Zilele
trecute l-am văzut pe simplul prim-ministru în mandatul căruia Moldova a rămas
fără Aeroport și câteva miliarde jefuite din sistemul bancar și rezerva BNM
anunțând, plin de el, că va candida la funcția de președinte. Ca întotdeauna,
de vină pentru toate e Platforma DA, care cică l-ar ataca.
Să știți că
aici Leancă chiar are dreptate, în special în prima parte a afirmației. El
chiar candidează la funcția de președinte din cauza Platformei DA, dar nu
pentru că ăia l-ar ataca, ci pentru că așa-i dictează șeful, adică Plahotniuc.
Spuneam și
într-un articol de acum două săptămâni, când Gofman ieșise pentru prima dată cu
declarații despre jaful din sistemul bancar, că Leancă începe din nou să fie
utilizat de Plahotniuc, mai ales în condițiile în care imaginea pușcăriei i se
prefigurează tot mai mult în fața ochilor.
Pentru că
semnăturile pe cedarea BEM în schimbul a doar 80 de milioane de lei, pe când
valoarea era de cel puțin 15 ori mai mare, apoi cedarea Aeroportului, lipsa de
atitudine în fața jafului din sistemul bancar, iar toate acestea încununate cu
garanțiile în valoare de peste 9 miliarde de lei ar forma un buchet de ani grei
de pușcărie pentru simplul premier. Și nu o spun eu, o spune tot mai multă lume
în ultima perioadă.
Iar
perspectiva pușcăriei devine tot mai palpabilă în fața lui Leancă cu cât
Plahotniuc are mai puțină nevoie de el. Așa cum s-a dispensat de Filat, cum
s-ar putea lipsi și de Shor, ar putea-o face și cu Leancă, mai ales în
condițiile în care fostul simplu prim-ministru îi devine tot mai inutil.
Iar un
Leancă în negocieri cu Platforma DA și PAS pentru crearea unui front puternic
pe dreapta cu siguranță nu-i poate fi pe plac lui Al Capone de Grozești.
Așadar,
declarațiile din ultima perioadă, precum că pe Leancă îl așteaptă pușcărie,
venite și tirajate inclusiv din partea celor care-l slujesc pe Plahotniuc, l-au
readus în totalitate în banca sa pe fostul simplu prim-ministru, care va trebui
să răspundă la comenzi precum o marionetă.