărarea, murdărind şi terfelind pe toţi ceilalţi.

Lăţelul în cauză vede duşmani politici ai celui care-l alăptează în oricine. Indiferent că aceştia sunt simpli oameni, dar care au suficientă logică şi raţiune pentru a-şi da seama cine şi cum este în acest stat şi cu ce se ocupă, sau politicieni, oameni de cultură,  personalităţi notorii, televiziuni, ziare, jurnalişti, bloggeri , toţi cei care îşi permit să se ridice împotriva stăpânului sunt murdăriţi din cap până în picioare.

Şi oare ce e mai neplăcut, mai urât şi mai nedrept, decât atunci când un păduche pubian murdar şi scârbos îşi permite să se dea cu părerea despre persoana ta sau a altcuiva?

Peripeţiile unui lăţel cu barbă (I)

Cu ceva timp în urmă, prin părţile Nisporeniului, un personaj, ce urma mai târziu să devină un „prosper om de afaceri”, îşi începea munca silnică de agonisire a averii. Şi-i mergea bine acestui nisporenean. Îi mergea bine într-o perioadă în care majoritatea oamenilor, mai că nu avea ce pune seara în farfuriile copiilor săi. Iar averea sa creştea cu fiece transport de struguri trecut peste Prut în România. Banii au început să devină mari, când omul nostru s-a reorientat spre alte tipuri de transporturi, cum ar fi cele cu camioane de ţigări, toate trecute prin contrabandă peste Prut. Toate acestea se întâmplau, acum mai bine de un deceniu.


Dar, după cum bine cunoaştem firea moldoveanului, iar despre care vă vorbesc aici este un adevărat moldovean cu acte, sau mai bine zis cu mai multe acte şi identităţi, omul nostru a hotărât că nu e de nasul lui să se mai complice cu mărunţişuri precum contrabanda cu ţigări. Asta şi din cauza că între timp apăruse un concurent feroce, care se arăta foarte dornic să-i fure afacerea. Acest concurent, avea să ajungă peste mai mulţi ani foarte pragmatic, pe alocuri chiar asumându-şi funcţia de Prim al fâşiei de pământ dintre Prut şi Nistru! Dar nu reprezintă acesta pe moment nici un interes, oricât de pragmatic ar fi, iar pa alocuri chiar asumat.


Vorbeam despre omul nostru, care schimbase transportul de ţigări pe….transportul de femei. Doar că de data aceasta omul nostru nu se mai oprea doar în România, căci fraţii noştri de peste Prut le au pe ale lor, cu care nu ştiu ce să mai facă. Nu o să mă axez acum pe toate destinaţiile balcanice şi nu numai pe unde îşi plasa omul nostru transportul de carne vie. Asta ţine domeniul altora, care deocamdată cât sunt în aşternut cu nisporeneanul nostru nu ne vor destăinui aceste destinaţii, dar şi alte lucruri.


Şi aşa i-a înflorit afacerea omului nostru afacerea, iar banii au curs gârlă. Pentru el nu conta că aceşti bani sunt acoperiţi de suferinţe, lacrimi de părinţi rămaşi fără copilele lor, sau chiar sânge. Pentru el conta că banii curgeau gârlă, el devenea cunoscut, influent în cercul lui de oameni josnici. Aşa omul nostru a distribuit „marfă” pentru oameni importanţi pe care mai târziu îi putea şantaja datorită slăbiciunilor lor pentru basarabencele noastre frumoase.


Doar că pe la noi este o vorbă „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Aşa i s-a întâmplat şi omului nostru. Cum se spune, i s-a înfundat. Dar staţi liniştiţi, nu a fost prins sau condamnat pentru trafic de carne vie, dacă se întâmpla aşa, nu mai aveam acum neplăcerea de a-i înghiţi zâmbetul de hienă de la tribuna parlamentului. Alta era cauza, alta era pacostea care dăduse peste omul nostru. După cum este cunoscut prin lumea traficanţilor de femei, proxeneţi sau peşti cum le mai spun alţii, aceştia trebuie să „probeze marfa” ei mai întâi, pentru a fi sigur că nu vor rămâne dezamăgiţi clienţii. Astfel, tot săltând din floare în floare, din buruiană în buruiană, căci nu numai de flori a avut parte cel cu rânjetul de hienă, s-a întâmplat că s-a trezit într-o zi cu o comoară de paraziţi, care mai de care mai diferiţi. Li se mai spune lăţei în popor, sau păduchi laţi. Dându-şi seama că nu va putea scăpa aşa uşor de ei, Shrek de Nisporeni s-a hotărât să-i plaseze care şi pe unde. Pe unii lăţei i-a pus pe supt în organele de vârf ale statului, pe alţii paznici ai averii sale in fruntea unor organe de forţă. Ăn cele din urmă le găsise tuturor ocupaţii, cu excepţia unuia singur. Este vorba de un LĂŢEL CU BARBĂ, foarte pretenţios, care nici în ruptul capului nu vroia să-i părăsească zona pubiană.


După mai multe discuţii şi rugăminţi, lăţelul bărbos a acceptat că lasă zona pubiană a stăpânului său, numai şi numai în schimbul altei pădurici. La auzul acestei dorinţe a lăţelului, omului nostru i-au sclipit ochii de bucurie. BINGO. Îşi adusese aminte de vechiul său concurent, care la acel moment îşi creştea o frumuseţe de pădurice în jurul unui Stejar falnic şi de o verdeaţă nemaipomenită. Atunci şi-a spus omul nostru că locul cel mai potrivit pentru păduchele său lat, bărbos şi pretenţios, era chiar verdeaţa pubiană a marelui său rival. Zis şi făcut. Odată ajuns în verdeaţa pubiană a rivalului său, principala misiune a lăţelul bărbos era să sugă, să sugă şi iar să sugă, vorba lui nea Mihai Ghimpu. Nu vă gândiţi la prostii, la altceva mă referisem. Să sugă informaţii utile chiar din mijlocul verdeţii rivalului său, informaţie care mai târziu l-ar fi ajutat să-i defrişeze serios acestuia păduricea verde, cu timpul devenită cam roşiatică.


Însă, despre peripeţiile lăţelului bărbos din verdeaţa pubiană, dar şi alte peripeţii, vă voi povesti în partea a doua. Aşa că ţineţi aproape!


P.S. Păduchii pubieni (lăţei / păduchi laţi) se găsesc în părţile acoperite de păr ale corpului, în special în jurul organelor genitale. Ouăle lor pot fi observate la rădăcina părului. Se răspândesc pe cale sexuală, dar şi prin folosirea în comun a hainelor cu o persoană infectată

Ghimpu spune că fură şi e corupt ca să ajungă în UE!

Orice om sănătos la cap şi cu puţină logică va spune că ceea ce spune titlul acestui articol este ceva ieşit din comun şi neconform cu realitatea. Ţin să le dau perfectă dreptate celor care vor susţine acest lucru, pentru că aşa este şi firesc. Ori, corupţia, hoţia şi alte infracţiuni cu care se îndeletnicesc Ghimpu, Plahotniuc, Filat, Şalaru şi restul hoţilor din jurul lor, nu au nicio treabă cu instituţia UE, iar cei care practică astfel de îndeletniciri nici nu trebuie să spere la o apropiere de comunitatea europeană.

Însă, după cum ne-au obişnuit deja guvernanţii noştri aşa-zişi pro-europeni, ei se ghidează în activităţile lor "prodigioase", de tot ce vor ei, numai nu de bunele maniere şi de corectitudine. Că avem poate una din cea mai coruptă guvernare din istoria recentă a Republicii Moldova, o ştim cu toţii. O ştim şi am şi spus acest lucru ori de câte ori am avut ocazia. Doar că de data aceasta vine să susţină cele menţionate de noi într-un interviu la Europa Liberă, chiar Mihai Ghimpu, cel mai corect om de pe această planetă, cel mai neprihănit şi sărac politician de pe plaiurile mioritice. Nu o să vă vină să credeţi, dar chiar el a recunoscut că cei de la guvernare fură şi sunt corupţi, iar el ca cel mai cumsecade om din lume, le acoperă hoţiile. Culmea culmilor, pentru a ajunge în Uniunea Europeană!

Sincer să vă zic, am mai auzit de la acest individ mediocru o groază de prostii, una mai mare decât alta. Însă prostia pe care a putut să o scoată pe gură cu furatul pentru a ajunge în UE, deja ne face să ne punem pe gânduri că acestui om ceva îi lipseşte. Fie cei 7 ani de acasă, căci îşi permite nesimţirea de a ne spune în faţă că da, eu fur, sunt corupt şi aşa sunt şi prietenii mei de alianţă! Ce-o să ne faceţi, o să se adreseze Filat justiţiei altor state ca şi în cazul lui Plahotniuc, ca să ne atragă la răspundere? O altă problemă  care pare să se adeverească la acest individ ajuns la guvernare călcând pe sentimentele naţionale a sute de mii de oameni şi batjocorind în cel mai urât hal tot ceea ce este românesc, este ceea ce se vehiculează prin presă şi de către alţi politicieni, cum că în tinereţe ar fi vizitat anumite instituţii specializate în domeniu psihiatric.

Oricare ar fi problema acestui individ, un lucru este cert. De când a ajuns la guvernare, acest Mihai Ghimpu a ajuns milionar, iar mass-media a scris despre mai multe afaceri bănoase apărute peste noapte şi multe altele pe care nu mă apuc acum să le înşirui aici. Acum vreau să întreb pe orice om de afaceri prosper, fie el din Republica Moldova, fie de oriunde, este posibil ca în mai puţin de 3 ani de zile să porneşti de la sapă de lemn şi sa ajungi prin mijloace cinstite milionar şi cu afaceri în cele mai prospere domenii? Nu e posibil aşa ceva, din care cauză Ghimpu tace atunci când are cunoştinţă de acte de corupţie şi alte infracţiuni comise de prietenii lui de alianţă, deoarece el însuşi este parte la acestea, ceea ce l-a şi ajutat să ajungă milionar în timp record. Nici un om sănătos la cap nu ar fura şi ar proteja pe alţii care o fac, ca să ajungă în UE. Alta e situaţia dacă aceşti idioţi mai fură acum cât încă Moldova nu e parte a UE şi acest lucru mai este posibil de făcut, fără a fi atras la răspundere şi a face ani grei de puşcărie, aşa cum ar şi merita cu toţii să facă.

Aceşti indivizi care ne sug sângele acum din fotoliile lor confortabile (vorba lui Ghimpu), în care tot noi i-am adus, ştiu că într-adevăr Republica Moldova are un traseu bine definit, cel de apropiere şi integrare în UE. Doar că prin hoţie şi corupţie, aşa cum spune Ghimpu, nu vom adera niciodată la această instituţie. Ori, un exemplu elocvent este România, unde, deşi cad capete importante din cauza corupţiei de care încă suferă ţara, totuşi ei încă au mari probleme în implimentarea unor programe şi îndeplinirea unor obligaţiuni impuse de UE pentru a adera la zona Schengen. 

Dacă nu cunosc acest fapt, vreau să le spun lui Ghimpu şi compania, că una din principalele condiţii impuse pentru integrarea în UE, este abolirea corupţiei! Ori Ghimpu are impresia că europenii nu cunosc situaţia de la noi şi el va putea merge de dragul hoţiei şi a prietenilor săi astfel în Europa? Nu ştie Europa de Plahotniucdupă dezvăluirile făcute de Curtea Supremă de Justiţie din Londra, nu ştie Europa de dosarele penale ale prim-vicepreşedintelui parlamentului Republicii Moldova din Cipru şi nu numai? Nu domnule Ghimpu, în UE nu ajungem ascunzând şi protejând corupţia şi jaful pe care îl faceţi voi, iar prostiile pe care le-ai spus sunt doar pentru a vă acoperi infracţiunile pe care le săvârşiţi şi pentru a prosti lumea!

În final, vreau să-i reamintesc încă odată lui Ghimpu, dar şi celorlalţi care fură pe lângă şi împreună cu el, că există un caz Năstase, un precedent care îi paşte fără niciun dubiu.Iar dacă Ghimpu, cel care e ochi şi urechi la tot ce se întâmplă în România, continuă să fure şi să acopere hoţii şi pentru care mi-am riscat sănătatea mea şi a apropiaţilor mei aducându-l la conducere, în speranţa că în sfârşit vom deveni şi noi un stat normal fără hoţi şi corupţi la conducere, nu-mi rămâne decât să-i doresc soarta lui Adrian Năstase. Şi încă ceva, să fie bărbat şi să aibă grijă să nu-i tremure mâna la fel ca şi lui Adrian Năstase!

România campioană europeană la fotbal! Moldova semifinalistă!

Ştiu că mulţi dintre cititori vor veni cu diverse contraargumente, cu o puzderie de surse media şi de tot felul şi vor spune că de fapt Spania este noua şi vechea campioană a Europei, iar italienii sunt medaliaţii cu argint. Desigur, nu vă pot contrazice, aveţi perfectă dreptate, dar nu mai puţin decât voi am şi eu dreptate când spun că România a devenit şi ea campioană a Europei la fotbal, tot ieri şi tot în Ucraina, doar că la Lvov şi nu la Kiev.

Pe teren nu au fost Mutu, Raţ, Marica sau Torje şi cei care la fiecare meci îi susţin pe tricolori. An de an, la sfârşit de iunie, ultraşii lasă torţele şi încălţă ghetele, iar în loc de schiţele de coregrafie apar planurile pentru 4-4-2 sau 4-1-3-2. Pe scurt, EURO 2012 al fanilor, în titulatura sa completă Silpo EUROFAN.

La a şasea ediţie, competiţia s-a desfăşurat tot în Ucraina, iar finala a avut loc tot ieri, la fel ca cea în care au jucat Balotelli şi Xavi, dar la Lvov. Şi mai e o diferenţă faţă de meciul de la Kiev, aici au câştigat românii! Selecţionata suporterilor români, formată în totalitate din ultraşii dinamovişti din Peluza Cătălin Hîldan, a învins în finală, după loviturile de departajare, echipa gazdă, Ucraina. Dar ce mai trebuie ştiut? La competiţie au participat 21 de echipe, trei dintre ele reprezentante ale gazdelor, s-a jucat 11 contra 11 pe teren de dimensiuni normale, iar toţi tricolorii au ştiut imnul, titrează cei de la prosport.ro.

Poate că unii o să-mi reproşeze că am scris despre acest campionat european al fanilor, că ar fi prea neînsemnat. Totutşi, ţin să-i contrazic. Acest turneu are o foarte mare importanţă pentu noi. O importanţă istorică, patriotică, sentimantală dacă vreţi. Tricolorii basarabeni au ştiut şi ei IMNUL. şi nu oricare IMN, ci IMNUL adevărat al tuturor românilor, iar în semifinala jucată cu România şi pierdută cu 3:1, jucătorii care au făcut parte din selecţionata Republicii Moldova au ţinut mâinle la inimă şi au cântat alături de jucătorii României imnul Deşteaptă-te române!

Citind despre aceşti tineri şi despre acest eveniment important, trebuie neapărat să spun că se poate, că suntem români, că avem viitor. Ne lipsesc doar mai mulţi astfel de tineri, precum aceştia care-şi iubesc ŢARA şi şi-au cinstit imnul chiar şi pe pământ mai puţin prietenesc nouă!

Am avut dreptate, Timofti este un om de nimic!

"În cele ce urmează, aşa cum v-am promis în prima parte, vă voi vorbi despre cum ştie să-şi arate muşchii noul Preşedinte ales al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Ştiu că la una din emisiunile televizate la care a fost invitat a spus că este foarte obosit, iar asta ne-ar duce cu gândul la faptul că oboseala cronică de care spune că suferă, nu i-ar permite să-şi mai încordeze muşchii. Doar că situaţia nu stă chiar aşa. Desigur, se va da obosit atunci când cei din AIE în persoana lui Plahotniuc, Filat şi Ghimpu îşi vor face de cap şi vor prăda acest stat în continuare aşa cum le place lor. Da, atunci se va da obosit, va zice că e neputincios, că nu are pârghiile necesare pentru a-i astâmpăra, căci pentru asta a fost el ales Preşedinte, să tacă şi să nu intervină în niciun fel, să fie o marionetă în mâinile lor."

Acest fragment este selectat din unul din articolele scrise imediat după ce Timofti a fost trimis de Dumnezeu lui Ghimpu, Plahotniuc şi Filat, exact cu 3 luni în urmă. Recitind ceea ce am scris atunci, constat cu tristeţe că din nou am avut foarte mare dreptate atunci când am scris acele rânduri despre Nicolae Timofti. Unii probabil s-ar bucura dacă ar putea anticipa cu atâta exactitate astfel de situaţii. Eu însă nu prea am motive de bucurie. Alta era situaţia dacă spuneam că Timofti este un om de nimic, o marionetă în mâna lui Plahotniuc şi compania, iar el m-ar fi contrazis. Însă, preşedintele trimis de Dumnezeu lui Ghimpu, Plahotniuc şi Filat nu vrea să se dezmintă, el căutându-şi de treaba pentru care a fost ales, cea de a acoperi toate hoţiile celor trei infractori şi a hoţilor din jurul lor.

Dacă imediat după instalarea sa în fotoliu, Timofti a avut grijă să-şi instaleze rudele în locuri calde şi bine plătite de unde ar putea fura în linişte având protecţia ditamai preşedintelui de stat, iar foştilor colegi, în persoana judecătorilor corupţi le-a promis măriri de salariu şi protecţie în orice n-ar face ei, iată că a venit rândul ca Timofti să acopere şi să pună în legalitate şi hoţiile celor care l-au făcut preşedinte.

Probabil impus de opinia publică, de toate probele apărute în privinţa atacurilor raider, dar mai ales şi de ruşinea pe plan internaţional pe care o trage Republica Moldova având un infractor la tribuna parlamentului, în privinţa căruia s-au expus justiţia cipriotă şi cea britanică, preşedintele trimis cu atâta "dragoste" de Dumnezeu să ne osândească şi mai rău decât am fost chinuiţi până acum, s-a gândit el că n-ar fi rău să joace un pic de teatru, încordându-şi muşchii în faţa prostimii şi făcând-o şi el pe preşedintele. Din toată această scremătură a moşului din fotoliul de preşedinte, a ieşit aşa un fel de râs cu plâns, adică un fel de Consiliu de Securitate, convocat în problema atacurilor raider.

Posibil că unii s-au bucurat, că poate de data aceasta Timofti va demonstra că este preşedintele tuturor, nu doar a celor care se intitulează AIE. Însă, doar naivii puteau crede acest lucru, şi ca să-i scoată din această stare de visare cu ochii deschişi, Timofti a ieşit şi a trântit-o fără prea multă ezitare. Cică organele şi-au făcut treaba aproape exemplar şi că totul va fi bine. Cum şi-au făcut aproape exemplar treaba domnule Timofti, dacă după un an de zile nu avem niciun vinovat pedepsit, iar acţiunile celor păgubiţi nu au fost reîntoarse nici până în prezent? Totul va fi bine? Probabil că va fi bine doar pentru voi, nu şi pentru cetăţeni. Voi furaţi, vouă vă este bine.

Dar Timofti nu s.a oprit doar aici. El a vrut să demonstreze tuturor că este preşedintele lui Plahotniuc şi că este gata oricând să-i ia apărarea acestui hoţ. Cică, el juristul Timofti nu recunoaşte hotărârea unei instituţii precum este Curtea Supremă de Justiţie de la Londra. De ce? Pentru că aşa vor muşchii lui şi pentru că aşa i-a fost comandat să vorbească. Domnule jurist, nu comentaţi dezvăluirile făcute de justiţia cipriotă şi cea britanică, dar spuneţi că este de competenţa instanţelor să dea numele celor care se fac vinovaţi de preluarea ilicită a acţiunilor. Şi Curtea Supremă de la Londra, care a stabilit că Plahotniuc este cel care a furat acţiunile, ce este domnule Timofti? Este vreo "tusovcă" de-a voastră pe care ai organizato tu azi? Vă imaginaţi oameni buni, ce-şi permite acest incompetent, numit în această funcţie doar ca să facă umbră, să nu recunoască el hotărârea Curţii Supreme de la Londra, cică el aşteaptă să se expună în acest caz judecătorii lui corupţi şi procurorul lui Platotniuc, Zubco. V-aţi mai ciocnit vreodată de o aşa penibilitate şi bătaie de joc?

Din toată această "tusovcă", care s-a vrut a se numi Consiliu de Securitate s-au urmărit două lucruri. Punerea în legalitatea a infracţiunilor săvârşite de Plahotniuc: cică, eu ştiu că se fură, că se iau bănci şi alte companii cu japca, mă tem, dar nu am ce face. Deci, hoţilor în frunte cu Plahotniuc, furaţi în continuare, că Timofti ştie asta, dar nu are ce să vă facă. Ba mai mult, chiar se şi teme de voi. Al doilea lucru pe care l-au urmărit, este ca să arate prostimii că Moldova are preşedinte şi nu un oarecare preşedinte, ci unul care îşi face griji pentru popor şi organizează tusovci spre binele lui.

Astfel, Timofti a mai făcut încă o mişcare care i se permite să o facă. După punerea în funcţie a rudelor, iată că i s-a permis să treacă şi la a doua obligaţie pe care o are ca preşedinte, cea de protecţie a hoţilor.

Ştim ce urmează acum. Următoarea ieşire publică a lui Timofti, după aceasta menită să-l protejeze pe Plahtoniuc şi hoţiile lui, va fi atunci când va trebui să dea acoperire juridică şi politică altor hoţii fie ale lui Filat, fie ale lui Ghimpu. Ceea ce nu ştim însă, este cât le vom mai permite să-şi bată joc în halul acest de noi?!


P.S. Că tot vorbesc toţi de cele 100 de zile ale lui Timofti de când e preşedinte, încununate cu "succes", aveţi în articolul de faţă o parte a muncii prodigioase de 100 de zile a acestuia, iar cu cealaltă parte puteţi face cunoştinţă aici şi aici.

Discuţii de sfârşit de săptămână

Dăunăzi am avut o discuţie cu una din persoanele din lista facebook. Una din puţinele persoane, deoarece spre deosebire de alţii nu mi-am umplut lista cu persoane la întâmplare. Sunt tocmai 18 persoane. Unele apropiate mie, altele mai puţin. Ultimul introdus în listă este Constantin Cheianu, sau cel puţin acel cont poartă acest nume. Nu pot fi sigur 100% că ar fi Domnia sa, cunoscut fiind faptul că mulţi derbedei îşi fac conturi false cu nume de persoane notorii.

Revenind la discuţia mea cu acea persoană, nu ştiu dacă pot să-i spun prieten, chiar dacă acea listă se numeşte listă de prieteni, deoarece nu ne cunoaştem şi din câte îmi amintesc, este pentru prima dată când am purtat o discuţie. Persoana respectivă mă întrebase dacă eu îmi public articolele pe www.jurnal.md sau dacă le spun eu să mi le publice. I-am răspuns că nu e nici prima, nici a doua situaţie. Nu-mi public eu articolele şi nici nu le cer să o facă. Ba mai mult, nici ei nu mi-au cerut vreodată permisiunea, dar nici nu văd o problemă în acest fapt. Dacă ei consideră că ceea ce scriu eu merită atenţie şi se ridică la o anumită valoare, nu-mi rămâne decât să mă bucure acest fapt şi să le mulţumesc pentru apreciere, atât lor, celor de la Jurnal Trust Media, cât şi altor instituţii media care mai preiau uneori câte un articol de pe acest blog.

Totuşi, persoana respectivă nu s-a lăsat, întrebându-mă dacă cei de la Jurnal nu-mi plătesc pentru articole. După cum cred că v-aţi da seama din cele scrise mai sus, odată ce nu m-au contactat niciodată înainte sau după ce-mi publică articolele, este lesne de înţeles că aici nu poate fi vorba despre nicio plată. Nu am pretins niciodată nimic de la nimeni, niciun bănuţ măcar pentru ceea ce scriu. Am mai spus, dacă ei cred că ceea ce scriu eu merită atenţie şi se ridică la o anumită valoare, nu-mi rămâne decât să mă bucur de acest fapt şi să am satisfacţia că munca mea nu trece neobservată şi este apreciată la justa valoare.

Din câte cunosc, cei care scriu pentru anumite publicaţii, şi o mai fac şi bine, primesc un salariu destul de bun, salariu ce le permite să stea liniştiţi acasă, în Republica Moldova, nu să plece la munci fizice grele prin Europa, aşa cum este cazul meu. Cu acest prilej, vreau să-i întreb pe cei care mai sugerau, sau unii chiar mă acuzau că aş scrie la comanda cuiva (în lista acestora nu intră nicidecum persoana cu care am discutat pe facebook), aş mai umbla eu acum prin lumea largă în căutarea unui viitor mai bun, lăsând persoanele dragi, prietenii şi apropiaţii, deoarece acasă e aproape imposibil să ai un trai decent?

Nu voi avea nimic împotriva celor de la www.jurnal.md dacă îmi vor prelua şi în continuare articole de pe blog, la fel nici dacă nu vor mai prelua. La urma urmei este treaba lor. Este politica lor editorială şi o fac aşa cum cred ei că este mai bine. Totuşi, aş avea să le recomand câte ceva. Atunci când preiau vreun articol de pe blogul personal să mai atragă atenţia şi la alte teme, situaţii despre care scriu. O să le dau şi câteva exemple.

Articolele pe care le-am scris despre corupţia celor de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie, care se ocupă cu reacordarea cetăţeniei româneşti basarabenilor, cred eu că ar fi meritat o mai multă atenţie din partea celor de la Jurnal şi ar fi trebuit să le şi publice. Prin intermediul lor, acele dovezi de corupţie, ar fi ajuns mai uşor la cunoştinţa cetăţenilor, dar şi a organelor abilitate pentru a lua măsuri cu cei corupţi. Articolul în care am demonstrat că fiul şi soţia lui Iurie Leancă au luat fraudulos cetăţenia română peste capetele a peste 100 000 de basarabeni, cred eu, că ar fi meritat toată atenţia presei autohtone, deoarece era vorba despre un oficial de rang înalt, un ministru de externe care reprezintă statul în afară, implicat în acte de corupţie şi trafic de influenţă. În baza acestui articol, dar şi în baza altor articole în care am demonstrat cu probe corupţia celor de la ANC, s-a luat act despre aceste acte de corupţie şi ca rezultat procurorii români şi-au făcut treaba şi mulţi din cei de la ANC au fost destituiţi şi li s-au deschis dosare penale, fiind chiar şi arestaţi preventiv. Din păcate, ministrul nostru de externe Iurie Leancă stă bine mersi şi acum în funcţie, nimeni necerându-i socoteala şi neîntrebându-l cum a fost posibil ca soţia şi fiul să i-a cetăţenia română peste capul a sute de miii de basarabeni, deoarece presa nostră nu ştie să se axeze pe subiecte importante, ori acesta a fost un subiect adevărat şi cu bătaie lungă.

Un alt articol pe care atât cei de la Jurnal, cât şi ceilalţi nu s-au sinchisit să-i dea atenţia este cel în care, recent am demonstrat cu probe foto şi video cum se face contrabanda în vama Albiţa cu implicarea personalului vamal. Şi de această dată presa noastră nu a dat atenţie acestor probe, pe când peste Prut, în România, în baza acestui articol s-au deschis multe dosare penale, iar persoanele responsabile urmează să fie pedepsite. Nici presa română nu s-a lăsat mai prejos, astfel primind mai multe e-mail-uri de la diferite instituţii media româneşti pentru a le permite să publice materialul meu, iar unele chiar l-au preluat fără aprobarea mea. Cel mai neplăcut lucru este că, în această situaţie de contrabandă este implicată nemijlocit şi vama moldovenească, deoarece acele pachete colectate de prin arbuştii din preajma punctului de control vamal Albiţa nu au căzut din cer, ci au trecut mai întâi prin vama Leuşeni, ca ulterior să fie plasate în acele locuri pentru vameşii români. Şi de această dată presa noastră şi-a văzut de subiectele ei de mahala, iar subalternii direcţi ai lui Filat au rămas şi de data aceasta nepedepsiţi, în timp ce în rândul vameşilor români cad capete, iar vameşii noştri corupţi stau bine mersi şi-şi continuă de ilegalităţile lor.

Nu vreau să par nerecunoscător sau să pară că acord prea multă atenţie celor scrise de mine, dar vreau să-i anunţ pe cei care preiau unele articole de pe acest blog, să o facă cu mai mult curaj, căci atunci când scriu despre aceste situaţii similare cu cele descrise mai sus (corupţia de la ANC, contrabanda din vama Albiţa etc.) scriu cu cea mai mare seriozitate şi doar în baza unor probe de necontestat şi nu au de ce-şi face griji dacă vor face cunoscute aceste situaţii publicului larg prin mijloacele de informare în masă de care dispun ei.

Revenind la discuţia cu amicul meu virtual, vreau să vă spun că acesta mi-a sugerat că ar trebui să fiu mai drastic cu cei care preiau articolele mele, căci ei ar avea venit din publicarea lor, iar în rezultat mi-ar reveni şi mie pe drept ceva din asta. Încă odată menţionez că nu voi cere niciodată bani pentru ceea ce scriu, în schimb, dacă ar veni o propunere serioasă de angajare din partea unor instituţii media care mai preiau uneori articole pe care le scriu, trebuie să recunosc că nu aş spune nu. Doar cu o condiţie, să fiu lăsat şi pe mai departe să scriu doar ceea ce cred eu de cuviinţă că merită să scriu, niciodată nu voi scrie ceea ce mi se va spune, sau la comanda cuiva. Acest lucru poate m-ar ajuta şi pe mine să revin acasă, câştigându-mi existenţa alături de cei dragi, contribuind astfel prin impozitele plătite din salariu la îmbunătăţirea situaţiei din Moldova şi nu lucrând pentru alte state cum o fac în prezent.