Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

joi, 11 august 2011

De dimineaţă părea o zi fericită…nu şi spre seară.

Astăzi mă trezisem foarte entuziasmat, bucuros, fericit. Ziua de 10 august 2011 este ziua când am revenit la normalitate. O normalitate aşteptată de 70 de ani de bunicii şi părinţii mei şi vreo 7 ani de drumuri bătătorite pe la oficii de stare civilă, consulate şi…. aşteptări. Astăzi, 10 august 2011 am devenit ROMÂN cu acte în regulă, sau cum se practică pe la noi, cu paşaport. Cetăţean român devenisem încă de la 23 februarie 2011, o zi la fel de specială pentru mine, un 23 februarie adevărat, nu o sărbătoare a armatelor ocupante.

Dar, când ţi-e lumea mai dragă se găsesc idioţi care “să-ţi dea cu bâta-n cap”. Acest sentiment l-am trăit imediat ce am intrat în casă, iar fratele meu mi-a zis că am rămas fără istoria adevărată a poporului, ISTORIA ROMÂNILOR. O altă zi mai prost aleasă pentru Şleahiţchi şi Filat pentru anunţarea unei astfel de prostii nici să se putea. Chiar în ziua când am avut certitudinea că sun ROMÂN, un ADEVĂRAT ROMÂN (nu că m-aş fi îndoit de acest fapt până acum), vin mai marii noştri conducători şi ne spun că nici istoria nu ne mai lasă să pretindem că am fi români. De prezent nici nu mai pot vorbi.

Ceea ce n-au reuşit comuniştii, uite că a reuşit Filat. Filat cel şcolit la Iaşi şi îmbogăţit pe spatele statului român, pe care acum îl reneagă. Fără să se consulte cu societatea civilă, fără să întrebe părerea profesorilor de istorie şi  părinţii. Se creează impresia că Filat şi-a pus în cap să ne umilească cu totul. După batjocura la adresa noastră pusă la cale împreună cu Formuzal, Filat o ţine acelaşi ritm înainte. La ce să ne mai aşteptăm domnule Filat, fost student al universităţii A.I.Cuza din Iaşi? Care sunt următorii paşi? Limba “moldovenească” în şcoli şi statut de limbă de stat limbii ruse?

Spre deosebire de alţi concetăţeni, care au solicitat cetăţenia României doar pentru a putea circula în Europa şi nicidecum pentru careva sentimente faţă de Ţară (un exemplu aveţi şi aici), personal, am luptat pentru redobândirea cetăţeniei române pentru că este un drept care mi-a fost luat cu forţa mie, părinţilor şi buneilor. Am zis că niciodată nu voi percepe cetăţenia Ţării pentru careva avantaje sau înlesniri la circulaţia peste hotare. Însă, ţinând cont de starea de degradare continuă în care ne aduc guvernanţii noştri şi batjocura la care suntem expuşi zi de zi, cred că voi lăsa dracului acest stat şi voi beneficia de avantajele care mi le oferă statutul de cetăţean român şi voi abandona dracului această gubernie rusească, la fel cum au făcut-o şi alte sute de mii de tineri. Aceşti tineri, vrea sau nu vrea să recunoască Filat, Ghimpu, Plahotniuc, Lupu sau Voronin, sunt viitorul acestui stat artificial şi sursa lor de îmbogăţire.

Să-şi înveţe Filat proprii copii istoria integrată, în “moldovenească” sau rusă, cum îi doreşte rănza-i verde.